Contribuţia femeilor în profesia de asistent medical (Partea a III-a)

Introducere

După cum am amintit și în prima parte a acestui material, în zilele noastre, profesia de asistent medical este dominată de femei, care reprezintă majoritatea în acest domeniu, în foarte multe țări. Ele sunt responsabile pentru îngrijirea pacienților în spitale, în clinici medicale, în azile și în alte instituții cu profil medical. Femeile în asistența medicală (nursing) au adus de-a lungul timpului – și aduc în continuare – nu numai expertiză medicală, ci și empatie, compasiune și grijă față de pacienți. În plus, femeile sunt o forță inovatoare în domeniul asistenței medicale (al nursingului). Multe dintre aceste femei au ocupat poziții de conducere și au contribuit la dezvoltarea practicilor și a tehnologiilor medicale moderne. Concret, rolurile acestora pot varia de la simple infirmiere, infirmiere specializate până la asistente medicale și, ulterior, până la profesioniști în variate domenii medicale: educație medicală, sănătate mintală, stomatologie, specialități chirurgicale etc.

În această a treia parte a materialului, vom continua cu prezentarea unei biografii deosebit de interesante a Christianei Elisabeth Reimann (1888-1979), o profesionistă remarcabilă, care a activat în domeniul asistenței medicale (nursing) din Europa în prima jumătate a secolului XX, dar și a lui Margaret Sanger (1879-1966), din SUA, o pionieră în planningul familial.

Date generale

Christiane Elisabeth Reimann (1888-1979) (Danemarca-Italia) a fost o importantă asistentă medicală daneză, naturalizată cetățean italian. Christiane Elisabeth Reimann a fost prima asistentă medicală daneză posesoare a unui titlul academic în acest domeniu. Totodată, reputata asistentă medicală a fost și secretar executiv al Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (International Council of Nurses – ICN), fiind de fapt cea care a mutat activitatea acestei importante organizații din SUA în Europa, mai exact în orașul Geneva, unde se afla la acel moment și se află și în prezent, și sediul Comitetului Internațional al Crucii Roșii (International Committee of the Red Cross). Fiind o persoană extrem de bogată, Christiane Elisabeth Reimann, după moartea sa, și-a lăsat averea considerabilă moștenire Consiliului Internațional al Asistenților Medicali, dorind ca aceasta să fie utilizată în scopul instituirii Premiului Christiane Reimann (Christiane Reimann Prize), un fel de echivalent al Premiului Nobel pentru Asistența Medicală (Nursing). Datorită activității sale remarcabile, dar și instituirii valorosului premiu anterior amintit, Christiane Elisabeth Reimann este considerată una dintre cele mai importante 25 de asistente medicale din întreaga lume. Totodată, Christiane Elisabeth Reimann a fost cea care a înființat și International Nursing Review, publicația oficială de specialitate a Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (International Council of Nurses – ICN)^(1-11).

Concret, se poate spune despre Christiane Elisabeth Reimann (pe parcursul materialului, vom utiliza numele de Christiane Reimann, nume sub care a fost cunoscută în literatura de specialitate) că a fost o figură reprezentativă în istoria îngrijirilor medicale, recunoscută atât pentru rolul avut în dezvoltarea profesiei de asistent medical, cât și pentru contribuțiile ei la formarea standardelor internaționale în domeniul îngrijirilor de sănătate. În general, informațiile despre Christiane Reimann au fost și sunt destul de puțin cunoscute în România, dar, în urma acestui studiu de bibliotecă, noi am încercat realizarea unei biografii cât mai succinte a eminentei asistente medicale daneze.

Christiane Reimann s-a născut la data de 6 mai 1888 în frumosul oraș Copenhaga, capitală a Regatului Danemarcei, într-o familie extrem de prosperă, mama sa, Margit Meisterlin, fiind de naționalitate norvegiană, în timp ce tatăl său, Carl Christian Reimann, de naționalitate daneză, a fost unul dintre cei mai apreciați agenți de bursă ai perioadei respective. Tânăra Christiane și-a petrecut copilăria și tinerețea în orașul Copenhaga, la fel ca toate tinerele domnișoare provenite din burghezia de mijloc daneză, între lecții de canto și lecții de pian, dar fiind și beneficiara unei educații extrem de severe în vederea realizării unei căsătorii inevitabile și cât mai promițătoare din punct de vedere social și financiar^(1-11).

Totuși, odată cu împlinirea vârstei de 25 de ani, Christiane Reimann a realizat că o căsătorie „aranjată” nu o interesa deloc și că, din punctul de vedere al canoanelor vremii, deja devenise „o fată bătrână”, astfel încât aceasta a decis că a sosit vremea să facă ceva cu viața sa. În consecință, Christiane Reimann s-a înscris pentru a parcurge cursurile Școlii de Asistente Medicale din Copenhaga, devenind cu această ocazie și internă a Spitalului Bispebjerg (Bispebjerg Hospital), din același oraș, Copenhaga, aruncându-și părinții în disperare și stârnind dezaprobarea largă a întregii familii (la acel moment, în societatea daneză, profesia de asistentă medicală era considerată ca fiind necorespunzătoare și mai degrabă rușinoasă pentru o fată cu situația financiară și educația Christianei Reimann). Concret, un unchi al Christianei Reimann a refuzat de atunci să mai dea mâna cu aceasta, pe motiv că „o asistentă medicală nu este o doamnă”^(1-11).

Dar Christiane Reimann a fost o persoană foarte hotărâtă și a considerat că profesia de asistentă medicală i se potrivește cel mai bine. Drept care, fiind beneficiara unor fonduri extrem de consistente din averea familiei, viitoarea asistentă medicală a călătorit înainte de începerea Primului Război Mondial în Prusia și în Anglia, pentru a învăța foarte bine limbile germană și engleză. Însă, în anul 1918, imediat după finalizarea acestei uriașe conflagrații mondiale încheiate cu victoria categorică a Puterilor Aliate (Antanta), Christiane Reimann a plecat în Statele Unite ale Americii, pentru a lucra în cadrul Spitalului Presbiterian din New York, dar și pentru a-și continua studiile de asistență medicală (nursing)^(1-11).

În perioada în care a stat în SUA, Christiane Reimann a desfășurat activitate de asistență medicală în mai multe unități sanitare americane, ocupând inclusiv o funcție de asistentă medicală de district în cadrul Centrului de Consultații Comunitar Henry Street Settlement (Community Consultation Center at Henry Street Settlement) din orașul New York, unde a cunoscut-o pe Lilian D. Wald (1867-1940) (în fapt, cea care a înființat acest Centru de Consultații Comunitar), o renumită asistentă medicală americană care a militat foarte mult pentru emanciparea femeilor, mai ales a celor afro-americane. Totodată, Lilian D. Wald a fost una dintre cele mai importante susținătoare a asistentelor medicale din SUA, absolvente ale unor școli publice de profil. Cu această ocazie, în anul 1922, Christiane Reimann a început să desfășoare și activitate voluntară de secretariat în cadrul Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (International Council of Nurses – ICN), care la acel moment își avea sediul în orașul american New York^(1-13).

După cum am menționat, Christiane Reimann și-a continuat în SUA și studiile de asistență medicală (nursing), înscriindu-se în cadrul Colegiului de Pedagogie (Teachers College) al Universității Columbia (Columbia University) din New York, finalizând studiile și primind o binemeritată diplomă de Master of Arts (într-o traducere adaptată, maestru în arte) la data de 25 februarie 1925, devenind în acest fel prima asistentă medicală daneză deținătoare a unui titlul academic (universitar). În următoarele patru luni, Christiane Reimann a urmat, tot la New York, un curs de patru luni de statistică, obținând și o calificare de statistician profesionist^(1-11).

Tot în anul 1925, Christiane Reimann a fost aleasă în funcția de secretar executiv al Consiliului Internațional al Asistenților Medicali, în fapt, funcția cu cea mai mare implicare din cadrul respectivei organizații. Dar, la acel moment, Christiane Reimann a considerat că activitatea ei pe tărâm american trebuie să se încheie, astfel încât aceasta a decis că a sosit vremea să se întoarcă în Europa. Concret, fiind factor decizional în cadrul Consiliului Internațional al Asistenților Medicali, Christiane Reimann a luat decizia de a muta activitatea respectivei organizații în orașul Geneva din Elveția, tot acolo aflându-se și sediul Comitetului Internațional al Crucii Roșii (International Committee of the Red Cross)^(1-11).

Dar, în anul 1929, tatăl Christianei Reimann a murit, la mai puțin de doi ani de la decesul soției sale, mama reputatei asistente medicale daneze. În urma morții părinților săi, Christiane Reimann ar fi trebuit să aibă acces direct la moștenirea rămasă, în tot ansamblul ei. Deși moștenirea a fost împărțită în mod egal între toți cei patru copii, trei fete și un băiat, surorilor nu li s-a permis accesul în totalitate la averea moștenită, moșia și cea mai mare parte a averii fiind administrate de către fratele lor, Arnold. Dar, cu toată opoziția lui Arnold Reimann, Christiane Reimann a avut, într-o primă fază, acces direct la niște fonduri marginale și la dobânda acumulată din active, ceea ce a însemnat pentru început o sumă foarte mare de bani care i-a permis reputatei asistente medicale să ducă o viață foarte confortabilă. Ulterior, într-un timp foarte scurt, Christiane Reimann a intrat în posesia întregii părți din moștenirea care i se cuvenea^(1-11).

Odată întoarsă în Europa, se părea că viața Christianei Reimann a luat o direcție clară și sigură, dar în anul 1930 a intrat în scenă doctorul Wilhelm F.C. Alter, un psihiatru german fermecător, ceva mai mic ca vârstă decât reputata asistentă medicală daneză. Cei doi s-au întâlnit la un congres de medicină la Paris, iar Christiane Reimann a fost foarte impresionată de el, inițial din motive profesionale, dar ulterior relația lor s-a transformat treptat într-o relație de cuplu^(1-11).

În studiul nostru de bibliotecă pe care l-am realizat pentru documentarea acestui material biografic, nu am reușit să găsim foarte multe date despre doctorul Wilhelm F.C. Alter, dar, din puținele informații disponibile, se pare că acesta a fost un personaj cu un comportament ambiguu, extrem de dubios, interesat mai mult de banii Christianei Reimann decât de ea. Concret, plin de tupeu, doctorul Wilhelm F.C. Alter a început prin a-i cere Christianei Reimann bani pentru a cumpăra o casă în orașul Frankfurt, unde acesta s-a stabilit ulterior împreună cu o menajeră, de altfel o prezență constantă alături de psihiatrul nostru, aspect care a stârnit extrem de multe bănuieli tuturor cunoscuților proaspătului cuplu. Christiane Reimann a venit în casa din Frankfurt de cel mult trei-patru ori, de obicei pentru a petrece sărbătorile de iarnă sau cu prilejul unor aniversări^(1-11).

Dar Christiane Reimann fie nu a văzut, fie nu a vrut să vadă și, fără să crâcnească, de fiecare dată și-a deschis cu larghețe portofelul când doctorul Wilhelm F.C. Alter i-a cerut bani pentru diverse cheltuieli și achiziții. Astfel, în anul 1933, Christiane Reimann a fost cea care a plătit din propriul buzunar o călătorie pentru amândoi în Italia. Cei doi au călătorit în Sicilia, poate cea mai frumoasă insulă din Marea Mediterană. Christiane Reimann și Wilhelm F.C. Alter s-au oprit în orașul Siracuza, locul unde a început și capitolul sicilian al poveștii noastre^(1-11).

Astfel, în timpul vacanței petrecute în Sicilia, doctorul Wilhelm F.C. Alter a venit cu ideea de a se stabili „în țara unde înfloresc lămâii”, așa cum frumos fusese descrisă Sicilia de către compatriotul său, reputatul scriitor german Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832). Concret, doctorul Wilhelm F.C. Alter a depus eforturi considerabile pentru a o convinge pe Christiane Reimann să se stabilească în frumosul oraș Siracuza din Sicilia, invocând o stare de sănătate a acesteia extrem de precară, stare de sănătate care nu era deloc precis definită^(1-5). Inițial, Christiane Reimann nu a fost receptivă la idee, dar, în cele din urmă, s-a lăsat convinsă și i-a dat doctorului Wilhelm F.C. Alter împuternicire și bani pentru a cumpăra frumoasa vilă Fegotto, o clădire din secolul al XIX-lea, situată într-o poziție spectaculoasă, la marginea Necropolei Grotticelle. Costul vilei Fegotto a fost de 95.000 de lire italiene, la care s-a adăugat și o taxă anuală de 365 de lire italiene pentru utilizarea apei din Canalul Galemi, canal care nu a fost altceva decât vechiul apeduct grecesc care ajungea aici, după ce în prealabil a traversat teatrul grecesc aflat pe teritoriul respectivei proprietăți^(1-11).

Doctorul Wilhelm F.C. Alter a încheiat cumpărarea vilei Fegotto, devenită ulterior vila Reimann, în anul 1934. În toată această perioadă, Christiane Reimann s-a aflat în orașul Geneva din Elveția, unde își desfășura la acel moment activitatea și unde era deja stabilită, iar doctorul Wilhelm F.C. Alter i-a scris cu regularitate, extrem de entuziasmat despre toate lucrările de renovare, precum și despre construcția celui de-al doilea etaj al vilei. În vila Fegotto, prospăt renovată, doctorul Wilhelm F.C. Alter s-a mutat alături de menajera sa, care îi era și amantă, de două secretare, precum și de un grup de rude, care oficial se ocupau de treburile casnice. Toate costurile au fost acoperite cu o deosebită generozitate de către Christiane Reimann. Motivul pe care doctorul Wilhelm F.C. Alter l-a invocat pentru menținerea unui personal atât de numeros ar fi fost pregătirea unui raport extrem de important, în vederea prezentării acestuia în cadrul unui congres de medicină ce ar fi trebuit să aibă loc în orașul Roma în anul următor^(1-11).

Christiane Reimann a crezut tot ce i-a spus partenerul său și a trimis în Sicilia, pe lângă banii necesari, și mobilier, dar și foarte multe obiecte de menaj, iar vara, târziu, aceasta a reușit să ajungă în sfârșit în frumosul oraș Siracuza. În continuare, pentru a fi totul perfect și pentru a putea trăi în Sicilia fără a fi deranjați, Christiane Reimann și doctorul Wilhelm F.C. Alter au anunțat că s-au căsătorit. Practic, a fost vorba doar despre un anunț de fațadă, deoarece nu a existat nicio înregistrare a căsătoriei, dar acest lucru le-a permis celor doi să trăiască sub același acoperiș^(1-5). Iar menajera, care era și amanta doctorului Wilhelm F.C. Alter, s-a aflat cu cei doi în toată această perioadă. Și trebuie să ținem cont de faptul că acțiunea s-a petrecut undeva în jurul anului 1934 sau 1935, deci în prima jumătate a secolului XX, când lumea care locuia într-o zonă rurală a Italiei devenea extrem de susceptibilă la cea mai mică bârfă. Totuși, cei doi, doctorul Wilhelm F.C. Alter și Christiane Reimann, își duceau existența într-o relație de concubinaj evident, lucru de neacceptat în acea zonă rurală a Italiei catolice, o regiune de o religiozitate aparte^(1-11).

Foarte curând, Christiane Reimann a început în sfârșit să simtă că ceva nu este în regulă. Concret, doctorul Wilhelm F.C. Alter după ce inițial o acoperea de atenții, imediat după aceea venea la Christiane Reimann să îi ceară bani sau să îi semneze diverse procuri în favoarea sa. Până la urmă, având destule dovezi că ceva nu este în regulă, Christiane Reimann a început o investigație foarte aprofundată în ceea ce îl privea pe doctorul Wilhelm F.C. Alter. În acest sens, Christiane Reimann a fost nevoită să se deplaseze în capitala Danemarcei, orașul Copenhaga, însoțită de secretarul său personal, pentru a consulta mai multe acte ale familiei și pentru a clarifica niște probleme foarte stringente^(1-11).

Prea târziu însă. Doctorul Wilhelm F.C. Alter și-a dat seama rapid despre ce se întâmpla și, la acel moment, a făcut ceva cu adevărat incredibil, dar perfect în linia personajului: profitând de o procură semnată de către Christiane Reimann în favoarea sa, acesta a vândut vila Fegotto, și-a făcut bagajele și a dispărut împreună cu menajera. Sărmana Christiane Reimann, neprimind niciun răspuns la scrisorile și telegramele sale adresate doctorului Wilhelm F.C. Alter, s-a întors în grabă în Siracuza și a găsit... nimic. „Casa nu mai era a ei, doctorul dispăruse. Din fericire, Christiane Reimann nu era genul de femeie care să se lase descurajată. Profitând de o clauză a contractului, aceasta a reușit să cumpere din nou casa și s-a stabilit acolo definitiv.”^(1-13)

Din acel moment, Christiane Reimann a devenit „o adevărată doamnă siciliană”. Aceasta și-a dedicat timpul cultivării citricelor pe proprietatea sa, precum și studiilor clasice. În grădina vilei Fegotto, redenumită vila Reimann, „printre portocali și lămâi”, în anii următori s-au făcut niște descoperiri arheologice deosebit de importante: un templu grecesc, artefacte și morminte antice^(1-5). Totodată, Christiane Reimann nu s-a dat bătută și l-a dat în judecată pe doctorul Wilhelm F.C. Alter, într-o lungă bătălie juridică și perfect legală, care s-a prelungit și după moartea acestuia, în anul 1943. Ulterior, bătălia juridică a continuat și cu moștenitorii doctorului Wilhelm F.C. Alter, dar, în final, tribunalul i-a dat dreptate Christianei Reimann^(1-11).

Revenind la perioada în care Christiane Reimann s-a decis să nu se mai reîntoarcă în Danemarca și să se stabilească definitiv în Sicilia, prezența unei femei străine, necăsătorite, dar care s-a declarat căsătorită, cu contacte extrem de solide în Elveția atât cu Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (International Council of Nurses – ICN), dar și cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii (International Committee of the Red Cross), a trezit, firesc, suspiciunea autorităților italiene. Și să nu uităm de faptul că, la acel moment, Italia era condusă de un guvern fascist, avându-l prim-ministru pe Benito Mussolini (1883-1945), un dictator aliat cu conducătorul Germaniei naziste, Adolf Hitler. Concret, autoritățile fasciste italiene au obligat-o pe Christiane Reimann să părăsească vila Reimann și i-au stabilit domiciliul forțat în Floridia, localitate aflată în vecinătatea Siracuzei^(1-11).

În continuare, Christiane Reimann a cerut revocarea măsurii de domiciliu forțat, care a fost în final acceptată de către autoritățile fasciste italiene. Între timp, a izbucnit Al Doilea Război Mondial (1939-1945), iar în timpul bombardării Siracuzei de către aviația aliată, Christiane Reimann a primit în vila sa mai multe familii italiene strămutate, pe care le-a întreținut și le-a îngrijit cu foarte mult devotament până la venirea armatelor aliate în Sicilia^(1-11).

După debarcarea aliaților în Sicilia în anul 1943, vila Reimann a fost rechiziționată de către armata engleză ca sediu de comandament local. Fiind în imposibilitatea de a lua legătura cu fratele său din Danemarca pentru a obține un important ajutor financiar (la acel moment, Danemarca era încă ocupată de armata germană) și neavând nicio posibilitate de a se întreține, Christianei Reimann i-au fost oferite două cămăruțe pentru locuit în propria casă rechiziționată de către armata engleză, precum și un post de secretară în cadrul acelui comandament local al armatelor aliate, stabilit în vila Reimann^(1-11).

Totuși, imediat după plecarea militarilor englezi din casa sa, Christiane Reimann a fost nevoită să își vândă o parte din activele ei rămase moștenire de la părinți pentru a putea recultiva pământul pe care îl avea în proprietate: a cumpărat alți pomi fructiferi și a relansat afacerea cu care își câștigase existența până la bombardamentul Siracuzei din anul 1943^(1-11).

Bineînțeles, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Christiane Reimann a câștigat și procesul cu urmașii doctorului Wilhelm F.C. Alter, recuperându-și aproape integral sumele de bani pierdute. Concret, după încheierea acestei mari conflagrații mondiale, Christiane Reimann a redevenit o femeie bogată. Neavând urmași, în anul 1967, Christiane Reimann a solicitat Consiliului Internațional al Asistenților Medicali să utilizeze vila Reimann drept casă pentru bătrâni sau casă de vacanță pentru asistentele medicale, cu promisiunea fermă de a le lăsa ulterior moștenire întreaga proprietate, dar cu angajamentul conducerii organizației că o vor întreține^(1-11).

Totodată, Christiane Reimann a propus înființarea unui premiu pentru îngrijire medicală, inspirat de deja-cunoscutul Premiu Nobel. Managerii ICN au venit în Sicilia pentru a vedea toată „moșia Reimann” și a discuta problema, dar s-au arătat puțin interesați de proprietate, deoarece aceasta reprezenta o povară economică considerabilă pentru instituția lor. În schimb, au fost interesați de ideea premiului, care s-a materializat mult mai târziu, după moartea reputatei asistente medicale daneze, dar care fusesese naturalizată între timp și cetățean italian, prin înființarea Premiului Christiane Reimann (Christiane Reimann Prize), un fel de echivalent al Premiului Nobel pentru Asistența Medicală (acest premiu se acordă din patru în patru ani). În final, proprietatea Reimann a fost donată de către Christiane Reimann municipiului Siracuza la data de 11 iunie 1977, primarul acceptând să realizeze atât întreținerea vilei Reimann, cât și a parcului înconjurător^(1-11).

Christiane Reimann s-a stins din viață la data de 12 aprilie 1979 în orașul Siracuza, fiind înmormântată în cimitirul din acest oraș: „Timpul pare să se fi oprit între zidurile casei. Există mobilă și tablouri, candelabre, haine și pălării, fotografii, cărți, un serviciu de porțelan danez și chiar un vechi pick-up”^(1-11). În anul 1984, moșia Reimann a fost încredințată Institutului de Studii Istorice din Siracuza, care a gestionat-o până când proprietatea a fost plasată sub administrație judecătorească. În prezent, vila Reimann și parcul său ar avea nevoie de o intervenție substanțială pentru o restaurare decentă. De ceva timp însă, o asociație intitulată Save Villa Reimann (Salvați Vila Reimann) s-a angajat în restaurarea clădirii și a parcului înconjurător, pentru ca aceasta „să fie deschisă cetățenilor și savanților și să fie destinată activităților de creștere civilă și culturală”, așa cum și-ar fi dorit Christiane Reimann^(1-11).

Christiane Reimann nu a fost doar o asistentă medicală dedicată, ci a fost și o inovatoare în domeniu. Aceasta a fost una dintre primele voci care au subliniat importanța formării profesionale continue pentru asistenții medicali, dar și necesitatea standardizării practicilor de îngrijire. Viziunea ei asupra educației medicale a fost influențată de experiențele sale internaționale, aducând îmbunătățiri semnificative în metodele de predare și în curriculumul școlilor de asistenți medicali din mai multe țări.

Influența Christianei Reimann asupra îngrijirii medicale a fost profundă și durabilă. Aceasta a fost pionier în promovarea unei abordări etice și mai centrate pe pacient în practica medicală, precum și în încurajarea liderilor de opinie să recunoască profesionalismul și importanța asistenților medicali în sistemul de sănătate. Moștenirea sa continuă să inspire generații de asistenți medicali și este celebrată în cadrul comunității medicale, prin diverse premii și recunoașteri ce îi poartă numele.

Christiane Reimann a lăsat o amprentă inegalabilă în lumea îngrijirilor medicale, demonstrând că pasiunea și dedicarea pot transforma o profesie și pot îmbunătăți viețile oamenilor. Prin activitatea sa neobosită, Christiane Reimann a contribuit nu doar la evoluția asistenței medicale, dar a și deschis drumul pentru ca femeile din întreaga lume să își asume roluri de lider în domeniile științifice și medicale.

Margaret Sanger (1879-1966) (SUA). Pe numele său întreg Margaret Louise Higgins Sanger (a chemat-o Higgins înainte de căsătorie), aceasta a fost atât o figură reprezentativă a asistenței medicale profesioniste americane, o cunoscută activistă americană pentru controlul nașterilor, dublată și de o scriitoare extrem de talentată, fiind și una dintre primele specialiste în educație sexuală consacrate din lume. Margaret Louise Higgins Sanger (vom utiliza în acest material varianta prescurtată a numelui de Margaret Sanger) a fost o figură emblematică în lupta pentru drepturile femeilor, o importantă reformatoare socială americană, în special în ceea ce privește accesul la contracepție și la informații despre controlul nașterilor. De-a lungul timpului, reputata asistentă medicală americană a devenit o voce influentă în mișcarea pentru planificarea familială, contribuind semnificativ la schimbările legislative și sociale nu doar din SUA, ci chiar din întreaga lume. Mai exact, Margaret Sanger a fost și este considerată o pionieră în planningul familial^(1-6,14-17).

Margaret Higgins s-a născut la data de 14 septembrie 1879 în orașul Corning din statul american New York, provenind dintr-o familie modestă de emigranți irlandezi din clasa muncitoare. Mai exact, fiind irlandezi la origine, dar și de religie catolică, părinții săi au mers pe principiul „că fiecare sarcină merită o șansă”, astfel încât micuța Margaret a fost unul dintre cei 11 copii ai familiei Higgins^(1-6,14-17).

Familia Higgins a trăit în permanență într-o foarte mare sărăcie, deoarece tatăl copiilor, Michael, deși a fost un meșter pietrar extrem de talentat, nu a avut niciodată un salariu stabil, fiind un împătimit al băuturii și al politicii, astfel încât a preferat să refuze foarte multe comenzi „sub pretexul că este deosebit de ocupat și că nu are timp să le onoreze”. Dar, după cum a menționat și fiica sa Margaret în memoriile sale, „tatăl său putea fi găsit la cârciumă în fiecare dimineață, când aceasta se deschidea, la ora prânzului și apoi în fiecare seară până la ora închiderii”. Dureros, dar adevărat^(1-6,14-17).

În ceea ce o privește pe mama eroinei noastre, Anne Higgins, aceasta a avut, pe lângă cele 11 sarcini finalizate despre care se știe, și mai multe avorturi spontane. Fiica sa Margaret „a fost convinsă că toate aceste sarcini plus avorturile spontane au șubrezit foarte mult sănătatea mamei sale, drept care Anne Higgins s-a stins din viață la vârsta de doar 40 de ani”^(1-6,14-17).

Dar Margaret Higgins și-a dorit mereu o viață mai bună atât pentru ea, cât și pentru frații săi. Prin urmare, aceasta a parcurs studii universitare în cadrul Colegiului Claverack (Claverack College) și ale Institutului Hudson River (Hudson River Institute), din orașul Claverack, statul american New York, studii pe care le-a finalizat în anul 1896. Patru ani mai târziu, în 1900, Margaret Higgins a optat și pentru parcurgerea unor studii de asistență medicală, în cadrul Școlii de Asistente Medicale care a funcționat pe lângă Spitalul White Plains (White Plains Hospital), New York, SUA. Dar, în anul 1902, Margaret Higgins s-a căsătorit cu William Sanger, de profesie arhitect. Cei doi soți, proaspăt căsătoriți, au avut împreună trei copii. Din păcate, Margaret Higgins, devenită prin căsătorie Margaret Higgins Sanger (vom utiliza în continuare numele de Margaret Sanger, nume sub care aceasta a rămas cunoscută în istoriografia medicală), a fost nevoită să întrerupă cursurile școlii de asistență medicală unde era înscrisă, pentru a se dedica creșterii și educației copiilor. Se pară că Margaret Sanger a finalizat mai târziu cursurile unei școli de asistente medicale profesioniste, obținând și un certificat de absolvire în acest sens^(1-6,14-17).

În anul 1910, familia Sanger s-a mutat în orașul New York, stabilindu-se chiar în cartierul Manhattan, Greenwich Village. Zona respectivă era recunoscută la acel moment ca fiind mai mult o enclavă boemiană a marelui oraș american New York, aflat într-o continuă dezvoltare, iar cartierul Manhattan era considerat o zonă „a politicienilor radicali”. Cuplul Sanger s-a integrat perfect în această nouă lume, fiind în relații foarte apropiate cu scriitorul Upton Sinclair (1878-1968, renumit scriitor, om politic și activist american), dar și cu Emma Goldman (1869-1940, o activistă politică și scriitoare de origine lituaniană; a jucat un rol esențial în dezvoltarea filozofiei politice anarhiste în America de Nord și în Europa, în prima jumătate a secolului XX)^(1-6,14-19).

În continuare, Margaret Sanger s-a înscris atât în Comitetul Femeilor din Partidul Socialist din New York (Women’s Committee of the New York Socialist Party), dar și în Clubul Liberal (Liberal Club). Totodată, Margaret Sanger s-a alăturat și mișcării sindicale intitulate Uniunea Lucrătorilor Industriali din Întreaga Lume (Industrial Workers of the World Union), participând alături de membrii acesteia la organizarea mai multor greve în orașul New York, dar și în împrejurimile acestuia^(1-6,14-17).

Margaret Sanger a început cu adevărat campania de educație sexuală a femeilor din SUA în anul 1912, acesteia fiindu-i alocată o rubrică într-unul din ziarele de tiraj mediu din orașul New York, intitulată What every girl should know (într-o traducere adaptată, Ce ar trebui să știe fiecare fată). De asemenea, Margaret Sanger a lucrat și ca asistentă medicală în Lower East Side, la acea vreme un cartier din orașul New York al populației sărace și mai ales al emigranților. Grație unei munci asidue și profesioniste, Margaret Sanger a tratat numeroase femei fără mari posibilități materiale, care suferiseră avorturi ilegale sau care încercaseră să-și întrerupă singure sarcinile. Margaret Sanger s-a opus cu vehemență suferinței inutile pe care respectivele femei le-au îndurat și a luptat continuu, până în ultima clipă a vieții sale, pentru a face ca informațiile sale despre controlul nașterilor și contraceptivele disponibile să fie difuzate în toate păturile societății americane. De asemenea, Margaret Sanger a început să viseze la o „pilulă magică” care să fie utilizată pentru controlul sarcinii, aceasta punctând foarte precis în memoriile sale următoarele aspecte: „Nicio femeie nu se poate numi liberă, până când nu poate alege în mod conștient dacă va fi sau nu mamă”^(1-6,14-17).

Totodată, în anul 1914, Margaret Sanger s-a implicat în apariția unei publicații cu caracter feminist, intitulată The woman rebel (într-o traducere adaptată, Femeia rebelă), publicație care a promovat dreptul femeilor de a avea acces la controlul nașterilor. Deși apărea o singură dată pe lună, această publicație a pus-o pe Margaret Sanger într-o foarte mare dificultate, deoarece la acel moment în SUA era ilegal să se transmită informații despre contracepție prin intermediul serviciilor poștale^(1-6,14-17).

Concret, la momentul anului 1914, în SUA era în vigoare Legea Comstock din anul 1873, care interzicea categoric comerțul și circulația materialelor considerate „obscene și imorale”. Susținută de către Anthony Comstock, această lege a inclus în definiția materialelor obscene și „publicațiile, dispozitivele și medicamentele legate de contracepție și avort”. De asemenea, aceeași lege făcea ilegală și trimiterea prin intermediul serviciilor poștale sau importul oricărui lucru legat de subiectele anterior amintite^(1-6,14-17).

Practic, Margaret Sanger a încălcat flagrant, în anul 1914, Legea Comstock și, pentru a evita o posibilă condamnare la închisoare cu executare pe o durată de cinci ani, reputata activistă pentru drepturile femeilor a fost nevoită să fugă în Europa, mai precis în Anglia insulară. Dar Europa la acel moment se pregătea pentru intrarea în Primul Război Mondial^(1-6,14-17).

Perioada pe care Margaret Sanger a petrecut-o pe tărâm britanic nu a fost deloc ușoară. Ea s-a implicat activ și în Anglia în mișcările pentru emanciparea femeilor. Totodată, Margaret Sanger a studiat și alte forme de control al nașterilor, inclusiv diafragmele, pe care, la întoarcerea sa în SUA, le-a introdus ilegal pe teritoriul american. Dar, odată cu fuga în Anglia, Margaret Sanger s-a separat de soțul său, William Sanger, copiii rămânând în custodia acestuia din urmă. Cei doi soți au divorțat oficial în anul 1916, imediat după reîntoarcerea lui Margaret Sanger în SUA, iar aceasta, după cum ea însăși a mărturisit în memoriile sale, a adoptat „ideea dragostei libere”, având în acest sens relații atât cu Henry Havelock Ellis (1859-1939, medic adept al eugeniei, scriitor, intelectual progresist și reformator social anglo-francez care a studiat sexualitatea umană), dar și cu scriitorul H.G. Wells (1866-1946, scriitor britanic de foarte mare anvergură, autor al celebrelor romane științifico-fantastice Mașina timpului și Omul invizibil), dar fără a se implica în relații stabile cu aceștia^{(1-6,14-17,20,21)}.

Margaret Sanger s-a reîntors în SUA în luna octombrie a anului 1915, în plină desfășurare a Primului Război Mondial (1914-1918), după ce toate acuzațiile împotriva sa au fost retrase. Odată revenită pe tărâm american, Margaret Sanger a început să facă turnee lungi pe continentul nord-american, pentru „a promova controlul nașterilor”, un termen inventat chiar de către reputata reformatoare socială americană^(1-6,14-17).

În continuare, în anul 1916, Margaret Sanger împreună cu sora sa Ethel au deschis și prima clinică de control al nașterilor de pe teritoriul SUA, aceasta fiind situată în cartierul Brooklyn din orașul New York. Dar, la numai nouă zile de la deschiderea respectivei clinici de control al nașterilor, în urma unui raid al poliției, întreaga echipă care își desfășura aici activitatea, în frunte cu Margaret Sanger, a fost arestată, toți membrii fiind acuzați că au oferit informații despre contracepție și că au ajustat diafragme pentru femei. Margaret Sanger și sora sa au petrecut 30 de zile în închisoare pentru încălcarea flagrantă a Legii Comstock. Dar, mult mai târziu, în urma contestării condamnării cu închisoarea pe care au executat-o, cele două surori au obținut o răsunătoare victorie în instanță, privind „legalizarea existenței mișcării pentru controlul nașterilor din SUA”: mai exact, completul care a judecat acest proces nu a anulat verdictul anterior, dar a făcut o excepție în legea existentă, permițând medicilor să prescrie măsuri de contracepție pacientelor lor pentru motive medicale. În aceeași perioadă, Margaret Sanger a publicat și primul număr al revistei intitulate The birth control review (într-o traducere adaptată, Revista controlului nașterilor)^(1-6,14-17).

În anul 1921, Margaret Sanger a înființat Liga Americană pentru Controlul Nașterilor (American Birth Control League), precursoare a actualei Federații a Planificării Parentale (Planned Parenthood Federation) din SUA. Margaret Sanger a fost președintă a acestei asociații între anii 1921 și 1928. În anul 1923, Margaret Sanger a deschis și prima clinică legală de control al nașterilor din SUA, numită Biroul de Cercetare Clinică pentru Controlul Nașterilor (Birth Control Clinical Research Bureau). Tot în această perioadă, Margaret Sanger s-a căsătorit cu al doilea ei soț, Noah H. Slee, acesta fiind un prosper om de afaceri în domeniul petrolului. Practic, Noah H. Slee a fost cel care furnizat cea mai mare parte a fondurilor pentru finanțarea eforturilor de reformă socială ale doamnei Margaret Sanger^(1-6,14-17).

Dorind să își promoveze cauza prin toate mijloacele legale, Margaret Sanger a înființat în anul 1929 Comitetul Național pentru Legislația Federală privind Controlul Nașterilor (National Committee on Federal Legislation for Birth Control). Concret, acest comitet nou-înființat a căutat să legalizeze distribuția liberă de mijloace de contracepție de către medicii de specialitate. Totodată, un alt obstacol a fost depășit de către Margaret Sanger în anul 1936, atunci când Curtea de Apel din SUA a permis importul în țară al dispozitivelor de control al nașterilor și al materialelor conexe^(1-6,14-17).

De-a lungul timpului, activitatea lui Margaret Sanger nu a fost deloc lipsită de controverse. Ea a fost criticată deschis pentru asocierea cu eugenetica (sau eugenia), o teorie socială care susținea îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție. Mai exact, Margaret Sanger a sugerat că „îmbunătățirea speciei umane se poate realiza doar prin împerecherea selectivă”^(1-6,14-17). Dar Alexander Sanger, nepot al eroinei acestui material biografic și care a devenit în timp și președinte al Consiliului Internațional al Federației Planificării Parentale (Planned Parenthood Federation) din SUA, a explicat atitudinea contradictorie a reformatoarei sociale americane în felul următor^(1-6,14-17): „Margaret Sanger credea că femeile își doresc ca și copiii lor să fie liberi de sărăcie și boală, că femeile sunt adepte ale eugeniei în mod natural, iar controlul nașterilor, ce ar putea limita numărul de copii și ar putea îmbunătăți calitatea vieții lor, era panaceul pentru a realiza acest lucru”.

Cu toate acestea, Margaret Sanger a avut și o serie de opinii care la acel moment fuseseră acceptate de către societatea americană, dar care la momentul actual par a avea un caracter mizerabil: a susținut sterilizarea persoanelor cu boli psihice și întârziere mintală (acesta a fost un principiu susținut și implementat de către Partidul Național Socialist German, condus de Adolf Hitler). Dar, în ciuda unor comentarii extrem de controversate făcute de-a lungul timpului de către Margaret Sanger, principiul de bază al înseși existenței acestei femei extraordinare a fost următorul: „Fiecare copil ar trebui să fie un copil dorit”^(1-6,14-17).

Totodată, Margaret Sanger a fost în permanență adepta găsirii unei „pilule magice” pentru controlul sarcinii. În acest sens, reputata activistă și reformatoare socială americană l-a recrutat pe Gregory Goodwin Pincus (1903-1967), un expert în reproducerea umană, pentru a lucra la această problemă, la începutul anilor 1950. Margaret Sanger a găsit suportul financiar necesar pentru acest proiect extrem de ambițios la Katharine McCormick, moștenitoarea International Harvester. Concret, finalizarea acestui proiect de cercetare a condus la crearea primei pilule contraceptive cu administrare orală, Enovid, care a fost aprobată de către Administrația pentru Alimente și Medicamente (Food and Drug Administration) din SUA, în anul 1960^(1-6,14-17).

Margaret Sanger s-a stins din viață la data de 6 septembrie 1966, într-un cămin de bătrâni aflat în orașul Tucson, din statul american Arizona. În semn de profund respect față de activitatea pe care Margaret Sanger a depus-o de-a lungul vieții, dar mai ales în amintirea eforturilor sale de a promova drepturile femeilor și mișcarea pentru controlul nașterilor, în SUA există numeroase clinici de sănătate pentru femei care poartă numele acestei ambițioase activiste și reformatoare sociale americane.  

Acknowledgement: Viorel Ștefan Perieanu and Mădălina Adriana Malița are corresponding authors (Viorel Ștefan Perianu: viorel.perieanu@umfcd.ro; Mădălina Adriana Malița: madalina.malita@umfcd.ro).

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.