Reacţii adverse ale antibioticelor la copii

Antibioticele sunt printre cele mai prescrise medicamente pentru copiii din SUA. În 2011, 889 de prescripţii de antibiotice au fost eliberate de către farmacii pentru fiecare 1.000 de copii cu vârste sub 19 ani, ceea ce înseamnă aproximativ 74 de milioane de prescripţii.

Eforturile recente de a reduce rezistenţa la antibiotice s-au axat în principal pe reducerea prescrierii inadecvate, iar ghidurile clinice naţionale au fost actualizate în consecinţă. Deşi clinicienii, în general, sunt familiarizaţi cu recomandările prezentate în ghiduri, date naţionale din 2010-2011 indică faptul că cel puţin 29% din antibioticele prescrise copiilor în ambulatoriu erau inutile. Au fost folosite date naţionale reprezentative pentru a identifica (1) antibioticele care au ca rezultat cele mai multe vizite la secţia de urgenţă pentru reacţii adverse şi (2) pacienţii „pediatrici” cu cel mai mare risc, pentru a ajuta la informare şi pentru a viza eforturile prevenţiei.

Estimările naţionale ale vizitelor la secţia de urgenţă pentru reacţii adverse produse de antibiotice s-au bazat pe datele din Sistemul Naţional Electronic de Supraveghere a Injuriilor – Cooperativa de Supraveghere a Reacţiilor Adverse (NEISS-CADES). NEISS-CADES se bazează pe un eşantion reprezentativ de spitale din SUA cu cel puţin 6 paturi şi o secţie de urgenţă activă 24 de ore. Estimările naţionale privind antibioticelor orale eliberate (cu prescripţie) de către farmacii s-au bazat pe date din Studiul Naţional al Prescripţiilor Quintiles IMS (NPA).

Cazurile au inclus vizitele la departamentul de urgenţă din 2011 până în 2015 în care clinicianul a atribuit un antibiotic sistemic unui copil sub 19 ani. Antibioticele sistemice includ formele orale şi injectabile şi le exclud pe cele locale, oftalmice sau otice. Reacţiile adverse au fost clasificate ca reacţii alergice (efecte imunologic mediate, reacţii de hipersensibilitate severă), efecte adverse, efecte ale excesului de doze sau alte efecte şi au fost categorisite pe baza severităţii.

Pe baza a 6 542 de cazuri supravegheate, un număr estimat de 69 464 de vizite la secţia de urgenţă au fost făcute anual în Statele Unite pentru reacţii adverse la antibiotice la copii cu vârste sub 19 ani, din 2011 până în 2015. În comparaţie cu vizitele pentru reacţii adverse cauzate de alte medicamente, cele cauzate de antibiotice au implicat în special copii sub 2 ani şi au implicat mai des o reacţie alergică.

În 95,9% din cazuri a fost implicată o singură clasă de antibiotice orale. Penicilinele orale singure au fost implicate în 38.680 de cazuri anual, adică 55,7% din vizitele pentru reacţii adverse, urmate de cefalosporine şi sulfonamide.

Reacţiile alergice uşoare (ex.: rash) au fost cele mai comune manifestări produse ca reacţii adverse la antibiotice. O reacţie alergică moderată spre severă a fost observată în 30% din cazurile ce au implicat o singură quinolonă şi în 19,8% din cazurile care au implicat o tetraciclină.

Amoxicilina a fost cel mai comun medicament implicat în reacţiile adverse.

Reacţiile adverse la antibiotice duc la aproximativ 70.000 de vizite la secţiile de urgenţă la copii în fiecare an. Numărul mare de vizite pentru reacţii adverse la copiii mici ar putea fi parţial explicat prin numărul mare de antibiotice prescrise acestora.

Cele mai multe vizite (86%) au implicat o reacţie alergică, în special la copiii mici.

Aproximativ 29% din antibioticele prescrise copiilor în 2010-2011 au fost administrate inutil, conform analizei. Comunicarea informaţiilor privind riscurile reacţiilor adverse la antibiotice ar putea scădea aşteptările părinţilor/asistenţilor sociali de a primi antibiotice. Angajarea părinţilor în luarea unei decizii informate, discutând riscurile şi beneficiile tratamentului cu antibiotice şi sugerând strategii de atenuare a simptomelor, ar putea reduce cererea de antibiotice şi prescrierea exagerată a acestora.

Reacţiile adverse la antibiotice duc la aproximativ 70.000 de vizite la secţiile de urgenţă pentru copii în fiecare an în Statele Unite. Minimizarea supraprescrierii de antibiotice este importantă pentru reducerea daunelor semnificative la pacienţii individuali, ca şi pentru reducerea riscului de dezvoltare a rezistenţei la antibiotice.