Cu umorul, sinceritatea și profesionalismul caracteristice, prof. dr. farm. Simona Negreș se apropie de un sfert de secol petrecut în mediul universitar. În 1994, la îndemnul regretatei prof. dr. Aurelia Nicoleta Cristea, devenea preparator universitar la Facultatea de Farmacie din București, disciplina Farmacologie și Farmacie clinică.

„Asemăn întotdeuna relația profesor - student cu relația părinte - copil.
Și profesorul, ca și părintele, are un rol important în educația studentului, pentru că îi oferă acestuia un exemplu prin comportamentul propriu“.

Povestim cu prof. dr. farm. Simona Negreş despre provocările şi satisfacţiile meseriei de dascăl, dar şi despre tendinţele şi sincopele din piaţa farmaceutică.

Doamnă profesor, cum a început totul? De ce ați ales Facultatea de Farmacie ca direcție de studiu și ați decis, apoi, să rămâneți să predați în mediul universitar?

Aceasta este o întrebare dificilă, pentru că, probabil, foarte mulți dintre absolvenți sau studenți se așteaptă ca răspunsul să fie pasiunea mea încă din anii de liceu pentru această profesie. Ei bine, nu acesta este răspunsul! Am absolvit Liceul „Mihai Eminescu“ din Buzău, secția Chimie-biologie, dar materia mea cea mai dragă a fost Limba și literatura română. Ca orice copil ascultător al generației mele, am ascultat de îndemnul părinților și am procedat cât se poate de corect: mi-am pus într-un sertar al sufletului meu pasiunea, concentrându-mă pe specialitatea aleasă. Profilul ales îmi dădea posibilitatea să mă îndrept în patru direcții: chimie, biologie, medicină, farmacie. Cum cel mai mult mă atrăgea legătura dintre cele două științe de bază, domeniile de alegere mi s-au restrâns la ultimele două profesii. După o perioadă de alegeri și realegeri, argumentele pro au fost în favoarea farmaciei. Am urmat facultatea în perioada în care în țară existau doar patru centre universitare: București, Iași, Târgu-Mureș și Cluj-Napoca. Mi s-a părut o facultatea grea, cu materii interesante, care îmi dădeau posibilitatea să fac multiple conexiuni între etapele de obținere, condiționare și utilizare a medicamentelor. Am finalizat studiile susținând lucrarea de licență la disciplina Farmacologie, materie pe care am considerat-o cea mai frumoasă, pentru că făcea legătura dintre medicament și patologie. După terminarea școlii, am fost angajată ca farmacist la Spitalul Universitar de Urgență București (Spitalul Municipal, la acea vreme), unde am lucrat două luni. La îndemnul conducătorului științific al lucrării mele de licență, doamna prof. dr. Aurelia Nicoleta Cristea (Dumnezeu s-o odihnească în pace!), care îmi spunea că am cap pentru cercetare și har pentru predare, am dat concurs și am devenit preparator universitar la Disciplina Farmacologie și Biofarmacie. Din martie 1994 și până în prezent, am predat exclusiv la Facultatea de Farmacie din București disciplina numită astăzi Farmacologie și Farmacie clinică, pășind prin concurs pe fiecare treaptă academică. 

Care este viziunea dumneavoastră despre relația profesor - student? Cum ar trebui realizat actul didactic pentru a inspira și motiva studentul?

Asemăn întotdeuna relația profesor - student cu relația părinte - copil și am argumente pentru acest grad de comparație. Asemenea părintelui, care dorește să instruiască, să pregătească și să educe copilul pentru viață, și profesorul are același scop: să sistematizeze și să actualizeze informația dintr-un anumit domeniu și s-o transmită studentului pentru a putea fi asimilată și utilizată ulterior în profesia pe care acesta a îmbrățișat-o.

Și profesorul, ca și părintele, are un rol important în educația studentului, pentru că îi oferă acestuia un exemplu prin comportamentul propriu în ceea ce privește performanța pregătirii, respectul, ținuta (impusă de actul didactic), corectitudinea în evaluare, dar și empatia față de cei din jur. Părintele ceartă, pedepsește și apoi iartă copilul atunci când greșește. La fel face și profesorul: ceartă studentul atunci când lipsește de la cursuri și lucrări practice sau nu se pregătește suficient, îi acordă o notă mică, pe care, în mod normal, acesta n-ar trebui s-o considere pedeapsă, ci mai degrabă trebuie să-l facă să înțeleagă că aceasta reprezintă măsura cunoașterii lui în acel moment, și apoi trece mai departe, acordând credit celui care a greșit.

Actul didactic este complex. În primul rând, profesorul trebuie să-și sistematizeze informația și s-o transmită într-un mod clar studentului. Un profesor bun știe întotdeauna după privirile tinerilor dintr‑o sală de curs dacă toate afirmațiile făcute au fost înțelese corect. În al doilea rând, profesorul trebuie să-și îndemne cursanții la dialog și să-i încurajeze să pună întrebări atunci când au dificultăți. Cu alte cuvinte, el trebuie să fie cel care dărâmă zidul dintre două generații: generația cu mai multă experiență, de la pupitru, și generația care asimilează din experiența mentorului lor. Consider că, micșorând distanța dintre profesor și student, comunicarea devine mult mai eficientă.

Care sunt greutățile, dar și satisfacțiile profesiei dumneavoastră de cadru universitar al UMF „Carol Davila“ din București?

Greutățile sunt legate de lipsurile curente (săli de curs, consumabile, reactivi, aparatură), care ne îngreunează activitatea de cercetare și predare, dar nu sunt imposibil de depășit. Implicarea colectivului pe care îl conduc, alături de colegii noștri de la diverse discipline din facultate, în proiecte de cercetare pluridisciplinară atenuează parțial aceste dificultăți.

Satisfacțiile sunt multiple. Să vezi crescând și formându-se sub ochii tăi, an de an, generație după generație, profesioniști care își pun cunoștințele în slujba omului îți aduce o bucurie greu de cuantificat. Să-ți evaluezi munca prin rezultatele foarte bune obținute de tinerii pe care i-ai instruit la examenul național de Rezidențiat îți oferă încrederea asupra activității tale de dascăl care și-a îndeplinit menirea. Să recomanzi pentru diverse universități din străinătate tineri înclinați spre cercetare te face să fii mândru și mulțumit că ai avut onoarea să întâlnești și să lucrezi cu acești studenți. Și, nu în ultimul rând, să întâlnești în fiecare zi farmaciști care lucrează în farmacia de comunitate, în industria farmaceutică sau la reprezentanțe de medicamente, și la a căror formare ai contribuit, îți aduce o mulțumire sufletească ce depășește cu mult greutățile pe care le-ai întâmpinat. 

Câți asistenți universitari ați mentorat și aţi avut anul acesta sub „aripa“ dumneavoastră?

Am trei asistenți universitari care în acest moment lucrează pentru a-și definitiva tezele de Doctorat și participă în același timp la buna desfășurare a procesului didactic în Disciplina Farmacologie și Farmacie clinică. Acești tineri provin din generații diferite: Alexandra Tănase, din promoția 2010, doctoranda domnului prof. dr. Dumitru Lupuliasa, Dana Marineci, din promoția 2000, și Dragoș Mihai Paul, din promoția 2017, care sunt doctoranzii mei. Sunt colegi de excepție care au ca trăsături comune pasiunea pentru cercetare și respectul pentru profesie și, de aceea, sunt mândră și le mulțumesc pentru că au ales acest drum.

Cum sunt ultimele generații de absolvenți ai Facultăţii de Farmacie? Sunt ei motivați să rămână și să profeseze în țară după terminarea studiilor?

Mai mulți față de generațiile anterioare, distribuiți normal, conform curbei lui Gauss, după interesul acordat pregătirii lor. La fel ca și în generațiile anterioare, sunt tineri serioși, care înțeleg rolul farmacistului în societate și importanța cunoștințelor pe care le asimilează în facultate pentru binele și sănătatea omului. Desigur că există și astăzi studenți mai puțin interesați de școală, dar cred că, indiferent de treapta de școlarizare, așa a fost întotdeauna în sistemul de învățământ. Au totuși ceva care-i diferențiază de colegii lor din generațiile mai vechi: o personalitate mai bine conturată și un oarecare grad de pragmatism, care cu siguranță le va fi de ajutor mai departe. Ca profesor, m-am confruntat de mai multe ori cu situații de atitudine și comportament din partea lor, pe care nu le-am înțeles pe deplin, probabil din cauza faptului că, deși profesional aparțin generației de după Revoluție, sunt adepta educației mele de dinaintea acesteia. Cu timpul am înțeles însă că vremurile și oamenii se schimbă și, în consecință, am învățat de la studenți că și profesorul trebuie să fie suficient de flexibil în atitudine și în comportament.

Dacă sunt motivați să profeseze în țară după ce-și termină studiile este iarăși o întrebare dificilă și vă răspund gândindu-mă atât la țară, cât și la idealurile lor. De dragul acestei țări, spun că ar fi motivați, desigur, să profeseze aici, unde s-au format. De dragul absolvenților noștri, însă, spun că cel mai bine este ca ei să meargă acolo unde societatea acordă credit activității lor și le prețuiește munca!

În opinia dumneavoastră, care sunt pașii pe care autoritățile ar trebui să îi urmeze pentru a evita sincopele din procesul de aprovizionare cu medicamente și vaccinuri?

Voi fi sinceră cu cititorii acestui articol și le voi spune că la această întrebare și la cea referitoare la taxa clawback n-am putut da un răspuns corect și concret. Nu prea reușesc să înțeleg ceea ce se întâmplă în piața de medicamente și nu pot lega partea economică și administrativă cu farmacologia medicamentului. Și pentru că știu că am această tară a activității mele de profesionist, am apelat un prieten drag mie, domnul farmacist Ovidiu Constantin, care m-a lămurit în această privință. În consecință, prezint mai jos ceea ce domnia sa mi-a explicat referitor la această situație.

Cauzele sincopelor sunt multiple. Tot astfel ar trebui să fie și măsurile. În cazul vaccinurilor, negocierea unor contracte de achiziție multianuale ar diminua perioadele de indisponibilitate a vaccinurilor în perioadele de selecție a furnizorilor. De asemenea, o mai bună conlucrare între autoritățile implicate în stabilirea necesarului de vaccinuri pentru perioadele următoare (DSP, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, Institutul Național de Statistică, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică) ar permite stabilirea exactă a cantităților ce trebuie contractate și a datelor de livrare a acestora. Crearea unui program național de vaccinare, asemenea programelor naționale de sănătate desfășurate de CNAS, ar elimina din birocrație, pentru că, în momentul de față, medicii de familie trebuie să aibă contract și cu CNAS, și cu DSP. În ceea ce privește medicamentele, revizuirea politicii de prețuri, a taxei clawback, negocierea directă între MS/CNAS și DAPP a contractelor de furnizare de medicamente și a prețurilor aferente, asigurarea reală a unor canale de aprovizionare de urgență sunt măsuri ce trebuie luate în considerare.

Taxa clawback este contestată de mulți jucători din piața farmaceutică, susținând că, la valori de peste 15% ale taxei, medicamentele inovatoare fără alternativă terapeutică în piață riscă să devină nesustenabile. Cum credeți că ar trebui să abordeze autoritățile din domeniu această problemă?

Statul, prin CNAS și MS, trebuie să asigure un procent de creștere a fondurilor alocate pentru decontarea medicamentelor, astfel încât să se reducă din decalajul comparativ între fondurile alocate utilizării medicamentelor în statele vest-europene și în România. Nu se poate ca fondul alocat medicamentelor să fie neschimbat din 2011. România alocă cele mai puține fonduri utilizării medicamentelor pe cap de locuitor dintre țările UE. Modalitatea de calcul al taxei clawback trebuie să fie diferită pentru medicamentele din lista medicamentelor esențiale.

Care sunt ultimele noutăți din domeniul farmaceutic? Care au fost prezentările din cadrul Conferinței Naționale de Farmacie care v-au atras atenția?

Sunt multe clase de medicamente cu mecanisme noi de acțiune intrate în terapie în ultimii ani. Progresele aduse în special de terapia biologică pe diverse arii terapeutice sunt multiple și cred că informarea în domeniul acesta ar avea o contribuție deosebită la perfecționarea continuă a farmaciștilor. În opinia mea, lucrările Conferinței Naționale de Farmacie au abordat întotdeauna o gamă largă de subiecte, extrem de interesante și de actuale în practica farmaceutică. Anul acesta, în mod particular, au fost prezentate aspecte care interesează medicamentul, de la formulare și până  la utilizarea clinică, incluzând atât eficacitatea, cât și siguranța.

Ce notă de la 1 la 10 ați acorda învățământului medical din România şi de ce?

Este o întrebare la care nu pot răspunde, pentru că, dacă aș acorda o notă medie, aceasta ar fi o notă incorectă. Cu toții știm că, după Revoluție, învățământul medical din România s-a extins pe teritoriul întregii țări, permițând astfel unui număr mult mai mare de tineri aparținând acestor generații să devină profesioniști în domeniul sănătății. De aceea, consider că o singură notă ar putea fi prea mică, prea mare sau apropiată de realitate pentru diferitele unități de învățământ existente în prezent în țară. Fără să prezint factorii care intervin în deviațiile standard ale acestei medii, răspunsul meu ar fi unul nesincer, iar toți cei care mă cunosc cred că ar fi dezamăgiți de atitudinea mea.

Care sunt proiectele de viitor de care sunteți încântată?

Mă voi ocupa în special de farmacia clinică din România și de implementarea acestei activități în practica medicală curentă din țara noastră, asemenea altor țări din Europa. În această activitate, consider că am o șansă reală de reușită, din două motive. În primul rând, îi am alături de mine pe colegii farmacologi din țară – prof. dr. Carmen Cristescu (UMF Timișoara), prof. dr. Maria Titica Dogaru, prof. dr. Camil Vari (UMF Târgu-Mureș), conf. dr. Veronica Bild (UMF Iași), prof. dr. Cristina Mogoșan, conf. dr. Adina Popa (UMF Cluj-Napoca), prof. dr. Cornel Chiriță (UMF București) –, care pregătesc cu profesionalism tinerii specialiști, iar în al doilea rând, pentru că am susținerea și încurajarea domnului prof. dr. Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Național al Farmaciștilor din România. Chiar dacă acest drum este greu și presărat pe alocuri cu piedici – din păcate, unele din interiorul profesiei –, consider că este un drum început de mentorii mei de la disciplină: acad. prof. dr. Dumitru Dobrescu și acad. prof. dr. Aurelia Nicoleta Cristea, pe care am datoria să-l continui și să-l duc la bun sfârșit.

Aveți un mesaj pe care doriți să îl transmiteți cititorilor noștri farmaciști?

Desigur că am un mesaj pentru toți cititorii, colegii mei, farmaciști din toată țara: dacă doriți ca farmacia să fie a farmacistului, va trebui să faceți front comun și să vă cereți acest drept în fața întregii lumi! Dacă nu veți face acest lucru astăzi, când deja este târziu, mâine s-ar putea să fie și mai târziu, și nimeni din această lume nu vă va mai auzi!

Interviu realizat de
Ana Dumbără