INTERVIU

Omul din spatele Tantum Verde, produsul care rezonează cu românii

03 Aprilie 2017

Care a fost traseul tău profesional în piaţa farmaceutică și de cât timp lucrezi pentru Angelini?

După o experienţă de neuitat în piaţa de ciocolată, printr-o întâmplare, am descoperit piaţa farmaceutică, în anul 2000, la A&D Pharma. A fost diferit și mi-a plăcut. La Angelini mi-am dorit să vin, iar anul acesta se împlinesc 10 ani de când sunt responsabilă de Tantum Verde, Tantum Rosa și, mai nou, Fluimucil.

Ai un ritual de dimineaţă până ajungi la birou? Descrie-ne o zi obișnuită de muncă.

Dimineţile încep simplu. Zilele însă seamănă una cu alta doar din perspectiva ritmului alert al fiecăreia în parte. Ritmul este impus de dinamica pieţelor în care lucrez și de nevoia de a reinventa comunicarea cu piaţa. 

Care este sau a fost proiectul cel mai drag ţie dezvoltat în cadrul companiei pentru care lucrezi?

Mi-ar fi greu să aleg un singur proiect drag.
Tantum Verde a devenit brandul puternic și recunoscut de astăzi și datorită proiectelor neconvenţionale, îndrăzneţe și creative pe care le-am iniţiat. Cele mai dragi sunt cele în care am muncit alături de întreaga echipă și avem amintiri împreună.

Povestește-ne puţin despre Tantum Verde și despre ce reprezintă acesta pentru tine.

Este important să spun că Tantum Verde reprezintă munca unei întregi echipe. O echipă entuziastă, devotată, motivată și neobosită. La Angelini suntem o echipă mare, o echipă de profesioniști, o echipă pe care o respect și o admir. La noi pacienţii sunt pe primul loc, iar medicii și farmaciștii sunt parteneri de încredere. Prin efortul nostru comun, Tantum Verde este lider de piaţă.

Cât de importantă este pentru tine relaţia cu medicii și în ce constă ea?

Medicii sunt cei care decid dacă un tratament este eficient și are profilul de siguranţă necesar pacienţilor lor. Relaţia cu medicii este importantă, iar noi găsim calea să ne armonizăm cu nevoile lor.

Există un echilibru între viaţa profesională și viaţa personală a unui product manager? Care este secretul?

Când te regăsești în ceea ce faci, echilibrul vine de la sine. Eu mă bucur cât de des pot de natură și de familie.

Care este ultima carte sau articol online citit care te-a impresionat și de ce?

Un articol citit recent aducea în discuţie timpul și percepţia valorii lui. De fapt, secretul stă în atenţie, disciplină și prioritizare. Așa descoperim că avem timp pentru ceea ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi.

Ai un motto după care îţi ghidezi viaţa? Sau un citat preferat?

Sunt multe surse de inspiraţie astăzi, însă nu am un citat preferat. Iau viaţa așa cum e și încerc să mă bucur de lucrurile simple.

Articole din ediția curentă

SUPLIMENT HTA

Implicarea farmacistului în tratamentul pacientului hipertensiv

Cristian Daniel Marineci
Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate la nivel mondial. În România, incidenţa hipertensiunii arteriale este în creştere. Lucrarea trece în revistă medicamentele disponibile în România pentru tratamentul hipertensiunii arteriale şi comentează utilizarea lor conform ghidurilor actuale de t...
SUPLIMENT HTA

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) vs. blocanţi ai receptorilor de angiotensină (BRA) în hipertensiunea arterială esenţială

Roxana Pleavă
Hipertensiunea arterială esențială (HTA) reprezintă factorul de risc principal și modificabil răspunzător de apariția bolilor cardiovasculare, estimate la aproximativ 9 milioane de decese anual. În ci...
GEMOTERAPIE

Astenia de primăvară. Cum ne poate ajuta gemoterapia?

Carmen Ponoran
Gemoterapia, prin intermediul celulelor stem vegetale – meristemul vegetal, celule multipotente, având ca efect echilibrarea (modularea) proceselor fiziologice – este modalitatea naturală, blândă, dar extrem de eficientă, pentru a depăși dezechilibrele cu care ne confruntăm primăvara, sub termenul generic de ...
Articole din edițiile anterioare

„Profesorul trebuie să fie cel care dărâmă zidul dintre două generaţii“

Cu umorul, sinceritatea și profesionalismul caracteristice, prof. dr. farm. Simona Negreș se apropie de un sfert de secol petrecut în mediul universitar. În 1994, la îndemnul regretatei prof. dr. Aurelia Nicoleta Cristea, devenea preparator universitar în cadrul Facultăţii de Farmacie din București, disciplin...
INTERVIU

„Profesorul trebuie să fie cel care dărâmă zidul dintre două generaţii“

Ana Dumbără
Cu umorul, sinceritatea și profesionalismul caracteristice, prof. dr. farm. Simona Negreș se apropie de un sfert de secol petrecut în mediul universitar. În 1994, la îndemnul regretatei prof. dr. Aurelia Nicoleta Cristea, devenea preparator universitar la Facultatea de Farmacie din București, disciplina Farma...
INTERVIU

„Medicul și pacientul deţin împreună cheia succesului”

Gindrovel Dumitra
Dr. Aura Timen (foto) este directorul Centrului Național de Coordonare a Controlului Bolilor Transmisibile din Institutul Național pentru Sănătate Publică și a Mediului din Olanda (RIVM), cu sediul în Utrecht, mai exact Bilthoven....