Din secretele longevităţii… nutraceuticele – partea a XIII-a. Susţinerea statusului energetic al organismului prin suplimentarea dietei cu produse standardizate de calitate

Omega-3 – grupul de grăsimi derivate din peşte (obţinute din ficatul unor peşti din speciile cod, somon, hering, macrou sau din peşti mici precum sardină, krill şi anşoa), recunoscut pentru menţinerea sănătăţii vaselor sangvine şi a funcţiilor creierului, asigură un aport considerabil de acizi graşi polinesaturaţi esenţiali: EPA (acid eicosapentaenoic) + DHA (acid docosahexaenoic) + ALA (acid ɑ-linolenic).

Acizii graşi EPA şi DHA au o serie de efecte pozitive asupra organismului. De exemplu, 200 mg de DHA pe zi contribuie la dezvoltarea normală a creierului şi a ochilor la fetus şi la copiii alăptaţi la sân. La adulţi, 250 mg de DHA zilnic contribuie la menţinerea vederii normale şi la optimizarea funcţiilor creierului. Mai mult, 250 mg de DHA şi EPA pe zi contribuie la funcţionarea normală a inimii⁽²⁾.

În natură, acizii graşi omega-3 se găsesc sub formă de trigliceride, iar digestia lor la nivelul organismului necesită activarea lipazei pancreatice şi a sărurilor biliare. Produsele acestei hidrolize enzimatice sunt monogliceridele şi acizii graşi liberi (AGL), care sunt absorbiţi de eritrocite (celulele intestinului subţire) şi reesterificaţi în trigliceride, încorporaţi în chilomicroni şi absorbiţi de calea limfatică. În final, intră în circulaţia sistemică (sub formă de lipoproteine circulante majore). Acizii graşi liberi ca atare, în cantităţi scăzute, sunt prezenţi în toate ţesuturile, iar în plasmă pot fi decelate cantităţi importante, mai ales în perioadele de post. AGL plasmatici sunt transportaţi de albumina serică şi migrează de la locul de origine (trigliceridele din ţesutul adipos sau lipoproteinele circulante) până la ţesuturi, unde vor fi degradaţi oxidativ (în special în muşchi şi în ficat) în scop energetic (intracelular, la nivel de mitocondrie, sunt activaţi la forma de acetil‑CoA)^(4,5).

Mitocondriile – prezente în majoritatea celulelor eucariote, sunt adevărate centrale electrice, la nivelul lor având loc ultimele două faze ale respiraţiei celulare: ciclul Krebs (în matrice) şi lanţul de transport al electronilor (la nivelul membranei interne), prin care se generează energie, care va fi înmagazinată sub formă de ATP (adenozintrifosfat).

În matricea mitocondrială, producţia de ATP presupune trei etape principale:

• glicoliza

• producerea de acetil-CoA

• fosforilarea oxidativă.

Prin aceste trei procese aerobe (ciclul Krebs), dintr-o singură moleculă de glucoză, teoretic, se produc 36‑38 de molecule de ATP (în funcţie de transportorul NAD-ului în timpul glicolizei) – practic, randamentul e mai mic, de aproximativ 30 de molecule de ATP/o moleculă glucoză oxidată (unele studii au estimat chiar valoarea de 29,85:1 ATP:glucoză).

La nivelul membranei mitocondriale interne, electronii cedaţi de NADH şi FADH₂ (generaţi în ciclul acidului citric) trec prin lanţul transportor de electroni cu destinaţie finală moleculele de oxigen. Lanţul înglobează o serie de enzime cu rol donor-acceptor de electroni (donorul transferă electronii unui acceptor mai electronegativ, iar acesta mai departe va transfera electronii pe următorul acceptor; procesul continuă până la oxigen, acceptorul final cel mai electronegativ). În procesul de transfer electronic se eliberează energie care va fi utilizată pentru a genera un gradient de protoni de o parte şi de alta a membranei mitocondriale. Folosindu-se energia generată în lanţul respirator, ADP-ul este fosforilat la ATP prin procesul de fosforilare oxidativă. În situaţia în care electronii nu sunt transportaţi prin întregul lanţ, aceştia nu vor ajunge la molecula de oxigen, formându-se intermediar radicali liberi (ROS – specii reactive de oxigen), cum ar fi superoxidul^(4,5).

Când organismul nu are cerinţe energetice majore, adipocitele reesterifică acizii graşi liberi la trigliceride şi în această formă îi stochează în celule, constituind cea mai importantă rezervă energetică a organismului.

Din aceste mecanisme biochimice caracteristice metabolismului bazal lipidic derivă avantajul suplimentării dietei cu produse standardizate care conţin omega-3 sub forma acizilor graşi polinesaturaţi liberi (rezultaţi prin descompunerea trigliceridelor în procesul tehnologic), structura şi greutatea lor moleculară mică favorizând procesul de absorbţie (aceşti acizi graşi liberi asigură o biodisponibilitate ridicată chiar şi la persoanele cu dificultăţi de absorbţie a lipidelor).

Acizii graşi naturali au configuraţia cis, structură compatibilă cu funcţionarea normală a membranelor biologice. Prin procesarea alimentelor sau utilizarea acizilor graşi de sinteză, aceştia vor prezenta configuraţie spaţială trans, toxică pentru organism (dispare curbarea sau răsucirea lanţului de C la nivelul legăturii nesaturate, ceea ce afectează transferurile membranare)⁽⁶⁾.

Calitatea unui supliment alimentar cu AGL este aşadar asigurată prin garantarea unei surse naturale de materie primă; la această condiţie trebuie adăugat şi standardul de siguranţă şi securitate alimentară. Astfel, de exemplu, uleiul de peşte condiţionat ca produs de tip supliment alimentar de producătorul danez PharmaNord este certificat PureMax™ (ceea ce atestă un nivel de puritate ridicat). PureMax™ reprezintă una dintre tehnologiile de vârf folosite la nivel mondial pentru identificarea şi îndepărtarea particulelor nocive de tipul pesticidelor, metalelor grele, furanilor (compuşi extrem de toxici proveniţi din arderile industriale) etc. Aplicarea acestei tehnologii certifică faptul că în produsul final nivelul atins de aceşti compuşi toxici este sub limita admisă pentru consumul uman de peşte şi produse pe bază de ulei de peşte^(2,3).

Un studiu clinic controlat a confirmat că utilizarea a 3 g/zi de acizi omega-3 timp de şase luni conduce la reducerea semnificativă a valorilor presiunii arteriale, la o uşoară creştere a HDL (high density lipids) şi la o scădere de 15-30% a valorii trigliceridelor. Deci, prin efect protector asupra vaselor sangvine, acizii graşi esenţiali polinesaturaţi previn formarea plăcii aterosclerotice⁽⁷⁾.

Numeroase alte studii clinice au demonstrat proprietăţile antiinflamatorii şi anticoagulante ale omega-3 (acest grup de acizi graşi polinesaturaţi esenţiali asigură suportul mecanismelor care menţin la nivel optim balanţa trigliceride‑colesterol). În combinaţie cu omega-6, influenţează atât producţia hormonilor implicaţi în procesele inflamatorii, cât şi funcţiile esenţiale la nivel celular, în totalitatea lor. Se ştie că raportul optim omega-6:3 (maxim: 5:1) reglează mecanismele implicate în modularea sistemului imunitar şi în menţinerea sănătăţii articulaţiilor. Asigurându-se suportul lipidic corespunzător unui nivel optim de colesterol şi trigliceride, combinaţia omega-3:6 protejează sistemul cardiovascular, înlătură semnificativ posibilitatea de apariţie a depresiilor şi asigură buna funcţionare a sistemului nervos⁽⁸⁾.

Vitaminele hidrosolubile din complexul B susţin acţiunea acizilor graşi omega-3 prin rolul pe care îl au în metabolismul normal al homocisteinei (aminoacid cu o grupare tiol, care se formează prin demetilarea intracelulară a metioninei). Nivelul plasmatic al homocisteinei variază în funcţie de calea de metabolizare. Prima ar fi transsulfurarea la cisteină, prin intermediul cistationin beta-sintetazei (CBS), enzimă care necesită vitamina B₆ drept cofactor. A doua cale ar fi remetilarea la metionină, necesitând prezenţa unor enzime care au cosubstrat acidul folic (B₉) şi drept coenzimă vitamina B₁₂⁽⁹⁾.

Numeroasele studii au arătat că hiperhomocisteinemia se asociază cu un risc crescut de afecţiuni cardiovasculare, de tromboze venoase, de complicaţii ale sarcinii şi de defecte de tub neural⁽¹⁰⁾.

Metaanaliza a 27 de studii epidemiologice a arătat că o creştere cu 5 µmol/L a homocisteinemiei asociază un risc de boală coronariană similar cu cel indus de o creştere cu 0,5 mmol/L a nivelului de colesterol^(11,12).

Există multe teorii referitoare la mecanismul prin care hiperhomocisteinemia favorizează apariţia şi dezvoltarea aterosclerozei. O ipoteză vizează gruparea sulfidril din structura homocisteinei, deoarece este uşor oxidabilă. Alte teorii evidenţiază rolul patogenic al homocisteinei (favorizarea agregării plachetare, dezvoltarea leziunilor endoteliale, alterarea afinităţii pentru fibrină a lipidelor şi lipoproteinelor, inducerea stresului oxidativ prin creşterea producţiei de specii reactive de oxigen). În concluzie, fiziologic, nivelul homocisteinei în sânge este invers proporţional cu nivelul plasmatic al folaţilor, al vitaminei B₁₂ şi piridoxal 5-fosfatului (vitamina B₆), implicit cu aportul exogen al acestor vitamine^(9,13).

Şi pe piaţa suplimentelor din România există un produs standardizat în compoziţia căruia regăsim combinaţia: ulei de peşte (sub formă de acizi graşi liberi: EPA şi DHA), acid folic (vitamina B9) şi ciancobalamină (vitamina B12). Combinaţia AGL – vitamine potenţează efectul de menţinere a unui sistem imunitar normal şi a sănătăţii psihice. Mai mult, acidul folic având rol în procesul de diviziune celulară, susţine dezvoltarea normală a ţesuturilor şi formarea elementelor figurate ale sângelui pe perioada sarcinii.

Coenzima Q₁₀ reprezintă un factor potenţator al mecanismelor energetice intracelulare, fiind o sursă de energie pură (după necesarul energetic, deşi se găseşte în toate celulele organismului, concentraţia maximă se regăseşte în special în inimă, rinichi, ficat, muşchi). CoQ₁₀ asigură două funcţii concomitent:

• furnizează energie (rol vital ca transportor de electroni în producerea mitocondrială de ATP);

• protejează celulele ca antioxidant (acţionează contra radicalilor liberi din interiorul şi din exteriorul celulelor, care se formează în exces sub influenţa radiaţiilor UV, a stresului, a toxinelor, a poluanţilor şi a metalelor grele din mediu).

Excesul de specii reactive de oxigen (ROS) nu mai poate fi neutralizat fiziologic, aşa încât induce deteriorare structurală şi disfuncţii mitocondriale, favorizând procesul inflamator şi accelerând îmbătrânirea (proces fiziologic care, oricum, determină o reducere a cantităţii de coenzimă Q₁₀ la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor odată cu înaintarea în vârstă, alterând statusul energetic şi homeostazia organismului).

Scăderea sintezei endogene a concentraţiei de CoQ₁₀ în raport cu vârsta se constată cel mai timpuriu la nivelul muşchiului cardiac⁽¹⁴⁾.

De referinţă în evaluarea coenzimei Q₁₀ ca tratament adjuvant la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică (ICC) moderat-severă este studiul Q-SYMBIO (2014, Journal of the American College of Cardiology), condus de cardiologul Svend Mortensen de la Spitalul Universitar din Copenhaga şi desfăşurat în spitale din nouă ţări, care a evidenţiat atât ameliorări simptomatice, cât şi scăderea nivelurilor serice ale biomarkerului specific insuficienţei cardiace (NT-proBNP).

Numeroase alte studii, multe publicate în reviste de specialitate de prestigiu, au demonstrat ştiinţific că, în cazul unei producţii endogene insuficiente de coenzimă Q₁₀, efectul suplimentării dietei pe termen lung cu o CoQ₁₀ de calitate reprezintă o soluţie viabilă pentru corectarea deficitului.

 

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.