Actualizări asupra infecţiei cu Molluscum contagiosum în dermatita atopică

Introducere

Infecţia cu Molluscum contagiosum (MC) este relativ frecvent întâlnită la populaţia pediatrică şi afectează tegumentele şi/sau mucoasele. Infecţia poate afecta calitatea vieţii pacientului, având deseori localizări expuse privirii celor din jur, şi poate pune probleme de integrare în colectivitate a copiilor, afecţiunea fiind una de natură infecţioasă, transmisibilă.

Aspectul clinic este sugestiv, stabilind cel mai frecvent diagnosticul: una sau mai multe papule de mici dimensiuni (1-5 mm), de culoarea pielii, rotunjite, în formă de cupolă şi ombilicate central, cu suprafaţa netedă, lucioasă (figura 1)⁽¹⁾.
 

În România nu s-au realizat studii populaţionale largi care să evidenţieze frecvenţa infecţiilor cu MC. În 1993, L. Fejes a raportat o frecvenţă de 74% a MC la 50 de copii cu sindromul imunodeficienţei umane dobândite (SIDA), aflaţi în Orfelinatul Cernavodă, Constanţa, România⁽³⁾. În 1999, R. Popescu et al. au declarat o incidenţă a MC de 0,27% la un grup de 1114 copii şcolari cu vârstele cuprinse între 6 şi 12 ani⁽⁴⁾. R. Diaconu et al. au raportat în 2015 un caz de infecţie cu MC la un copil în vârstă de 6 ani⁽⁵⁾.

Majoritatea studiilor au evidenţiat o asociere între dermatita atopică (DA) şi infecţia virală cu MC, eczema dovedindu-se a fi mai frecventă la copiii cu MC comparativ cu populaţia generală. Prevalenţa diagnosticului de DA la copiii cu MC consultaţi în ambulatoriile de specialitate este variabilă, fiind cuprinsă între 24%⁽⁶⁾ şi 43%⁽⁷⁾. Totuşi, nu se cunoaşte cu exactitate natura relaţiei de cauzalitate dintre cele două afecţiuni şi nici nu a fost stabilită relaţia temporală dintre acestea.

Molluscum contagiosum după diagnosticul de dermatită atopică

DA este asociată cu anomalii care ţin de reglarea imunităţii şi cu o susceptibilitate crescută la o serie de infecţii cutanate. Pacienţii cu DA sunt predispuşi la infecţii virale, acesta fiind şi un criteriu minor în diagnosticul eczemei, conform lui Hanifin şi Rajka⁽²⁾. Defectele de barieră cutanată, precum şi gratajul şi eroziunile secundare pruritului cutanat alterează suplimentar epidermul şi predispun la inoculare sau autoinoculare virală⁽⁸⁾, iar terapia topică antiinflamatoare (corticosteroidă sau cu inhibitori de calcineurină) poate diminua apărarea imună⁽⁹⁾.

Un studiu prospectiv de cohortă realizat în Marea Britanie, care a avut ca scop determinarea riscului de infecţie cu MC la copiii cu DA, a reuşit să demonstreze faptul că pacienţii cu eczemă au un risc cu 13% mai mare de a dezvolta MC decât copiii care nu au acest diagnostic⁽¹⁾.

Mai mult, A.M. McCollum et al. au constatat o probabilitate crescută ca pacienţii cu vârsta <5 ani care s-au prezentat în serviciul ambulatoriu din SUA cu un diagnostic de infecţie cu MC să aibă un diagnostic anterior sau actual de DA, comparativ cu grupul de control⁽¹⁰⁾.

Cu toate acestea, un studiu din Brazilia nu a găsit nicio diferenţă semnificativă statistic privind frecvenţa infecţiilor cu MC la copiii cu DA comparativ cu cei fără DA⁽¹¹⁾. Totuşi, numărul zonelor afectate de MC şi prezenţa eczemei şi a pruritului perilezional au fost mai crescute la pacienţii cu DA⁽¹¹⁾.

M. Sevray et al. au raportat cazul unui pacient de 47 de ani care a prezentat o agravare a erupţiei datorate infecţiei cu MC, după tratamentul DA cu dupilumab⁽⁹⁾. Pacientul era cunoscut cu DA severă din copilărie, alopecia areata totalis dezvoltată în ultimii cinci ani şi, mai recent, o erupţie diseminată de MC⁽⁹⁾. După eşecul terapiilor standard, s-a iniţiat tratament cu dupilumab, un anticorp monoclonal antagonist al lanţului alfa al receptorului pentru interleukinele 4 (IL-4) şi 13 (IL-13), care inhibă răspunsul imun umoral coordonat de limfocitele T helper 2 (TH2)⁽⁹⁾. Dupilumab are indicaţie în tratamentul DA severe sau moderate la adulţi, dar utilizarea medicamentului nu a fost deocamdată aprobată în România. Deşi pacientul a răspuns la tratament, prin remisiunea dermatitei şi reapariţia pilozităţii corporale, erupţia cauzată de MC s-a agravat semnificativ, fapt care a condus la stoparea tratamentului⁽⁹⁾.

Molluscum contagiosum înaintea diagnosticului de dermatită atopică

Silverberg NG et al. au urmărit 50 de copii care s-au prezentat la consultaţie pentru MC, spre a identifica proporţia pacienţilor la care infecţia virală a fost urmată de debutul sau exacerbarea DA⁽¹²⁾. S-a observat că pacienţii la care MC a declanşat un episod de eczemă aveau o dispoziţie predominant flexurală (regiunea poplitee, picioare) a leziunilor cauzate de MC şi un istoric familial de DA⁽¹²⁾.

Într-un studiu efectuat în Grecia au fost incluşi 110 copii cu MC şi s-a comparat prevalenţa DA cu cea dintr-un studiu naţional transversal⁽¹³⁾. S-a constatat o prevalenţă de 18,2% a DA în cohorta cu MC, comparativ cu 5% în sondajul naţional⁽¹³⁾. Mai mult, s-au observat diferenţe în ceea ce priveşte debutul infecţiei cu MC în funcţie de climat, acesta fiind la 4,8 ani în studiul din Grecia, comparativ cu 10-12 ani în ţările cu un climat rece⁽¹³⁾.

Discuţii şi concluzii

Deşi studiile efectuate până în prezent nu au elucidat relaţia patogenică dintre DA şi MC, în practică pot fi adoptate măsuri pentru a preveni debutul sau extensia infecţiei virale. S-a observat o reducere a numărului de leziuni cauzate de infecţia cu MC după instituirea corticoterapiei locale la pacienţii atopici⁽¹⁾. Mai mult, îngrijirea corectă a pielii pacienţilor cu DA conduce la restabilirea barierei cutanate şi poate să influenţeze evoluţia infecţiei cu MC, cu prevenţia extensiei erupţiei virale.

Introducerea noilor terapii în managementul DA poate să contribuie la diminuarea suplimentară a capacităţii de apărare împotriva infecţiilor, inclusiv cu posibilitatea agravării sau a apariţiei infecţiei cu MC. Deşi aparent benignă, aceasta ar putea influenţa cursul terapiei biologice, cu reduceri de doză sau chiar sistarea acesteia.

Studiile viitoare ar trebui să urmărească impactul terapiilor clasice sau moderne din DA asupra infecţiei cu MC, precum şi să abordeze identificarea unor noi terapii ale infecţiei cu MC care să fie tolerate de pacienţii pediatrici, fără reacţii adverse semnificative precum agravarea DA.