Din aceeași categorie
Prof. Dr. Doina-Anca Pleşca este medic primar pediatru, medic primar pneumologie pediatrică și director al Departamentului de Pediatrie din cadrul Facultăţii de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Prof. Dr. Doina-Anca Pleşca a coordonat „Tratatul de Pediatrie”, o lucrare de referință editată și publicată în anul 2021 de MedicHub Media. Acest tratat cuprinde contribuții vaste din domeniul medical și este disponibil pentru comenzi pe platforma www.medichub.ro. În pregătire se află, în prezent, cea de-a doua ediție a „Tratatului de Pediatrie”, despre care doamna prof. dr. Doina-Anca Pleşca ne-a oferit mai multe detalii.
Coordonați ediția actualizată a „Tratatului de pediatrie”. Ce ne puteți spune despre acest volum?
Prof. dr. Doina-Anca Pleşca: Încă nu e gata, dar sper ca anul acesta să-l terminăm. Acum, sunt în revizuirea celei de-a doua ediții.
Ce va aduce nou această ediție față de precedenta?
Prof. dr. Doina-Anca Pleşca: Pentru noi este foarte important să avem un „Tratat de pediatrie” în care să inserăm toate domeniile pe care un medic specialist ar trebui să le parcurgă. Pentru că este foarte important ca rezidenții aflați astăzi în pregătire în domeniul Pediatriei să aibă un material bibliografic cât mai complex. Ne-am focusat, în primul rând, asupra actualizării informațiilor care fuseseră furnizate în ediția întâi a „Tratatului de Pediatrie”. Iar în al doilea rând, am îmbunătățit noua variantă cu elemente care nu erau inserate în prima ediție. Cu alte cuvinte, am completat această nouă variantă de tratat și, pe de altă parte, am upgradat-o din punctul de vedere al cunoașterii în momentul 2025 - 2027.
Dumneavoastră conduceți în calitate de redactor-șef, revista Pediatru.ro. Ce rol joacă astăzi, revista Pediatru.ro în formarea continuă a medicilor pediatri, a medicilor de familie din România?
Prof. dr. Doina-Anca Pleşca: În ziua de astăzi, este destul de greu să convingi tineretul, tinerii medici în a redacta materiale științifice, review-uri, mai ales, și pe de altă parte, în a-i învăța să elaboreze lucrări științifice materializate prin cercetare științifică și prin serii de prezentări de cazuri.
Scopul acestei reviste, practic, este de a aduce cât mai multe noutăți în domeniul pediatric, pe de o parte, cu puneri la punct pe diferite domenii – Pediatrie pulmonară, Cardiologie pediatrică, Gastroenterologie, Nefrologie, Imunologie, Alergologie. Căci, până la urmă, acestea reprezintă cele mai frecvent regăsite patologii la copil. Asta nu înseamnă că nu sunt și altele... Sunt. Însă, ideea unei reviste de pediatrie în ziua de astăzi vine, pe de o parte, în a-i forma pe viitorii medici și pe tinerii medici specialiști în a se apleca asupra acestui domeniu. Nu este ușor să redactezi un text. Nu este ușor să respecți parametrii din ce în ce mai complecși în ceea ce înseamnă cercetarea științifică, rigorile acesteia. Și, pe de altă parte, nu este ușor să-i oferi cititorului [în paginile unei astfel de reviste] o gamă extrem de variată de patologii.
Când estimați că ar putea să apară noua ediție a „Tratatului de pediatrie”?
Prof. dr. Doina-Anca Pleşca: Prima ediție fiind în 2021, anul acesta cu siguranță vom termina, finaliza și edita cea de a doua ediție. Vă mărturisesc că eu mai am un singur capitol de revizuit. Restul capitolelor au fost trimise. Deja sunt în editură, tocmai pentru a nu temporiza apariția celei de a doua ediții. Ideal ar fi fost ca, la sfârșitul lunii septembrie, să pot să lansez această nouă ediție, dar din nefericire probabil că ne vom duce către sfârșitul anului 2026. Nu mai târziu.
În încheiere, ce mesaj ați dori să le transmiteți studenților la medicină, care ar avea înclinație către pneumologia pediatrică?
Prof. dr. Doina-Anca Pleşca: Cred că mai degrabă ar trebui să discutăm despre [aplecarea spre] Pediatrie, pentru că ea e „Mama”, ea este medicina internă a copilului. Este foarte greu astăzi să selectăm medici care să fie aplecați către acest domeniu. Nu de alta, dar copilul reprezintă o minune. Copilul este un pacient dificil, care te simte, te îndrăgește sau te respinge. Și-atunci, prin definiție, un medic pediatru trebuie să dovedească foarte multă empatie, aplecare, dragoste vizavi de pacient, dar asta nu-i de ajuns. El trebuie să aibă și o solidă pregătire științifică în domeniu, pentru ca intervențiile pe care le va adopta pacientului pediatric să fie cât mai rapide, cât mai eficiente și astfel să ne bucurăm cu toții, căci micuții noștri pacienți sunt în condiții bune, cât mai repede, în drum spre casele lor.
doina anca plescapediatrietratat de pediatrieeditie noua tratat de pediatriepneumologie pediatricadoina anca pleșcamedic pediatruinterviu
ASSMB: Cursul de puericultură pentru viitorii părinți a fost un succes
Tăticii vor primi cât de curând și Atestatul de Puericultură, gratuit.
...Comandă „Tratatul de pediatrie”! Paşii de urmat pentru livrare
„Tratatul de pediatrie”, coordonat de prof. univ. dr. Doina Anca Pleşca şi editat de MedicHub, este disponibil pentru comenzi online. Pentru a intra în posesia lucrării este nevoie de completarea datelor de livrare şi d...
Codul personal de sănătate, viitorul dosar medical al pacienților
În prezent, în România, se lucrează la o platformă prin intermediul căreia, în viitorul apropiat, la naștere, fiecare copil va primi un cod personal de sănătate.
...
