Medicamentele antiretrovirale (ARV) reprezintă principala modalitate de a ameliora starea de sănătate a celor infectaţi HIV/SIDA, acestea transformând infecţia dintr-o „condamnare la moarte” într-o afecţiune cronică. Deoarece HIV nu părăseşte cu adevărat corpul gazdei, infecţia recidivează rapid în cazul în care pacienţii nu mai iau medicamentele, chiar şi pentru o scurtă perioadă. Virusul se integrează în ADN-ul celulelor-gazdă, iar un remediu adevărat ar putea fi îndepărtarea tuturor celulelor afectate. Mai mulţi autori, inclusiv Sara Gianella, University of California, San Diego, au afirmat că acest deziderat nu este realist, conform cunoştinţelor actuale.
Pentru a preveni recidivele după terapia ARV, cercetătorii trebuie mai întâi să găsească locurile în care HIV „se ascunde” în organism (sanctuare HIV). De maximă importanţă este şi identificarea modului în care HIV reuşeşte să se sustragă, chiar şi când testele demonstrează o încărcătură virală scăzută sau nedetectabilă.
Cum localizarea acestor rezervoare a fost timp îndelungat un mister, cercetătorii urmăresc să verifice acest aspect prin tehnici actuale, care oferă o nouă perspectivă asupra modului de deplasare a virusului prin corpul gazdelor infectate. Primele rezultate din studiul lui Gianella confirmă că HIV se poate ascunde în zeci de tipuri de ţesuturi. Janice Clement, Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, Maryland, a afirmat că „acest virus este diferit de oricare altul pentru care am obţinut vindecarea”.
Proiectul a examinat trupurile donate de persoanele infectate HIV care au acceptat această eventualitate cu aproximativ şase luni înainte de deces. Toţi participanţii sunt pe terapie antiretrovirală (ARV) la momentul înscrierii în studiu, dar unii sunt rugaţi să nu mai ia medicamentele. Echipa coordonată de Gianella colectează probe de sânge în timp ce donatorii sunt în viaţă şi aproximativ 50 de tipuri diferite de ţesut după deces. Eşantioanele de la persoanele care au oprit terapia ARV arată că HIV a revenit, în timp ce eşantioanele de la persoanele care au continuat tratamentul ARV pot furniza informaţii cu privire la rezervorul de virus. Cercetătorii nu au detectat HIV în sângele primului donator, care a continuat să ia medicamente antiretrovirale până la moartea sa. Dar au identificat prezenţa unui virus viabil în aproape toate cele 26 de ţesuturi examinate, recoltate după decesul respectivului donator. Cu toate că Janice Clement a numit acest proiect „uimitor”, a menţionat că, după ce o persoană infectată HIV decedează, cercetătorii nu pot obţine probele de ţesut suficient de repede pentru a măsura nivelul viral. Pe lângă acest fapt, în cele mai multe cazuri, cercetătorii nu pot şti cu certitudine dacă persoana a luat sau nu medicamente ARV (indiferent de informaţiile anamnestice). Cercetările lui Clement au arătat că HIV tinde să rămână la nivel cerebral şi să provoace probleme neurologice, deoarece majoritatea medicamentelor antiretrovirale nu pot traversa bariera hemato-encefalică. De asemenea, Clement şi colaboratorii au prezentat prima dovadă că virusul simian al imunodeficienţei (SIV), care este strâns legat de HIV, supravieţuieşte în măduva spinării la macaci chiar dacă sunt administrate medicamente ARV şi se răspândeşte rapid în tot organismul după ce animalele nu mai primesc terapia.
Nicolas Chomont, Montreal, Canada, afirmă că ar putea fi adevărat ca rezervorul să nu poată identificat în tot organismul gazdei infectate, dar chiar în aceste condiţii tot „trebuie să înţelegem dacă virusul situat cerebral este identic cu virusul izolat de la nivelul policelui”.
Thomas Hope, Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois, a prezentat o nouă tehnică de imagistică la macacii infectaţi cu SIV, prin injectarea animalelor cu anticorpi care se leagă de virus, ceea ce îi face vizibili în tomografia computerizată cu emisie de pozitroni (PET-CT). Abordarea a arătat că SIV se răspândeşte prin celulele mucoasei în intestinele animalelor şi în ganglionii limfatici în câteva ore de infecţie. O altă echipă va începe unul dintre primele studii de imagistică PET-CT la persoanele cu şi fără viremie, folosind un anticorp diferit. Timothy Henrich, University of California, San Francisco, a menţionat că grupul pe care îl coordonează speră să măsoare ceea ce se întâmplă când persoanele care trăiesc cu ARV nu mai iau medicamentele şi virusul revigorează.