Vaccin pentru prevenirea şi tratarea infecţiilor produse de Pseudomonas aeruginosa

Pseudomonas aeruginosa poate fi implicată în numeroase patologii (de la pneumonie asociată ventilaţiei la infecţia leziunilor apărute în urma arsurilor), fiind de multe ori rezistentă la antibiotice şi având capacitatea de a produce biofilm. Este de luat în seamă colonizarea pulmonară cu P. aeruginosa la pacienţii cu fibroză chistică (Johansen HK et al., 2015).

Ţinând cont de toate acestea, s-a încercat identificarea unor noi resurse terapeutice. Primele studii datează din 1970, când Alexander şi Fisher au publicat rezultatele unui studiu în care, prin administrarea vaccinului produs din lipopolizaharid P. aeruginosa, a scăzut mortalitatea la pacienţii cu leziuni produse de arsuri (Priebe GP et al., 2014).

Meitert E et al., în 1978, au arătat că dozele repetate de vaccin au determinat răspuns imun contra tulpinilor vaccinale, dar un răspuns mai scăzut pentru alte tulpini, prin urmare realizarea şi administrarea vaccinului provenit din Pseudomonas aeruginosa dintr‑un singur serotip nu oferă protecţie pentru celelalte serotipuri. Vaccinurile care conţin antigenul O par să crească titrul de anticorpi, dar protecţia este doar împotriva tulpinilor vaccinale. Ca atare, ar fi necesar un vaccin 30-valent pentru a acoperi toate serotipurile şi subtipurile de P. aeruginosa sau cel puţin 10-valent (conţinând tulpinile cel mai frecvent implicate) (Priebe GP et al., 2014).

Yang F et al., în 2017, au studiat eficacitatea unui vaccin trivalent contra P. aeruginosa implicat în pneumonii şi infecţii ale arsurilor, pe model murin. În compoziţia vaccinului au fost folosite trei proteine implicate în patogenia infecţiilor cu P. aeruginosa – PcrV, OprI şi Hcp1. Administrarea a fost intramusculară. Producerea de anticorpi contra celor trei proteine a fost evaluată în ziua a 28-a după administrarea vaccinului. Pentru şoarecii din lotul cu pneumonie experimentală a fost extras ţesut pulmonar, iar pentru pentru cei cu arsuri, secţiuni de tegument la 24 de ore postinfecţie. Probele au fost fixate, incluse în parafină, colorate cu hematoxilin-eozină şi examinate la microscop, evaluând afectarea ţesuturilor. Pentru şoarecii imunizaţi a fost observat răspunsul antigen‑specific Th1, Th2 şi Th17. Protecţia a fost în proporţie de 80% dependentă de doză. Rezultatele au fost încurajatoare, fiind observată scăderea citokinelor inflamatorii, a celulelor inflamatorii, a fenomenelor patologice şi a aderenţei bacteriene.

Într-un alt studiu pe model murin s-a realizat comparaţia între vaccinul monovalent şi vaccinul polivalent, realizat din tulpinile cel mai frecvent identificate în infecţii. După 10 şi 21 de zile de la prima doză de vaccin, şoriceii au fost infectaţi cu tulpini de P. aeruginosa vaccinale şi o tulpină care nu era inclusă în vaccin. Nu s-au observat diferenţe majore, dar răspunsul imun pentru tulpina neconţinută în vaccin a fost nesemnificativ (Meitert E et al., 1978).

În ceea ce priveşte rezultatele in vivo pe subiecţi umani, un review a inclus pacienţi cu fibroză chistică (vârsta mediană, 7 ani), care nu aveau colonizare cu P. aeruginosa la includerea în studiu, iar vaccinurile aveau în compoziţie fie proteine flagelare, fie polizaharide din serotipuri cunoscute. Pacienţii au fost urmăriţi doi ani în unele studii sau 10-12 ani în alt studiu. Într-unul dintre studii, nivelul de anticorpi specifici a fost mai mare pentru lotul vaccinat, dar după şapte ani nu s-a observat nicio diferenţă între lotul care a primit vaccinul şi lotul-martor în ceea ce priveşte colonizarea cu P. aeruginosa (Johansen HK et al., 2015). Johansen HK et al., în 2015, au concluzionat, în urma unei metaanalize (baza Cochrane), că în acest moment vaccinurile contra P. aeruginosa nu pot fi recomandate.