Simona Radu este asistent generalist în Psihiatrie pediatrică şi lucrează cu copii şi adolescenţi din Bucureşti, în toate direcţiile de vulnerabilitate cu care i se adresează pacienţii, de la neînţelegeri funciare cu rudele, cu părinţii, până la adicţii şi răni emoţionale.

Ce înseamnă meseria ta? Ce presupune?

Simona Radu: Meseria pe care o am mă împlineşte foarte mult. Este o meserie care îmi dă multe satisfacţii pe plan profesional, dar şi personal. Întâlnesc foarte multe provocări şi încerc de fiecare dată să fac faţă cu brio şi să fiu alături de cei care au nevoie de mine, prin suportul meu terapeutic, dar şi cel personal.

Cine sunt oamenii care au nevoie de tine şi cu ce tip de nevoi vin către tine?

Simona Radu: Lucrez de 10 ani în zona de psihiatrie pediatrică. Lucrez cu copii cu probleme la nivel de psihiatrie, cu copii cu diferite tulburări: de spectru autist, de comportament, depresii, tot ce ţine de Psihiatria pediatrică.

Ce anume te-a atras către această meserie? Cum ai ajuns să o practici?

Simona Radu: Este o meserie de suflet, pentru că poţi ajuta alţi oameni. Aportul tău este unul uriaş pentru ei, pentru că eşti acolo unde ei au cea mai mare nevoie. Eşti omul potrivit la locul potrivit.

Ce ştiai despre această muncă atunci când te-ai apucat de ea?

Simona Radu: A fost doar dorinţa de a ajuta, de a fi acolo lângă nişte oameni care au nevoie de mine. Dorinţa de a da bucurie şi sentimentul de siguranţă că, prin aportul meu, pot ajuta într-un fel sau altul.

Tu când ai terminat şcoala şi de ce te-ai apucat de şcoala de asistente medicale?

Simona Radu: Am terminat şcoala în 2012 şi mi s-a oferit posibilitatea să lucrez în Psihiatrie pediatrică. Am simţit din prima clipă că pot să aduc multă valoare.

De ce ai ales această meserie?

Simona Radu: Asta am simţit. Pur şi simplu, am simţit că locul meu este acolo.

Ce altceva mai puteai alege în afară de meseri de asistentă medicală?

Simona Radu: Cred că tot în acest domeniu, pe partea de psihologie. Cred că, dacă nu aş fi fost asistent medical, profesia de psiholog mi-ar fi adus aceeaşi împlinire. Nu m-am gândit la niciun alt domeniu.

Ce te atrage la psihologie?

Simona Radu: Oamenii. Nevoia de a fi cu ei şi de a-i ajuta.

Cum arată un copil care are nevoie de ajutor în domeniul tău?

Simona Radu: În primul rând, este vorba despre vulnerabilitatea pe care o arată. Acesta este strigătul lui de ajutor. În fiecare zi pe care mi-o petrec la serviciu, îmi dau seama că pot să-l ajut să depăşească momente dificile.

Spune-mi două cazuri pe care nu ai putea să le uiţi niciodată?

Simona Radu: Fiecare caz este unul special şi presupune implicare. Multă implicare. Pe mine mă impresionează foarte mult copiii care nu îşi pot exprima sentimentele şi emoţiile, care au un blocaj la nivel emoţional şi nu pot să treacă de o anumită etapă pentru a ajunge să fie bine.

Şi cum faci să comunici cu copiii?

Simona Radu: Încerc, în primul rând, să mă adaptez nevoilor lor. În funcţie de nevoile şi de nivelul de dezvoltare, ajungem la un numitor comun: ori prin limbaj non-verbal, ca să văd exact ce vrea copilul sau ce poate, ori prin comunicare directă cu pacientul. Încerc să îl fac să se simtă în siguranţă, să se deschidă în faţa mea, pentru că eu îi pot oferi ajutor. Trebuie să îl fac să aibă încredere în mine.

Îmi dai o poveste?

Simona Radu: Fiecare caz este o poveste. Acum, mă impresionează povestea lor, mai ales că a fost o perioadă mai dificilă cu pandemia. Ei s-au izolat şi această lipsă de interacţiune cu societatea i-a schimbat. Nu mai sunt ei. Au nevoie de foarte mult suport, validare şi încredere. Acestea trebuie să vină, în primul rând, din familie. Familia trebuie să înţeleagă nevoile copilului, să-şi petreacă foarte mult timp cu el. Această lipsă de socializare, care a intervenit în pandemie, atât cu familia, cât şi cu mediul exterior, îi face să se retragă şi să-şi creeze propria lume, izolându-se în camera lor, în tehnologie, etc.

Ce e de făcut?

Simona Radu: În primul rând, problema trebuie identificată în familie. Părintele trebuie să îşi evalueze copilul şi să-şi dea seama dacă are o problemă. În cazul în care consideră că are nevoie de suport şi de ajutor, să se adreseze medicului specialist pentru o evaluare completă a copilului pentru a vedea ce se poate face pentru el, aşa încât acesta să poată evolua atât din punct de vedere personal, cât şi şcolar.

Spune-mi o poveste...

Simona Radu: Fetele sunt firi mai emotive, iar nevoia lor de comunicare şi de verbalizare a sentimentelor este mai accentuată. Am avut o adolescentă care nu se simţea înţeleasă, nu se simţea validată şi a ales să nu mai comunice cu nimeni: nici cu familia, nici cu prietenii. În plus, stima de sine era foarte scăzută, nu avea încredere în nimeni şi ajunsese să fie depresivă, să nu-i mai pese de nimeni şi de nimic din viaţa ei. A venit pe secţia noastră şi, cu ajutorul echipei, am reuşit să stabilim o legătură, să comunicăm cu ea şi să o facem să aibă o evoluţie bună. Sigur, pe viitor e foarte importantă familia, să menţină ce am creat noi, să sprijine copilul, să menţină legătura cu echipa medicală ca să aibă rezultatele dorite.

Cu ce te mândreşti tu?

Simona Radu: Mă simt fericită că pot să ajut nişte oameni şi acest lucru îmi aduce satisfacţie. Simt că sunt în locul potrivit.