Prin toată activitatea lui, cât și prin înființarea primei școli de medicină, Hipocrate a revoluționat medicina în Grecia antică, definind-o ca disciplină distinctă de alte domenii cu care era în mod tradițional asociată (religie, filosofie), inventând astfel profesia de medic (yatros în limba greacă).
Primul biograf al lui Hipocrate a fost Soranus din Efes, care oferă multe informații personale. Acesta precizează în scrierile sale că tatăl lui Hipocrate a fost Heraclides, medic și el, iar mama lui a fost Paxitela, fiica lui Tizane. Tot el a spus că Hipocrate a învățat medicina de la tatăl său, Heraclides, și de la Asklepion din Kos, având la rândul său numeroși discipoli străluciți, printre care și pe fiii săi Thessalus și Draco, dar și pe ginerele său Polybus.
Despre viața și activitatea lui Hipocrate mai apar informații și în Suda (cetate în limba greacă), un fel de enciclopedie a lumii mediteraneene antice scrisă în secolul al X-lea, și în lucrările lui John Tzetze, ce datează din secolul al XII-lea. 
Conform izvoarelor istorice scrise, Hipocrate s-a născut în insula Cos (Kos în limba greacă) din Marea Egee, în jurul anului 460 î.Hr. 
Data exactă a morții sale nu se știe, dar se apreciază că ar fi murit în jurul anului 370 î.Hr., în localitatea Larissa din Thessaly.
Doi contemporani amintesc de faima lui Hipocrate: Platon, în dialogurile sale Protagoras și Phaedrus, și Aristotel, în lucrarea sa Politica. Aristotel afirma: „se poate spune despre Hipocrate, nu ca om, ci ca medic, că este cu mult mai mare decât altul care s-a făcut cunoscut printr-o statură mult mai mare decât a sa” și că „Hipocrate este un medic înțelept, cu experiență și cu bun-simț”. 
Hipocrate, supranumit de contemporanii săi „marele Hipocrate din Kos”, a călătorit foarte mult, practicând cu succes medicina (arta lecuirii), atât în cetățile grecești, cât și în cele din afara Greciei antice. El a devenit renumit, o dată în plus, și pentru că a avut șansa de a fi medicul regelui Macedoniei. 
Hipocrate este primul care susține că bolile apar nu ca o pedeapsă aplicată de zei, ci din cauze naturale, fiind rezultatul acțiunii asupra organismului uman a factorilor de mediu, a dietei dezechilibrate și a stilului de viață neadecvat. Tot el are marele merit de a fi afirmat că organismul este „un tot unitar”, considerând că o boală, chiar dacă apare strict localizat (de exemplu, otita sau conjunctivita), este, de fapt, expresia suferinței întregului organism. Astfel, Hipocrate este primul medic holist cunoscut, care a afirmat încă de acum 2300 de ani atât de moderna și actuala aserțiune: „nu există boli, ci bolnavi”. În concepția lui, un medic bun trebuia să fie înainte de toate un observator atent și perspicace. El este primul care clasifică bolile în boli acute, cronice, endemice, epidemice și care folosește termenii de exacerbare, recidivă, rezoluție, criză şi convalescență.
Reputația sa a crescut, inclusiv post-mortem, și datorită faptului că în Biblioteca din Alexandria au fost reunite sub numele său o serie de cărți ce alcătuiesc Colecția hipocratică („Corpus Hipocraticum”). Această colecție conține aproximativ 67 de lucrări și este rezultatul atât al scrierilor personale ale lui Hipocrate și ale discipolilor săi, cât și al altor medici contemporani sau succesori. Din toate aceste lucrări reies idei comune, reunite sub numele de doctrina hipocratică, și anume:
1) Factorii de mediu (geo-climatici) au un rol major în geneza bolilor.
Conform concepției hipocratice, bolile puteau fi provocate de otrăvuri animale sau vegetale, de excese alimentare sau alcool, de stilul de viață dezordonat, traumatisme (războaie) sau accidente. Pe lângă acești factori etiopatogenici, Hipocrate acorda o mare importanță și factorilor de mediu, factorilor geo-climatici ai regiunii în care trăia bolnavul. Astfel, în lucrarea Despre aer, ape și locuri, care poate fi considerată primul tratat de meteoropatologie și antropologie medicală, sunt analizate influențele formelor de relief, ale climei (temperatură, vânt, precipitații), ale tipului de ape (de munte, de câmpie, sărate, mlăștinoase) asupra stării de sănătate a oamenilor. Medicul, în concepţia hipocratică, trebuia să discearnă în ce măsură amplasamentul unui oraș sau al casei era favorabil sănătății și în ce măsură factorii de mediu enunțați anterior erau factori principali sau secundari (favorizanți) ai îmbolnăvirilor. 
2) Organismul uman este un tot unitar, iar boala se datorează unui dezechilibru al celor patru umori vitale, și nicidecum intervenției unei divinități.
În lucrarea sa Despre boala sacră (epilepsia), Hipocrate demitizează etiologia supranaturală a acesteia, concluzionând: „ea nu mi se pare cu nimic mai divină ori mai sfântă decât alte boli,ci are, ca și acelea, o cauză naturală”.
În explicarea perturbărilor ce se produc indiferent de boală - fie ea localizată la un organ sau generală -, Hipocrate avea o explicație integralistă, considerându-le­ ca fiind rezultatul dezechilibrului celor patru umori vi­tale. 
Așadar, boala era o discrazie (secreție dificilă) a uneia din cele patru umori (în minus sau în exces): bila galbenă (fabricată în ficat), sângele (considerat a fi produs de inimă), phlegma (secreție a creierului) și bila neagră (produsă de splină).
3) Observarea atentă a bolnavului, a familiei lui (inclusiv stabilirea istoricului familial), a  mediului și descrierea cât mai exactă a semnelor bolii sunt esențiale. 
Hipocrate s-a remarcat printr-un profesionalism și o practică medicală riguroasă; el și-a învățat discipolii să-și noteze toate observațiile și descoperirile într-o manieră clară și concisă, astfel încât scrierile lor să poată fi folosite și de alți medici. El descria cu lux de amănunte simptomele bolii, aspectul tegumentului bolnavului, aspectul secrețiilor și excrețiilor (urină, fecale), temperatura corpului, urmărind evoluția bolii spre vindecare sau exitus. Astfel, a descris „faciesul hipocratic” (tegumente teroase, ochi înfundați în orbite, cu cearcăne, nas ascuțit - aspect prezent în bolile digestive, în bolile terminale asociate cu deshidratarea și malnutriția), „degetele hipocratice” (degetele cu falanga distală hipertrofiată, cu aspect de sticlă de ceas, prezente în bolile pulmonare cronice, în bolile cardiace cianogene). Toate aceste descrieri detaliate, adevărate „foi de observație”, erau folosite pentru a evalua boala, progresia ei și prognosticul. Pentru definirea și diagnosticarea diferitelor boli era nevoie de cunoştințe de epidemiologie, ecologie, fiziologie și anatomie. Aceste cunoştințe erau destul de reduse în acea epocă, disecția pe om fiind interzisă; se făceau doar disecții pe animale, care erau pur orientative, concluziile fiind parțial extrapolate la om.
4) Tratamentul hipocratic
Farmacia hipocratică era destul de săracă, fiind alcătuită din plante medicinale și din terciul de orz, care era un panaceu. Tratamentul urmărea reechilibrarea umorilor; astfel, se practicau sângerări terapeutice, provocarea de vărsături în caz de indigestii, clisme și purgații. Un alt obiectiv al tratamentului era stimularea forței interioare de apărare a organismului prin dietă, mișcare, masaj, hidroterapie, așa cum reiese din recomandările lui Hipocrate reunite în lucrarea Aforisme. Exemple de aforisme:
  • Medicul îngrijește, natura vindecă. Cel mai bun medic este natura.
  • Sănătatea depinde de echilibrul între alimentație și activitatea fizică.
  • Alimentele voastre să fie medicamente și medicamentele voastre să fie alimente.
  • Tot ce este prea mult este dușmanul naturii. Cei grași, prin natura lor, sunt mai predispuși să moară subit decât cei slabi. Excesul de oboseală prevestește boala.
În lucrările Tratamente și Tratamentul bolilor acute apare pentru prima dată ideea de prevenție, prin detalierea influenței factorilor de mediu, a dietei, mișcării și stilului de viață asupra stării de sănătate. Hipocrate, recunoscut ca un bun practician, a realizat și o serie de inovații medicale în chirurgie (a inventat un aparat de trepanare a craniului), dar și în ortopedie (a construit un scaun special pentru reducerea luxațiilor).
5) Etica trebuie să ghideze practica medicală, pentru a nu se ajunge la dezumanizarea medicinei.
Pornind de la celebra zicală hipocratică „mai întâi să nu faci rău pacientului” (preluată și de latini - „Primum non nocere”), în lucrările Despre lege și Despre comportarea cuvenită sunt dezvoltate numeroase precepte morale care trebuie să stea la baza practicii medicale. Toate acestea sunt sintetizate în celebrul Jurământ hipocratic: 
„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panaceea și pe toți zeii și zeițele pe care îi iau martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:
  • Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoi; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
  • Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
  • Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.
  • Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această  privință, tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
  • Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
  • Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.
  • În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.
  • Orice voi vedea sau auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea e o datorie.
  • Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi încălca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”
Multe din principiile acestui jurământ sunt și azi valabile: păstrarea secretului profesional, colaborarea interdisciplinară, corectitudinea față de pacient, interzicerea relațiilor intime cu pacienții. Altele, cum sunt interzicerea avortului sau eutanasierea, sunt subiecte controversate.
Hipocrate este personificarea medicului ideal: înțelept, meticulos, onest și plin de compasiune pentru bolnav. Moștenirea hipocratică este de o valoare incontestabilă, el rămânând în istoria medicinei ca o mare personalitate, ce și-a pus întreaga activitate și viață în slujba omului.   n