Asistente medicale – eroine ale Primului Război Mondial (Partea I)

Introducere

După cum am amintit și cu alte ocazii, îngrijirea medicală cunoscută sub denumirea de nursing este o profesie care implică asistența medicală oferită pacienților de către profesioniști instruiți. Această profesie reprezintă o parte esențială a sistemului de sănătate, care joacă un rol critic în asigurarea calității vieții pacienților și în sprijinirea recuperării și tratamentului lor. Iar, de regulă, cei mai mulți asistenți medicali sunt reprezentante ale sexului frumos. Astfel, în acest material, pe care l-am structurat în două părți, vom încerca să aducem în atenția dum­nea­voas­tră biografiile a trei asistente medicale a căror activitate în îngrijirea soldaților răniți pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial (1914-1918; Marele Război, așa cum mai este cunoscut în is­to­rie) a fost una cu adevărat remarcabilă. Este vorba de­spre Edith Louisa Cavell (1865-1915; Anglia), Helen Fairchild (1885-1918; SUA) și Nicole Girard-Mangin (1878-1919; Franța).

Date generale

Înainte de a trece efectiv la descrierea biografiilor, trebuie făcute câteva clarificări atât în ceea ce privește Primul Război Mondial, cât și desfășurarea acestuia. După cum bine se cunoaște, Primul Război Mondial a fost una dintre cele mai nimicitoare înfruntări ale tuturor timpurilor. Astfel, peste 25 de ţări au luat parte la acest uriaș conflict, fie de partea Antantei, fie de cea a Puterilor Centrale. Printre marile puteri aliate (Antanta) victorioase în cele din urmă, s-au numărat Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia şi, din anul 1917, Statele Unite ale Americii. Nucleul Puterilor Centrale a fost constituit din Prusia (Imperiul Prusac sau Germania de astăzi), Imperiul Austro-Ungar (sau Austro-Ungaria) şi Imperiul Otoman (Turcia). Concret, Primul Război Mondial a dus la prăbuşirea a patru mari dinastii imperiale: în Germania, în Rusia, în Austro-Ungaria şi în Turcia. A fost cauza Revoluţiei Ruse din anul 1917, a destabilizat Europa şi a sădit germenii celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945). Scala umană a conflictului a fost, în egală măsură, monumentală. Astfel, peste 65000000 de soldaţi au alcătuit corpul armatelor terestre, forţelor navale şi aeriene, armate combatante care au participat la desfășurarea operațiunilor militare din timpul Primului Război Mondial^(1-6).

În jur de 8500000 de oameni au murit şi peste 21000000 au fost răniţi. Pe deasupra, populaţia civilă a trudit la făurirea unui număr impresionant de arme, muniţie şi alte necesităţi. Datorită aportului civililor, Primul Război Mondial a fost şi primul „război total”^(1-6).

În continuare, în această primă parte a materialului, vom prezenta o biografie foarte interesantă a celei care a fost Edith Louisa Cavell.

Edith Louisa Cavell (1865-1915;Anglia) (vom utiliza în acest material biografic doar numele de Edith Cavell) a fost o importantă asistentă medicală britanică, eroină a Primului Război Mondial. Pe când se afla în Belgia ocupată de Armata Germană (Armata Prusiei), Edith Cavell, deși era cetățean englez, a îngrijit într-un spital aparținând Societății Crucii Roșii din Belgia [Societatea Crucii Roșii din Belgia făcea parte din Comitetul Internațional al Crucii Roșii (International Committee of the Red Cross)] atât soldați ai Puterilor Aliate (britanici, francezi și belgieni etc.) căzuți în captivitate, cât și soldați germani din tabăra adversă, fără a face niciun fel de discriminare^(7-11).

Dar reputata asistentă medicală britanică a făcut parte dintr-un grup de rezistență care a acționat contra trupelor de ocupație germane (prusace), ajutând la evadarea a aproximativ 200 de soldați și civili ai Puterilor Aliate, potențiali prizonieri germani sau aflați în prizonierat german, mai exact din Belgia ocupată de către trupele germane. Concret, Edith Cavell a fost prinsă de către autoritățile militare germane, a fost judecată de către o Curte Marțială Germană conform legilor militare germane în timp de război și a fost condamnată la moarte sub acuzația de trădare și spionaj în favoarea Puterilor Aliate, fiind executată prin împușcare de către un pluton de execuție german. În ciuda unor presiuni internaționale extraordinare, dar și a unei campanii în presă deosebit de mediatizate de a i se comuta lui Edith Cavell sentința de condamnare la moarte într-o pedeapsă cu ani grei de închisoare, Guvernul Prusiei Imperiale (al Germaniei) de la acel moment a refuzat acest lucru (însuși  Kaiserul Wilhelm al II-lea al Prusiei i-a refuzat grațierea), astfel încât curajoasa asistentă medicală britanică a fost executată prin împușcare la data de 12 octombrie 1915^(7-11).

Cuvintele rostite de Edith Cavell înainte de a ajunge în fața plutonului de execuție german au fost următoarele: “Patriotism is not enough. I must have no hatred or bitterness towards anyone” („Patriotismul nu este suficient. Nu trebuie să am ură sau amărăciune față de nimeni”)^(7-11). Acestea au fost cuvintele care au și fost înscrise pe Monumentul Memorial Edith Cavell (Edith Cavell Edith Cavell Memorial), aflat lângă celebra piațetă Trafalgar Square din Londra, impunătoarea capitală a Imperiului Britanic^(7-11).

În fapt, fiind asistentă medicală care își desfășura ac­ti­vi­tatea în cadrul Societății Crucii Roșii Belgiene, par­te a Comitetului Internațional al Crucii Roșii (Inter­na­tional Committee of the Red Cross), cu sediul la Geneva, în Elveția, Edith Cavell ar fi trebuit să își păstreze neutralitatea și să nu se implice sub nicio formă în vreo activitate clandestină contra Armatei Germane de ocu­pație. Din păcate, tocmai pentru această implicare, Curtea Marțială Germană a condamnat-o la moarte pentru trădare și spionaj^(7-11).

Edith Cavell s-a născut la data de 4 decembrie 1865 într-un mic sat englez, Swardeston, aflat lângă orașul Norwich. Aceasta a fost fiica cea mai mare dintre cei patru copii ai unui pastor anglican, Frederick Cavell (1824–1910) și ai soției sale, Louisa Sophia Warming (1835–1918; reverendul Frederick Cavell a activat timp de peste 45 de ani în calitate de vicar al Bisericii Anglicane din localitatea Swardeston). Edith Cavell a mai avut două surori, Florence Mary (1867-1950) și Mary Lilian (1870-1967), dar și un frate, John Frederick Scott (1872-1923)^(7-11).

Alături de fratele și de surorile sale, Edith Cavell a avut parte de o copilărie extrem de liniștită și de fericită, „fiind înconjurată de natură și de animale”^(7-11). În ceea ce privește educația, într-o primă etapă, atât Edith Cavell, cât și fratele și surorile ei au învățat „cele dintâi taine ale cititului, ale scrierii și ale matematicii acasă”, sub îndrumarea directă a celor doi părinți. Ulterior, Edith Cavell a fost trimisă să parcurgă studii liceale în cadrul unui liceu din orașul învecinat Norwich, înainte de a urma succesiv cursurile a trei școli cu internat aflate în regiuni mai apropiate sau mai îndepărtate ale Angliei^(7-11). Departe de a fi o fire rebelă ca multe dintre adolescentele britanice ale generației sale, Edith Cavell s-a dovedit a fi o persoană extrem de conștiincioasă, manifestând o afinitate deosebită pentru învățarea limbilor străine, în special pentru limba franceză, pe care a învățat-o foarte bine.

Nefiind provenită dintr-o familie cu mari posibilități financiare, Edith Cavell a fost nevoită să învețe să se descurce singură. Iar viața petrecută în internate a învățat-o să facă acest lucru. Concret, începând chiar cu vârsta de 22 de ani, Edith Cavell s-a angajat pe un post de guvernantă, pentru început într-o gospodărie din Steeple Bumpstead. Ulterior, aceasta a fost angajată tot într-o poziție de guvernantă de către familia Gurney la Keswick New Hall (o familie bogată, cu mari resurse financiare), „lăsând copiilor respectivei familii o impresie excelentă”^(7-11). Tot în acea perioadă, Edith Cavell a fost și beneficiara unei mici moșteniri din partea unei rude mai îndepărtate care a decedat, aspect ce i-a permis acestei tinere domnișoare să își petreacă o vacanță în Austria (la acel moment, Austria se afla în componența Imperiului Austro-Ungar), precum și în Bavaria (în Prusia), în ambele regiuni vorbindu-se limba germană^(7-11).

Astfel, în Bavaria, Edith Cavell a avut posibilitatea de a vizita spitalul condus de dr. Wolfenberg, un spital care acorda consultații și tratamente gratuite tuturor pacienților, indiferent de situația lor materială. Cu această ocazie, văzând dăruirea personalului medical (medici, asistente medicale etc.) în îngrijirea pacienților, Edith Cavell a fost inspirată de perspectiva de a deveni asistentă medicală^(7-11).

Dar, înainte de a îmbrățișa cu adevărat nobila profesie de asistentă medicală, Edith Cavell a mai lucrat încă o perioadă destul de îndelungată ca guvernantă, de această dată pentru familia François din Bruxelles, capitală a Belgiei, post în care a rămas aproximativ cinci ani și unde a fost extrem de bine remunerată, devenind un membru deosebit de apreciat al respectivei familii. Cu acest prilej, Edith Cavell și-a perfecționat limba franceză, lucru care avea să o ajute în activitatea sa ulterioară de asistentă medicală profesionistă. Dar majoritatea vacanțelor de vară Edith Cavell și le-a petrecut în Anglia, mai exact în localitatea natală, Swardeston. Într-una dintre aceste vacanțe de vară, ea a avut și o scurtă, dar extrem de intensă relație romantică cu un verișor de gradul al doilea, Eddie. Din păcate, această relație s-a terminat odată cu sfârșitul verii, când eroina noastră s-a reîntors în acel post de guvernantă foarte bine plătit din capitala Belgiei, orașul Bruxelles^(7-11).

Totuși, în anul 1895, la aflarea veștii că tatăl său s-a îmbolnăvit extrem de grav, Edith Cavell a fost nevoită să se întoarcă acasă, mai exact în Anglia, în localitatea natală Swardeston, pentru a-și îngriji tatăl. Acesta s-a vindecat, dar experiența a convins-o definitiv să își schimbe cariera și să se reorienteze spre nobila profesie de asistentă medicală profesionistă. Concret, la vârsta de 30 de ani, Edith Cavell a urmat cursurile unei școli de asistente medicale din capitala Angliei, Londra, devenind într-o primă etapă asistentă medicală stagiară în frumosul oraș britanic^(7-11).

Astfel, această postură de asistentă medicală stagiară a fost primul rol major pe care Edith Cavell l-a avut în acordarea de îngrijiri medicale de specialitate pacienților. Ulterior, ea a lucrat în mai multe spitale din Londra, pentru ca în final să lucreze mai mult în sistem privat, acordând pacienților nedeplasabili îngrijiri la domiciliu, în urma recomandărilor unor medici cu care colabora. Acest tip de muncă a avut foarte multe va­riabile și i-a oferit reputatei asistente medicale engleze o mare experiență și abilitate, deoarece în acest fel Edith Cavell a avut posibilitatea de a veni în contact direct cu afecțiuni și patologii de o foarte mare diversitate, aspect care avea să o ajute ulterior în activitatea pe care a desfășurat-o în timpul Primului Război Mondial^(7-11).

Fără să ezite, indiferent dacă era sau nu plătită, Edith Cavell a activat în calitate de asistentă medicală profesionistă oriunde a fost solicitată, inclusiv în anul 1897, când a fost chemată să ajute la stingerea unei epidemii extrem de violente de febră tifoidă în orașul Maidstone din sud-estul Angliei, prilej cu care excelenta asistentă medicală britanică a fost distinsă cu Medalia Maidstone, pentru recunoașterea contribuției sale în eliminarea respectivei epidemii^(7-11).

Nouă ani mai târziu, în 1906, Edith Cavell s-a mutat în orașul Manchester, unde a lucrat timp de câteva luni în administrarea unui hotel. Un an mai târziu, în 1907, în Belgia s-a deschis o nouă școală de asistente medicale profesioniste, denumită Institutul Medical Berkendael (Berkendael Medical Institute), instituție de învățământ medical care s-a aflat încă de la înființare sub conducerea doctorului Antoine Depage (1862-1925), un eminent specialist belgian în chirurgie, fondator și președinte al Crucii Roșii Belgiene (Belgian Red Cross)^(7-12).

Având în vedere experiența remarcabilă pe care o avea la acel moment Edith Cavell în calitate de asistentă medicală profesionistă, dar și cei cinci ani lucrați anterior în capitala Belgiei, Bruxelles, în calitate de guvernantă a familiei François, precum și cunoașterea la perfecție a limbii franceze, ea a fost solicitată să își desfășoare activitatea pe tărâm belgian în cadrul Institutului Medical Berkendael, instituție de învățământ medical care avea să devină în foarte scurt timp una dintre cele mai redutabile școli de asistente medicale profesioniste din vestul Europei^(7-12).

Astfel, Edith Cavell a început să își desfășoare activitatea într-o poziție de foarte mare răspundere în cadrul noii școli de asistente medicale, care era Institutul Medical Berkendael, iar în anii care au urmat reputata asistentă medicală britanică a jucat un rol esențial în stabilirea și în implementarea unor metode moderne de asistență medicală în unitatea de învățământ medical din Regatul Belgian, metode care au fost ulterior preluate de către toate școlile de asistente medicale belgiene. Totodată, Edith Cavell a înființat alături de doctorul Antoine Depage și una dintre cele mai importante reviste de asistență medicală (nursing) a acelei perioade din Europa, revistă intitulată L’infirmière (într-o traducere adaptată și prelucrată, Asistenta medicală)^(7-12).

În toată perioada în care și-a desfășurat activitatea de asistentă medicală profesionistă în Belgia și până la moartea sa, la data de 12 octombrie 1915, Edith Cavell a fost un foarte valoros cadru didactic pentru cursanții din cadrul Institutului Medical Berkendael, această instituție de învățământ medical belgiană furnizând asistenți medicali profesioniști pentru trei mari spitale din Belgia, dar și pentru 24 de școli și pentru aproximativ 15 grădinițe^(7-12).

Practic, Edith Cavell a lucrat umăr la umăr împreună cu doctorul Antoine Depage în cadrul Institutului Medical Berkendael, acesta din urmă recunoscându-i reputatei asistente medicale britanice nu doar potențialul remarcabil, dar și abilitățile didactice deosebite. Astfel, Edith Cavell nu doar că le-a oferit cursanților noțiuni teoretice de o foarte mare acuratețe, dar i-a instruit pe aceștia cu un foarte mare profesionalism și în dezvoltarea unor abilități practice specifice asistenței medicale. Concret, atât doctorul Antoine Depage, Edith Cavell, cât și alte cadre didactice principale și auxiliare care își desfășurau activitatea în cadrul Institutului Medical Berkendael au fost conștienți permanent de nevoia de a progresa în tratamentele medicale moderne care evoluau spectaculos nu doar de la an la an, ci chiar și de la lună la lună, în fapt fiind inspirați și de lucrările remarcabilei Florence Nightingale^(7-12).

În aproape toată Europa, până la acel moment, îngrijirile medicale pentru pacienții internați în spitale și lazarete au fost furnizate de către călugări și mai ales de către călugărițe aparținând unor diverse ordine și instituții religioase, persoane care, chiar dacă au fost foarte bine intenționate, nu au avut întotdeauna nici pregătirea, dar nici abilitățile necesare pentru a realiza progresele utile în elaborarea și în implementarea de tratamente medicale inovatoare, care ar fi avut în mod normal ca rezultat previzibil salvarea cât mai multor vieți omenești. Concret, în perioada premergătoare izbucnirii Primului Război Mondial, erau necesare mai mult ca niciodată progrese medicale pentru a trata o gamă largă de afecțiuni și de boli care continuau să devasteze la acel moment populațiile din Europa^(7-12).

În continuare, în anul 1910, lui Edith Cavell i-a fost oferit postul de director administrativ al spitalului din Saint-Gilles, unitate sanitară belgiană care s-a aflat încă de la început sub patronajul Societății Crucii Roșii Belgiene. Patru ani mai târziu, în 1914, izbucnirea Primului Război Mondial, sau a Marelui Război, a făcut ca munca reputatei asistente medicale, dar și a altora având aceeași profesie să devină mai importantă ca niciodată^(7-12).

Începând chiar cu momentul în care a izbucnit Marele Război, Belgia a fost printre primele țări atacate și cucerite de către Armata Prusiei (vom utiliza termenul de Armată Germană, mai cunoscut și mai ușor de asimilat de către cititori), în pofida unei rezistențe dârze a Armatei Belgiene, mult inferioară numeric și ca dotare experimentatei Armate Germane.

În ciuda izbucnirii Marelui Război, Edith Cavell a reu­șit să jongleze cu un program de muncă extrem de în­căr­cat în domeniul asistenței medicale, atât de ad­mi­nis­trație, dar și de îngrijire a soldaților răniți și/sau bolnavi internați în spitalul din Saint-Gilles, program dublat și de activitatea didactică pe care a desfășurat-o în cadrul Institutului Medical Berkendael (pregătirea și susținerea a patru prelegeri săptămânale în fața cursanților). La acest program extrem de încărcat, trebuie adăugat și un timp destul de generos pe care Edith Cavell l-a alocat pentru îngrijirea celor doi câini ai săi, Don și Jack^(7-12).

La momentul intrării în Primul Război Mondial a Imperiului Britanic, Franței și Belgiei, Edith Cavell se pare că se afla în Anglia pentru a-și vizita mama. Declararea Marelui Război a schimbat total viața tuturor cetățenilor din Europa, iar ea a înțeles mai bine ca oricine cât de necesară avea să devină munca sa, astfel încât a părăsit foarte rapid Anglia și s-a reîntors în Belgia^(7-12).

Practic, imediat ce s-a întors pe tărâm belgian, Edith Cavell, fără să pregete o clipă, le-a adus la cunoștință tu­tu­ror asistentelor medicale pe care le avea în subordine că datoria lor va fi să aibă grijă de soldații și de persoanele civile rănite și bolnave, indiferent de naționalitate, de apartenență și de simpatii. Concret, în cadrul spitalului din Saint-Gilles, în calitatea acestuia de unitate sanitară aflată sub patronajul Societății Crucii Roșii Belgiene, deci implicit și parte a Comitetului Internațional al Crucii Roșii (International Committee of the Red Cross), cu sediul la Geneva, în Elveția, „soldații și răniții aparținând ambelor părți beligerante urmau a fi tratați în mod egal, echilibrat și echidistant, iar toți salariații respectivului spital trebuiau să își păstreze neutralitatea”^(7-12).

Pe măsură ce Armata Germană își continua avansul, capitala Regatului Belgian, orașul Bruxelles, a căzut și a fost ocupată, inclusiv Palatul Regal, care a fost reamenajat rapid ca spital militar pentru soldații prusaci răniți. În timp ce șaizeci de asistente din Anglia aflate pe teritoriul belgian s-au reîntors acasă odată cu avansul rapid al Armatei Germane, Edith Cavell împreună cu o altă asistentă medicală britanică, domnișoara Wilkins, au preferat să rămână în Belgia ocupată deja de trupele prusace^(7-11).

Între timp, doi soldați britanici scăpați din mâinile Armatei Germane au reușit să ajungă în cadrul Institutului Medical Berkendael și au fost adăpostiți de către Edith Cavell timp de două săptămâni. Aceasta a fost doar o primă situație, au urmat încă multe altele de acest fel, toți soldații din armatele aliate sau cetățenii aparținând națiunilor Antantei care au solicitat ajutor reputatei asistente medicale britanice au fost pentru început adăpostiți în cadrul școlii de asistente sau în alte locuințe sigure, iar ulterior li s-au realizat documente de identitate false și au fost îndrumați să treacă în Olanda, țară care a fost neutră în timpul Primului Război Mondial^(7-11).

Timp de aproape un an, Edith Cavell împreună cu prințesa de Croy și prințul de Croy au dezvoltat acest grup de rezistență clandestin, care a acționat contra Armatei Germane de ocupație, grup care a ajutat la adăpostirea, furnizarea de documente de identitate false și apoi la trecerea în Olanda neutră a peste 200 de soldați ai puterilor aliate sau civili de diverse naționalități, aflați în pericol de a fi arestați de către autoritățile militare germane. Din păcate, astfel de planuri îndrăznețe vin întotdeauna și cu o doză foarte mare de pericol, deoarece toți cei implicați în această rețea clandestină cunoșteau riscurile, în cazul în care ar fi fost descoperiți că adăpostesc și ajută soldați și civili ai puterilor aliate să scape din prizonieratul german: pedeapsa pentru aceste infracțiuni săvârșite în timp de război a fost întotdeauna condamnarea la moarte^(7-12).

Pentru Edith Cavell, implicarea în acest grup de rezistență a devenit sinonim cu însuși patriotismul de cetățean englez care luptă contra Armatei Germane. Din păcate, poziția reputatei asistente medicale într-o funcție de conducere a unei instituții aflate sub patronajul Societății Crucii Roșii Belgiene, deci implicit și al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, implica neutralitate, conform regulamentelor internaționale deja stabilite și semnate. Or, Edith Cavell nu a respectat deloc acest statut de „neutralitate” și s-a implicat activ în lupta grupului de rezistență mixt anglo-belgian contra Armatei Germane de ocupație^(7-11).

Deși toți medicii și toate asistentele medicale care și-au desfășurat activitatea în cadrul spitalului din Saint-Gilles, în frunte cu Edith Cavell, au tratat în mod echidistant și echilibrat toți soldații răniți și bolnavi aparținând ambelor părți beligerante (atât ai Antantei, cât și ai Puterilor Centrale), nu același lucru se poate spune și despre activitatea clandestină în care a fost implicată reputata asistentă medicală engleză: „războiul a necesitat foarte multe riscuri și sacrificii din partea lui Edith Cavell, care s-a simțit obligată să ajute cât mai mulți oameni aflați în dificultate, atât din punctul de vedere al profesiei de asistent medical profesionist, dar și din simț civic și al datoriei de cetățean britanic”^(7-11).

Totuși, trebuie menționat un aspect extrem de interesant, și anume că Edith Cavell a făcut eforturi foarte mari pentru a nu implica și alte asistente medicale în ajutorarea soldaților puterilor aliate scăpați de prizonieratul german, de teamă că ele ar putea fi prinse în aceste afaceri clandestine și condamnate la moarte. Din păcate, operațiunile, având o astfel de anvergură, nu au putut fi ținute secrete față de autoritățile militare germane. În luna iulie a anului 1915, doi colaboratori ai grupului de rezistență clandestin anglo-belgian au fost arestați, iar cinci zile mai târziu a fost arestată și Edith Cavell, sub suspiciunea de a fi adăpostit soldați ai armatelor aliate. Ulterior, s-a aflat că Georges Gaston Quien, un colaborator apropiat al reputatei asistente medicale britanice, a fost cel care a denunțat-o pe aceasta autorităților militare germane de ocupație (după încheierea Marelui Război, acesta a fost judecat, condamnat la moarte pentru trădare de către un Tribunal francez și a fost executat foarte rapid după încheierea procesului)^(7-11).

După ce a fost închisă timp de zece săptămâni în închisoarea din orașul belgian Saint-Gilles și a fost interogată extrem de brutal de către poliția militară germană, Edith Cavell a recunoscut că a adăpostit soldați și civili francezi, englezi și belgieni, cărora ulterior le-a furnizat acte de identitate false și i-a ajutat să treacă în Olanda neutră. Odată ce Poliția militară germană a obținut această mărturisire, Edith Cavell a fost pusă sub acuzare pentru trădare și spionaj în favoarea puterilor aliate. Cu o zi înainte de proces, ea a semnat o declarație prin care și-a recunoscut vinovăția, iar ulterior o Curte Marțială Germană a condamnat-o la moarte prin împușcare^(7-11).

Vestea despre sentința de condamnare la moarte a lui Edith Cavell a provocat imediat indignare în întreaga lume. Mai multe guverne ale unor țări neutre, dar și o serie de organizații internaționale au încercat să obțină comutarea sentinței de condamnare la moarte într-o pedeapsă cu ani grei de închisoare, însă aceste încercări, inclusiv din partea guvernelor Spaniei, Statelor Unite ale Americii, Olandei, Suediei și Elveției, s-au dovedit a fi inutile. Guvernul Prusiei Imperiale (al Germaniei) de la acel moment a refuzat acest lucru (se pare că însuși Kaiserul Wilhelm al II-lea al Prusiei a refuzat grațierea), astfel încât curajoasa asistentă medicală britanică a fost executată prin împușcare de către un pluton de execuție german, la data de 12 octombrie 1915^(7-12).

Deși statutul ei ca personal medical și mai ales de angajat al Societății Crucii Roșii Belgiene, deci implicit și al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, îi oferea, teoretic, lui Edith Cavell protecție în temeiul Primei Convenții de la Geneva, din păcate, aceasta nu se extindea și la profesioniștii medicali care participau la acțiuni beligerante, pierzând astfel drepturile la protecție. Practic, respectiva situație a lăsat guvernul englez cu foarte puține opțiuni pentru a-i oferi asistență lui Edith Cavell. În acest context, Robert Cecil, subsecretar de stat britanic pentru afaceri externe la acel moment, se spune că a afirmat că „orice reprezentare din partea guvernului britanic ar fi făcut mai mult rău decât bine”^(7-12).

În noaptea dinaintea execuției sale, Edith Cavell, acum resemnată cu soarta ei, s-a confesat capelanului de religie anglicană, reverendul Horace Graham, dezvăluind că „făcuse pace cu acțiunile sale și că nu păstra niciun fel de resentimente judecătorilor săi”^(7-11). Se pare că, tot cu ocazia acestei confesiuni, Edith Cavell ar fi spus următoarele cuvinte: “Patriotism is not enough. I must have no hatred or bitterness towards anyone” („Patriotismul nu este suficient. Nu trebuie să am ură sau amărăciune față de nimeni”)^(7-11).

Concluzii

Moartea lui Edith Cavell a provocat o undă de șoc la nivel internațional și a fost folosită de către Aliați ca să ofere în mod direct un exemplu al brutalității germane în timp de război. În multe țări, memoria excepționalei asistente medicale engleze a fost cinstită prin construirea unor monumente în amintirea ei, dar și prin denumirea unor spitale și a unor școli din Anglia, Franța și Belgia cu numele de Edith Cavell. Ea va rămâne o figură de inspirație pentru toate generațiile de asistenți medicali profesioniști, exemplificând sacrificiul suprem în numele umanității. Povestea reputatei asistente medicale britanice subliniază importanța compasiunii, curajului și a integrității în vremuri de mari încercări și continuă să motiveze generații întregi de asistenți medicali.

Acknowledgement. Viorel Ștefan Perieanu and Ion Alexandru Popovici are corresponding authors (Viorel Ștefan Perieanu: viorel.perieanu@umfcd.ro; Ion Alexandru Popovici: aipopovici@gmail.com).

Autor corespondent: Viorel Ștefan Perieanu E-mail: viorel.perieanu@umfcd.ro; Ion Alexandru Popovici E-mail: aipopovici@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.