Contribuţia femeilor în profesia de asistent medical (Partea a II-a)

Introducere

Se cunoaște foarte bine faptul că femeile au jucat un rol crucial în dezvoltarea și evoluția profesiei de asistent medical de-a lungul istoriei. În majoritatea culturilor și a societăților, îngrijirea bolnavilor a fost considerată adesea o sarcină de îndeplinit doar de către femei, fiind văzută ca o extensie a rolului lor tradițional de îngrijire a familiei și a gospodăriei. Cu timpul, această responsabilitate s-a transformat într-o profesie respectată și esențială pentru sistemele de sănătate din întreaga lume.

Originea profesiei de asistentă medicală poate fi urmărită până în Antichitate, când femeile se ocupau de îngrijirea bolnavilor și a celor răniți. Multe ordine religioase au fost fondate de către femei, care și-au dedicat viața îngrijirii celor bolnavi și săraci. De exemplu, în Europa medievală, călugărițele au fost cele care au îngrijit pacienții din mănăstiri și din azile.

Revoluția modernă în asistența medicală (sau în nursing, conform terminologiei engleze) a fost marcată de contribuția lui Florence Nightingale, care a pus bazele unei îngrijiri medicale moderne și profesioniste în secolul al XIX-lea. În zilele noastre, profesia de asistent medical este dominată de femei, care reprezintă majoritatea în acest domeniu în foarte multe țări.

Ele sunt responsabile pentru îngrijirea pacienților în spitale, în clinici medicale, în azile și în alte instituții cu profil medical. Femeile în asistența medicală (nursing) au adus de-a lungul timpului – și aduc în continuare – nu numai expertiză medicală, ci și empatie, compasiune și grijă față de pacienți.

Astfel, în acest material vom continua prezentarea biografiilor unor femei remarcabile, care au revoluționat asistența medicală (nursingul) la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului XX.

Date generale

Eva Charlotta Louisa Sophie Mannerheim (1863-1928; Finlanda; vom utiliza varianta de Sophie Mannerheim, nume sub care a rămas cunoscută în istoriografia medicală) a fost o figură emblematică în istoria îngrijirii medicale din Finlanda, adesea comparată cu Florence Nightingale, pentru contribuția sa semnificativă la modernizarea asistenței medicale și la îmbunătățirea condițiilor de îngrijire a pacienților din această țară. Mai exact, Sophie Mannerheim a rămas cunoscută în istoria medicinei ca fiind un pionier al asistenței medicale moderne în Finlanda^(1-4).

Născută într-o familie nobilă din Finlanda, Sophie Mannerheim a lăsat o amprentă profundă prin activitatea sa dedicată îmbunătățirii condițiilor de sănătate și sociale în societatea finlandeză și nu numai. A fost fiică a contelui Carl Robert Mannerheim și sora eroului finlandez și, ulterior, a președintelui Finlandei, mareșalul Carl Gustaf Emil Mannerheim (1867-1951), precum și a artistei și scriitoarei Eva Mannerheim-Sparre (1870-1957). Familia Mannerheim a avut o tradiție puternică în serviciul militar și public, iar această influență se va reflecta și în alegerile ulterioare ale Sophiei^(1-7).

Foarte pe scurt trebuie precizat faptul că, începând cu anul 1809, după ce Suedia a cedat Finlanda Imperiului Rus (Imperiului Țarist), și până în anul 1917, Finlanda a avut statut de autonomie în cadrul Rusiei Țariste, ca Mare Ducat al Finlandei. În anul 1917, profitând în mod just de Revoluția Bolșevică din Rusia, Finlanda s-a declarat independentă. Un război civil a izbucnit între grupările numite „Roșii” și „Albii”. „Roșii” au fost socialiști, fiind susținuți de către bolșevicii din Rusia, iar „Albii” au fost conservatori, fiind susținuți de Prusia Imperială. Albii finlandezi au învins și Finlanda a rămas o țară suverană și independentă. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Finlanda a fost atacată de două ori de Uniunea Sovietică (URSS) și a luptat în cea mai mare parte a acestei conflagrații mondiale alături de Germania, condusă de Adolf Hitler. Dar, în anul 1944, Finlanda s-a alăturat Armatelor Aliate. Mareșalul Carl Gustaf Emil Mannerheim, fratele eroinei noastre, a fost comandantul suprem al Armatei Finlandeze pe toată perioada când Finlanda a fost aliata Germaniei naziste, iar după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, reputatul militar a fost ales și președinte al Finlandei, poziție din care a demisionat din motive de sănătate la data de 4 martie 1946. Foarte interesant a fost faptul că, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, conducerea URSS le-a cerut finlandezilor să îl predea pe mareșalul Carl Gustaf Emil Mannerheim, să fie judecat drept criminal de război. Dar răspunsul liderilor politici și militari din Finlanda a fost unul foarte ferm și concis: „Noi nu avem criminali de război, ci avem numai eroi”. Imediat după aceasta, mareșalul Carl Gustaf Emil Mannerheim a fost ales președinte al Finlandei^(5,6).

Revenind la sora marelui militar, erou și om politic finlandez, în fapt personajul principal al acestui material biografic, Eva Charlotta Louisa Sophie Mannerheim a fost cel mai mare copil al contesei Hélèn von Julin și al contelui Carl Robert Mannerheim și s-a născut la data de 21 decembrie 1863 în conacul Louhisaari (Villnäs), situat în sud-vestul Finlandei, o țară aflată sub stăpânirea Imperiului Rus (Imperiul Țarist). În anii următori, părinții Sophiei Mannerheim au mai avut încă șase copii, dintre care Gustaf, viitorul mareșal Carl Gustaf Emil Mannerheim și mai târziu președinte al Finlandei, a fost descris ca fiind „cel mai apropiat frate de Sophie”^(1-7).

S-a spus despre Sophie Mannerheim că „a moștenit simțul datoriei publice de la mama ei, contesa Hélèn von Julin, care a avut o grijă deosebită de chiriașii săi și de copiii acestora”^(1-4). Cu toate acestea, copilăria privilegiată și lipsită de griji a Sophiei s-a încheiat brusc, atunci când tatăl ei, contele Carl Robert Mannerheim, a fost declarat falit, fugind în capitala Franței, Paris, împreună cu amanta sa. Mama Sophiei, contesa Hélèn von Julin, „a murit de inimă rea, conacul Louhisaari a fost vândut, iar toți copiii familiei Mannerheim s-au împrăștiat în toate direcțiile”^(1-7).

În continuare, din cauza lipsei oricăror resurse materiale, Sophie Mannerheim a fost nevoită să își câștige existența lucrând ca guvernantă, funcționară angajată la bancă până în anul 1896, când s-a căsătorit cu Hjalmar Linder, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Finlanda și mare proprietar de terenuri, în fapt unul dintre cei mai prolifici moșieri finlandezi ai acelei perioade. Din păcate, căsnicia Sophiei Mannerheim cu Hjalmar Linder s-a dovedit a fi total neinspirată, cei doi divorțând câțiva ani mai târziu. Cuplul nu a avut copii și, deși în urma divorțului Sophie Mannerheim a avut o situație lipsită de orice fel de griji materiale, viața liniștită de „stăpână a unei moșii profitabile” nu a reușit să o satisfacă pe viitoarea asistentă medicală finlandeză. „Cum fericirea privată și menținerea unei familii s-au dovedit două lucruri absolut imposibile, Sophie Mannerheim și-a dedicat viața servirii umanității”, a scris reputatul scriitor finlandez Veijo Meri, într-una dintre cele mai reușite biografii ale fratelui ei, mareșalul Carl Gustaf Emil Mannerheim^(1-7).

Dar Sophie Mannerheim a decis să devină asistentă medicală profesionistă, iar în acest scop, beneficiind de fondurile substanțiale pe care fostul soț i le-a pus la dispoziție cu o deosebită generozitate, aceasta a călătorit la Londra, o capitală înfloritoare a Imperiului Britanic, pentru a parcurge cursurile Școlii pentru Asistente Medicale „Nightingale” (Nightingale Training School for Nurses), care funcționa în cadrul Spitalului „Saint Thomas” (St. Thomas’s Hospital). Or, se știe că, la acel moment, școala pentru instruirea asistentelor medicale care a fost înființată de Florence Nightingale a reprezentat „standardul de aur în pregătirea pentru o asistență medicală (nursing) profesionistă”^(1-5,15-20).

Concret, pregătirea Sophiei Mannerheim în cadrul Școlii pentru Asistente Medicale „Nightingale” a durat trei ani, obținând la final calificative profesionale excelente atât din partea instituției de învățământ, cât și din partea Spitalului „Saint Thomas” din Londra. La întoarcerea în Finlanda, Sophie Mannerheim a fost angajată imediat în funcția de asistentă-șefă a Spitalului de Chirurgie (Surgical Hospital) din capitala Helsinki. Poziția de asistentă-șefă în cadrul Spitalului de Chirurgie din Helsinki a însemnat automat că Sophie Mannerheim a jucat un rol-cheie în rândul asistentelor medicale finlandeze în primele două decenii ale secolului XX. Practic, „fișa postului” Sophiei Mannerheim a inclus nu doar munca spitalicească, ci și formarea de noi profesioniste prin intermediul cursurilor de asistență medicală desfășurate în cadrul Spitalului de Chirurgie din Helsinki^(1-5).

Sub conducerea Sophiei Mannerheim, pregătirea viitoarelor asistente medicale a fost extinsă și diversificată. Sophie Mannerheim a fost o asistentă-șefă extrem de capabilă, care, de-a lungul anilor, a promovat mai multe reforme în domeniu, a servit în diverse comitete și a deținut poziții înalte în comitetele de conducere ale unor organizații din Finlanda și din străinătate. Datorită eforturilor neîncetate ale Sophiei Mannerheim, expertiza în asistența medicală a fost foarte mult actualizată în Finlanda, bazându-se pe o pregătire practică avansată, precum și pe o îmbinare cât mai armonioasă a practicii la patul pacientului cu o pregătire teoretică deosebit de amplă și de laborioasă. Și, în acest mod, mulțumită eforturilor remarcabile depuse de Sophie Mannerheim, asistența medicală profesionistă în Finlanda a ajuns să fie foarte bine definită și extrem de precis conturată ca profesie medicală. Totodată, datorită meritelor sale excepționale, Sophie Mannerheim a fost aleasă și în funcția de președinte al Asociației Asistentelor Medicale din Finlanda (Suomen Sairaanhoitajayhdistys). Ca urmare a implicării sale internaționale, Sophie Mannerheim a fost aleasă și într-o poziție deosebit de onorantă de președinte al Consiliului Internațional al Asistentelor Medicale (International Council of Nurses – ICN)^(1-5).

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918) și al Războiului Civil Finlandez, Sophie Mannerheim a jucat un rol crucial în organizarea asistenței medicale și a ajutorului umanitar. Ea a organizat spitale și centre de îngrijire pentru soldații răniți și pentru refugiați, demonstrând dedicare și compasiune, ambele remarcabile în cele mai dificile condiții. Până la moartea sa, Sophie Mannerheim a rămas un model de urmat foarte respectat pentru asistentele medicale finlandeze. Cu toate acestea, ultimii ani din viață ai Sophiei Mannerheim au fost umbriți de disputele lingvistice dintre facțiunile vorbitoare de limbă finlandeză și facțiunile vorbitoare de limbă suedeză care au apărut în Finlanda, undeva în jurul perioadei 1923-1926, nu doar printre asistentele medicale și medici, dar și în cadrul populației în general^(1-5,15-20).

Totodată, sănătatea fizică a Sophiei Mannerheim s-a deteriorat foarte mult după ce a suferit o fractură la nivelul coloanei vertebrale într-un accident de mașină, în toamna anului 1925, în Suedia. Sophie Mannerheim nu și-a revenit niciodată complet în urma acestui accident, suferind de probleme de sănătate grave în ultimii săi ani de viață. A decedat la data de 9 ianuarie 1928, la vârsta de 64 de ani, în reședința sa din cadrul Spitalului de Chirurgie (Surgical Hospital) din Helsinki^(1-5).

Sophie Mannerheim a fost un pionier în introducerea și profesionalizarea asistenței medicale (sau a nursingului, în limbajul profesionist anglo-saxon) în Finlanda. Ea a fondat prima școală de asistență medicală din Finlanda și a lucrat pentru îmbunătățirea condițiilor de sănătate a populației, punând un accent deosebit pe sănătatea copiilor și a mamelor. De asemenea, Sophie Mannerheim a fost deosebit de activă în diferite organizații care se ocupau de bunăstarea socială și de sănătatea publică, un exemplu în acest sens fiind Liga Mannerheim pentru Bunăstarea Copilului (Mannerheim League for Child Welfare). Sophie Mannerheim a lăsat în urmă o moștenire durabilă în domeniul asistenței medicale și sociale. Prin munca sa, ea a contribuit la creșterea standardelor de sănătate și la profesionalizarea asistenței medicale în Finlanda. Recunoașterea eforturilor sale a continuat și după moartea sa, cu numeroase onoruri și premii care astăzi îi poartă numele^(1-5,15-20).

Dar nu trebuie omis faptul că Sophie Mannerheim a fost, împreună cu dr. Arvo Ylppö, cofondator al Spitalului „Castelul Copiilor” (Children’s Castle Hospital; Lastenlinna) din Helsinki, precum și al Ligii Mannerheim pentru Bunăstarea Copilului (Mannerheim League for Child Welfare). Povestea Spitalului „Castelul Copiilor” (Lastenlinna) este una extrem de interesantă și trebuie amintită foarte pe scurt, după cum urmează^(1-5).

La sfârșitul primului deceniu al secolului XX, mai exact la sfârșitul anului 1910, majoritatea copiilor finlandezi trăiau în circumstanțe precare, într-o țară săracă și lipsită de necesitățile de bază. Practic, la acel moment, Finlanda se afla sub ocupația strictă și extrem de dură a Imperiului Rus și se numea Marele Ducat al Finlandei. Primul Război Mondial și Războiul Civil Finlandez din anul 1918, care au divizat populația, au agravat și mai mult situația politică și socială din acest ținut baltic. Cele mai multe familii din clasa de mijloc și din clasa de jos finlandeză au fost sărăcite de vremurile grele venite atât odată cu Primul Război Mondial, cât și cu Războiul Civil Finlandez, și locuiau la acel moment în locuințe întunecate, murdare și insalubre, iar copiii au fost lăsați să se descurce singuri, în timp ce părinții lor încercau să își găsească locuri de muncă și să câștige un salariu care să le asigure cât de cât supraviețuirea^(1-5).

Sophie Mannerheim a fost o asistentă medicală care și-a dedicat viața ajutorării acestor copii. Ea a solicitat un împrumut de la o bancă finlandeză și a utilizat fondurile obținute pentru a cumpăra o clădire din lemn pe Toinen Linja 19, în districtul Kallio din capitala Helsinki, pentru a servi ca adăpost pentru mamele singure și copiii lor. Această clădire a fost întâi un adăpost pentru copii, iar apoi a devenit Spitalul Castelul Copiilor (Children’s Castle Hospital), care ulterior a fost denumit Lastenlinna^(1-5,15-20).

Multe organizații finlandeze caritabile pentru ajutorarea copiilor, care continuă să funcționeze și astăzi, au fost inițial înființate în jurul anului 1920. Aceste organizații au inclus și Liga Mannerheim pentru Protecția Copilului (Mannerheim League for Child Welfare), înființată în anul 1920, dar și asociația intitulată „Salvați Copiii Finlandei” (Save the Children Finland), înființată în anul 1922. Implicarea fratelui Sophiei, generalul Carl Gustaf Emil Mannerheim (nimeni altul decât viitorul mareșal și președinte al Finlandei), care a servit ca lider militar în Războiul Civil Finlandez din anul 1918, nu a făcut ca Liga Mannerheim pentru Protecția Copilului să fie populară pentru toată lumea, dar i-a conferit organizației un profil mult mai înalt. Spitalul Castelul Copiilor a fost preluat sub egida Ligii Mannerheim pentru Protecția Copilului (Mannerheim League for Child Welfare) în anul 1921. Până în anul 1923, spitalul s-a dezvoltat foarte mult. Prin intermediul acestei organizații caritabile, au fost operate centre de zi pe tot teritoriul Finlandei, cunoscute astăzi sub numele de creșe, a fost înființată și prima clinică de tip maternitate din țară și au fost organizate cursuri de îngrijire a copiilor pentru asistentele medicale, dar și pentru tinerele mame. Într-un timp relativ scurt, națiunea finlandeză a început să observe beneficiile operațiunilor Ligii Mannerheim pentru Protecția Copilului, odată cu extinderea acestora și în alte părți ale Finlandei, îmbunătățindu-se astfel bunăstarea copiilor și a familiilor din respectivul ținut baltic^(1-5).

Sophie Mannerheim a fost o figură emblematică, transformând radical asistența medicală și asistența socială în Finlanda. Viața și cariera Sophiei Mannerheim au demonstrat și demonstrează cu prisosință importanța liderilor dedicați în promovarea sănătății și a bunăstării sociale. Moștenirea acestei femei deosebite continuă să inspire profesioniștii din sănătate și din asistența socială și astăzi, fiind un exemplu de compasiune, dedicare și inovație în serviciul public. Prin realizările și devotamentul său, Sophie Mannerheim a devenit nu doar o figură istorică importantă, ci și un model demn de urmat pentru generațiile viitoare de profesioniști atât în domeniul asistenței medicale, cât și al asistenței sociale.

Agnes Karll (1868-1927; Prusia – Republica de la Weimar – Germania) a fost o asistentă medicală deosebit de ambițioasă, de naționalitate germană, o pionieră a acestui domeniu, fiind în fapt cea care a revoluționat sistemul de asistență medicală într-o țară, Germania, care a fost principala perdantă a Primului Război Mondial (1914-1918), dar care imediat după război a trecut și prin mișcări sociale și economice de o amploare deosebită^(7-12).

Agnes Karll s-a născut la data de 25 martie 1868 în localitatea Embsen din Prusia, pe teritoriul Germaniei de astăzi, fiind fiica unui bogat proprietar de pământuri, Theodor Karll, și a soției sale, Ida. Încă din copilărie, dorința micuței Agnes a fost să devină medic. Din păcate, în anul 1881, când Agnes avea doar 13 ani, părinții acesteia s-au despărțit, iar ea a rămas în grija mamei. Prin plecarea tatălui său, familia Karll a rămas fără niciun fel de resurse financiare, iar tânăra Agnes a fost nevoită să renunțe la visul său de a deveni medic, deci inclusiv la planurile pe care odată și le făcuse, de a parcurge studii universitare de medicină în Elveția. Din acest motiv, Agnes Karll a optat într-o primă etapă pentru o carieră în învățământul gimnazial, dorind să devină cadru didactic^(8-12,15-20).

Concret, Agnes Karll a urmat cursurile unei școli de formare continuă aflate în orașul Schwerin, Prusia, mai exact o școală care asigura o solidă pregătire pedagogică elevelor care doreau să devină cadre didactice. Această școală era condusă de Johanna Willborn (1838-1908, excelentă scriitoare germană de romane istorice), în fapt, persoana care i-a facilitat tinerei Agnes Karll contactul cu mișcarea feministă din Prusia, unde a cunoscut-o pe Helene Lange (1848-1930), o figură importantă a societății germane de atunci, care a militat contra inegalităților dintre bărbați și femei într-un Imperiu Prusac foarte strict condus la acel moment de cancelarul Otto Eduard Leopold von Bismarck (1815-1898), o persoană extrem de rigidă, dar deosebit de ambițioasă^(8-20).

Agnes Karll a finalizat cursurile școlii de formare continuă din Schwerin când avea vârsta de doar 18 ani și, fiind prea tânără pentru a putea susține examenul de calificare obligatoriu pentru a deveni profesor cu drept de predare în școlile germane de stat, a început să lucreze în sistem privat, într-o primă etapă ca educatoare, apoi în calitate de cadru didactic întâi, în localitatea Retgendorf (astăzi, Dobin am See) și apoi în localitatea Alt Gaarz^(8-12,15-20).

După un an, Agnes Karll și-a dat seama că profesia de cadru didactic de predare nu i se potrivește deloc, astfel încât, la data de 26 august 1887, aceasta a început să se pregătească pentru a deveni asistentă medicală profesionistă în cadrul unei școli speciale aparținând Ordinului Clementinelor (Clementinenhaus) din frumosul oraș german Hanovra, unde a fost instruită după foarte rigurosul sistem instituit de remarcabila Florence Nightingale și care fusese preluat de către foarte multe dintre școlile de profil din Europa și din SUA. Astfel, imediat după absolvire și obținerea unui certificat de asistentă medicală profesionistă, Agnes Karll a lucrat în cadrul mai multor clinici universitare din orașul Göttingen, unde s-a familiarizat nu doar cu activitatea obligatorie de îngrijire a bolnavilor, dar a căpătat și o experiență foarte vastă privind sistemul de administrație al spitalelor de stat prusace^(8-12,15-20).

În continuare, începând cu anul 1891, Agnes Karll a desfășurat activitatea de asistentă medicală în sistem privat, în cea mai mare parte în jurul capitalei Prusiei, în Berlin, având colaborări foarte bine definite cu mai mulți medici din zonă. Fiind o persoană extrem de serioasă și deosebit de atentă, Agnes Karll a beneficiat de recomandările respectivilor medici, aspect care i-a permis nu doar să ducă un trai decent, dar chiar să și economisească niște bani. Din păcate, la acel moment, un asistent medical care își desfășura activitatea în sistem privat în Prusia nu se ocupa doar de îngrijirea bolnavilor la domiciliu, ci avea obligația să și ajute respectivul pacient sau familia acestuia în treburile gospodăriei^(8-12,15-20).

Începând cu anul 1894, grație unui sistem relațional foarte robust pe care și l-a stabilit cu ajutorul Helenei Lange, dar și datorită economiilor pe care le făcuse, Agnes Karll a plecat în SUA, unde a stat câteva luni și a avut posibilitatea să se familiarizeze cu un sistem mult mai performant de acordare a îngrijirilor medicale față de cel cu care avusese contact până la acel moment, în care activitatea asistentei medicale era centrată strict pe pacient, nicidecum pe alte activități cu profil casnic. Ulterior, Agnes Karll a stabilit contacte și legături profesionale deosebit de trainice cu colege din Anglia, Finlanda, Italia și Austria^(8-12,15-20).

După reîntoarcerea în Prusia, Agnes Karll a desfășurat, pe lângă activitatea standard de asistentă medicală profesionistă, și o activitate administrativă, de înființare a unei asociații profesionale a asistentelor medicale de pe teritoriul prusac (Germania de astăzi). Concret, în cadrul Asociației Generale a Femeilor Germane (Allgemeinen Deutschen Frauenvereins), Agnes Karll a elaborat statutul viitoarei Organizații Profesionale a Asistentelor Medicale din Germania (Berufsorganisation der Krankenpflegerinnen Deutschlands – BOKD sau BO), care, pe lângă asistentele medicale profesioniste, a mai avut în componența sa și asistentele de asistență infantilă, dar și asistentele de asistență socială. Agnes Karll a preluat primul mandat de președinte al acestei nou-înființate organizații profesionale a asistentelor medicale din Germania. Astfel, această organizație profesională a asistentelor medicale le-a oferit membrelor sale locuri de muncă în sistemul de sănătate public și privat din Prusia, asistență juridică, precum și asigurări de sănătate. Ceva mai tâziu, această organizație profesională a fost redenumită Asociația „Agnes Karll” (Agnes Karll Verband), iar în anul 1973 respectiva organizație profesională a fost integrată în Asociația Profesională Germană pentru Asistență Medicală (Deutschen Berufsverband für Krankenpflege e.V. – DBfK). Astăzi, această organizație profesională a asistenților medicali din Germania poartă numele de Asociația Profesională Germană pentru Profesii de Îngrijire Medicală (Deutscher Berufsverband für Pflegeberufe – DBfK). Ceea ce trebuie menționat este faptul că, încă din anul 1903, adică în etapa de înființare a acestei organizații profesionale a asistentelor medicale din Germania (Berufsorganisation der Krankenpflegerinnen Deutschlands), Agnes Karll a beneficiat de sprijinul și de ajutorul necondiționat al medicului berlinez Paul Jacobsohn (1868-1931)^(8-12,15-20).

Concret, prin organizația profesională nou înființată, Agnes Karll s-a angajat nu doar ca profesia de asistent medical să fie recunoscută pe tot teritoriul Prusiei (Germania de astăzi), dar a stabilit și obligativitatea parcurgerii unor cursuri de specialitate bazate pe un curriculum prestabilit, cu o durată de trei ani, cursuri finalizate cu un examen de verificare a cunoștințelor dobândite, precum și de acordare a unui certificat de absolvire. Totodată, Agnes Karll a fost cea care a stabilit că îngrijirea profesională a pacienților a devenit o latură auxiliară obligatorie a practicării medicinei, nemaiavând incluse și atribuții gospodărești și casnice, stabilind în acest fel misiunea precisă a profesiei de asistentă medicală pe tot teritoriul Prusiei (Germania de astăzi). Tot lui Agnes Karll i se datorează și denumirea de „uniformă medicală”^(8-12,15-20).

În anul 1909, în Londra, capitală a Imperiului Britanic, Agnes Karll a fost aleasă în onoranta poziție de președinte al Ligii Mondiale a Asistentelor Medicale (Weltbundes der Krankenpflegerinnen). Tot cu această ocazie, Agnes Karll a devenit și membru de onoare al Asociației Asistentelor Medicale și Moașelor din Marea Britanie și din Irlanda. Patru ani mai târziu, în 1913, a fost una dintre primele femei care au predat în calitate de lector, în cadrul Universității pentru Femei din Leipzig (Leipziger Frauenhochschule)^(8-12,15-20).

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, firesc ar fi fost ca Agnes Karll să fie mobilizată în calitate de asistentă medicală profesionistă în spitalele militare ale Armatei Prusiei din linia întâi sau din spatele frontului. Dar, datorită poziției de conducere pe care a ocupat-o în cadrul Organizației Profesionale a Asistentelor Medicale din Germania (Berufsorganisation der Krankenpflegerinnen Deutschlands), Agnes Karll a evitat acest moment foarte greu, prin efectuarea în scop de serviciu a numeroase călătorii în străinătate, în special în țările neutre (Suedia, Olanda, Spania, SUA, aceasta din urmă fiind neutră până în anul 1917)^(8-12,15-20).

În ultimii ani de viață, Agnes Karll a călătorit foarte puțin. Prin intermediul bunei sale prietene, elvețianca Emmy Oser, Agnes a avut posibilitatea să îl întâlnească și să îl cunoască foarte bine pe teologul evanghelic Leonhard Ragaz (1868-1965), un lider socialist extrem de religios, stabilit în capitala Elveției, Zürich, personaj controversat, dar care s-a arătat deosebit de receptiv și de interesat de preocupările reputatei asistente medicale germane pentru o îngrijire medicală liber-profesionistă și a devenit astfel unul dintre cei mai importanți prieteni și sfătuitori ai acesteia. Ceea ce mai trebuie amintit este faptul că, în anul 1926, Agnes Karll a prezidat și un foarte important congres național cu participare internațională dedicat îngrijirilor medicale,  care s-a desfășurat în orașul german Düsseldorf. Agnes Karll s-a stins din viață la data de 12 februarie 1927 în capitala Germaniei, Berlin, fiind înmormântată în cimitirul din localitatea Gadebusch, unde au fost înmormântați anterior și părinții săi^(8-12,15-20).

Influența lui Agnes Karll nu a fost limitată doar la Germania. Ea a fost una dintre fondatoarele Federației Internaționale a Asistentelor Medicale (International Council of Nurses – ICN), care și-a propus să unească asistentele medicale din întreaga lume pentru a îmbunătăți standardele profesionale și pentru a asigura recunoașterea internațională a profesiei. Prin această organizație, Agnes Karll a contribuit la stabilirea unor standarde internaționale în îngrijirea medicală și la promovarea schimbului de cunoștințe și de bune practici între țări. În cuvântul de deschidere pe care Agnes Karll l-a avut la una dintre primele întâlniri în cadrul Federației Internaționale a Asistentelor Medicale (International Council of Nurses – ICN), a rostit următoarele cuvinte în limba engleză: „Who should advance our profession but us! We have no right to demand others do that for us!” (într-o traducere adaptată, „Cine ar trebui să promoveze profesia noastră, dacă nu noi! Nu avem dreptul să cerem altora să facă acest lucru pentru noi!”)^(8-12,15-20). Și câtă dreptate a avut!

Agnes Karll a fost un pionier în afirmarea rolului și a importanței asistentelor medicale profesioniste în cadrul sistemelor naționale de sănătate. Prin munca și dedicarea sa, Agnes Karll a deschis drumul pentru multe alte femei în asistența medicală profesionistă și a contribuit la creșterea calității îngrijirii medicale pentru pacienți. Viața și cariera lui Agnes Karll reprezintă un exemplu strălucit de dedicare și inovație în îngrijirea medicală. Lupta ei pentru drepturile asistentelor medicale și pentru recunoașterea profesionalismului în acest domeniu rămâne un punct de referință în istoriografia medicală. Moștenirea sa continuă să inspire și să motiveze asistenții medicali din întreaga lume, demonstrând faptul că pasiunea și angajamentul pot aduce schimbări semnificative în îmbunătățirea sistemelor de sănătate.

Acknowledgement. Viorel Ștefan Perieanu and Mădălina Adriana Malița are corresponding authors (Viorel Ștefan Perianu: viorel.perieanu@umfcd.ro; Mădălina Adriana Malița: madalina.malita@umfcd.ro).

Autor corespondent: Viorel Ștefan Perieanu E-mail: viorel.perieanu@umfcd.ro; Mădălina Adriana Malița E-mail: madalina.malita@umfcd.ro

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.