Farmaciști și chimiști francezi în perioada napoleoniană (V)

Introducere

După cum am amintit în materialele anterioare, împăratul Napoleon I, cunoscut în istorie și ca Napoleon Bonaparte, a fost un personaj deosebit de ambițios în ansamblul politico-militar francez al perioadei de dupăRevoluția Franceză. Concret, marele om de stat francez a dezvoltat și a modernizat Franța, a încurajat nu doar războiul, dar a încurajat și artele și cercetarea. Astfel, și în această a cincea parte a materialului, vom continua să descriem biografiile unor personalități ale lumii medicale franceze care s-au făcut remarcate în perioada în care marele om de stat a condus Franța, perioadă cunoscută în istorie și ca perioada napoleoniană, insistând cu precădere nu doar pe domeniile farmacie și chimie, ci și pe botanică și fizică. Iar, biografia pe care o vom prezenta în această a cincea parte a materialului este cea a lui Jean Antoine Chaptal (1756-1832), chimist, medic și agronom francez deosebit de apreciat al perioadei napoleoniene.

Date generale

Jean Antoine Chaptal (1756-1832) a fost atât medic, chimist și agronom francez de foarte mare anvergură, cât și un foarte ambițios om politic al perioadei napoleoniene, ministru de interne în perioada respectivă (7 noiembrie 1800 – 7 august 1804), fiind în fapt unuldintre cei mai inspirați miniștri ai lui Napoleon Bonaparte. Acesta a fost cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul chimiei și al industriei chimice^(1-5).

Totodată, Jean Antoine Chaptal a fost unul dintre promotorii și susținătorii aplicării științei în industrie și în agricultură. Eminentul om de știință francez a fost cel care a introdus termenul de „chimie aplicată”, fiind și unul dintre pionierii utilizării științei chimice în procesele industriale, în special în producția de zahăr obținut din sfecla de zahăr. Inițial, Jean Antoine Chaptal alături de Antoine-Augustin Parmentier (renumit farmacist și chimist francez, a militat în special pentru introducerea cartofului în alimentația uzuală a populației franceze) au încercat și chiar au reușit extragerea zahărului din struguri în urma unor procese deosebit de laborioase, dar descoperirea sfeclei de zahăr a anulat toate eforturile anterioare ale celor doi oameni de știință francezi^(1-6).

Același Jean Antoine Chaptal a fost, de asemenea, cunoscut și pentru publicarea unei lucrări de foarte mare notorietate, intitulată Traité de chimie (Tratat de chimie), material științific de mare anvergură, deosebit de important pentru dezvoltarea și popularizarea chimiei în acea perioadă. Contribuțiile sale în domeniul chimiei organice și al chimiei aplicate au avut un impact semnificativ în dezvoltarea industriei chimice atât în Franța, cât și ulterior în întreaga lume^(1-5).

Pe lângă contribuțiile sale științifice, Jean Antoine Chaptal a fost, de asemenea, un ambițios om politic și ministru francez. Concret, acesta a avut o carieră politică activă, ocupând diferite poziții în guvernul francez în perioada Revoluției Franceze și a lui Napoleon Bonaparte (în perioada napoleoniană)^(1-5).

Datorită meritelor sale cu adevărat remarcabile, Jean Antoine Chaptal a fost recompensat atât de către marele Napoleon Bonaparte, devenit ulterior împăratul Napoleon I al Franței, cât și de către regii Franței Ludovic al XVIII-lea  și Carol al X-lea, după cum urmează^(1-5).

Distincții:

• Legiunea de Onoare (Légion d’Honneur) în Grad de Cavaler, în data de 2 octombrie 1803.
• Legiunea de Onoare (Légion d’Honneur) în Grad de Ofițer, în data de 14 iunie 1804.
• Legiunea de Onoare (Légion d’Honneur) în Grad de Mare Cruce, în data de 22 mai 1825.

Titluri:

• Conte Chaptal și Conte al Imperiului Francez (Comte Chaptal et de l’Empire), în data de 26 aprilie 1808.
• Conte de Chanteloup (Comte de Chanteloup), în data de 25 martie 1810.
• Pair al Franței (Pair de France), în data de 2 iunie 1815.
• Baron – Pair, în data de 5 martie 1819.

În continuare, vom prezenta o foarte succintă biografie a celui care a fost Jean Antoine Chaptal, unul dintre cei mai competenți miniștri ai lui Napoleon Bonaparte.

Jean Antoine Chaptal s-a născut pe data de 5 iunie 1756 într-o familie cu o foarte bună situație materială, în localitatea Nojaret, aflată în Languedoc, una dintre provinciile istorice ale Franței, cu capitala la Toulouse. Astfel, începând chiar cu vârsta de 10 ani, Jean Antoine Chaptal a fost învățat să scrie și să citească în limba latină de către o ilustră față bisericească catolică, care a fost paroh al Catedralei Notre-Dame-et-Saint-Privat din Mende și ocupant al scaunului episcopal din dioceza cu același nume.

Or, se cunoaște faptul că, la acel moment, limba latină era folosită în Franța atât în învățământ, în administrație, în domeniul științific, cât și în structurile religioase. Abia în perioada napoleoniană limba latină a fost înlocuită cu limba franceză în majoritatea structurilor societății franceze^(1-5,7). În următorii cinci ani, Jean Antoine Chaptal a urmat cursurile Collège des Doctrinaires de Mende (într-o traducere adaptată, Colegiul Doctrinarilor din Mende). Unchiul său, un reputat medic care își desfășura activitatea în frumosul oraș universitar francez Monpellier, fiind conștient de calitățile și mai ales de abilitățile tânărului Jean Antoine Chaptal și vrând să respecte dorințele familiei de a-l îndruma pe acesta către o carieră ecleziastică,l-a trimis, suportând toate cheltuielile, să parcurgă cursuri de filozofie la Colegiul din Rodez (Collège de Rodez)^(1-5,7).

Dar dorințele familiei nu s-au potrivit deloc cu aspirațiile tânărului Jean Antoine Chaptal. Concret, în 1774, Jean Antoine Chaptal a plecat să parcurgă cursurile Școlii de Medicină (l’Ecole de Médecine) din orașul Montpellier, una dintre cele mai vechi instituții de profil din Europa. Doi ani mai târziu, eminentul om de știință francez a încheiat aceste studii cu profil medical, cu o teză de disertație intitulată Coup d’œil physiologique sur les sources des différences parmi les hommes au point de vue de la culture des sciences (într-o traducere adaptată, O privire fiziologică asupra surselor diferențelor dintre oameni, din punctul de vedere al culturii științifice). Această lucrare, considerată remarcabilă pentru acea perioadă, a fost publicată de mai mult ori, în etape diferite. Un an mai târziu, în 1777, Jean Antoine Chaptal a primit brevetul regal de medic, fiind integrat în Societatea Regală de Medicină (Société Royale de Médecine) la secțiunea de asistenți-anatomiști (section des aides-anatomistes)^(1-5).

Dar un episod nefericit petrecut în partea de început a practicii medicale l-a făcut pe tânărulJean Antoine Chaptal să renunțe la latura chirurgicală a profesiei de medic și să se orienteze către alte oportunități ale medicinei: „Pe când trebuia să efectueze autopsia unui adolescent presupus a fi decedat din motive neelucidate (autopsia era efectuată de către o echipă de doi medici, tânărul Chaptal fiind în postura de secund), respectivul adolescent care fusese presupus mort s-a trezit brusc, cu puțin timp înainte de a începe autopsia”^(1-5). Acest episod a constituit pentru Jean Antoine Chaptal o traumă de foarte mare anvergură și l-a convins efectiv că latura chirurgicală a profesiei medicale nu i se potrivește câtuși de puțin, motiv pentru care viitorul savant și politician francez a optat pentru o activitate în domeniul sănătății publice. Ulterior, acesta a optat și pentru o activitate didactică și de cercetare, domeniul ales fiind chimia^(1-5).

În continuare, la numai patru ani de la obținerea brevetului de medic, în 1781, regele Franței de la acel moment, controversatul Ludovic al XVI-lea, și-a dat acordul de înființare a unei catedre de chimie în cadrul Școlii de Medicină (l’Ecole de Médecine) din Montpellier, titular al acestei catedre devenind Jean Antoine Chaptal. În acest fel, în 1782, Jean Antoine Chaptal a obținut un titlu de profesor la vârsta de doar 26 de ani într-una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ medical din Franța: Școala de Medicină (l’Ecole de Médecine) din Montpellier. Dar să nu uităm că acest lucru s-a întâmplat într-o Franță regalistă săracă şi coruptă, epuizată de războaie și de conflicte interne și unde domnea legea celor care aveau bani și titluri nobiliare, legea incompetenților și a nesăbuiților. Totuși, Jean Antoine Chaptal a fost departe de respectiva imagine, iar timpul a confirmat acest lucru^(1-5).

Tot în 1782, Jean Antoine Chaptal a publicat o carte deosebit de interesantă, intitulată Memoires de chimie (într-o traducere adaptată, Memorii de chimie). Cinci ani mai târziu, în 1787, Jean Antoine Chaptal a primit o distincție foarte importantă pentru acea perioadă, Ordinul Regelui (l’Ordre du Roi), distincție care venea de obicei și cu o scrisoare care îi conferea un titlu nobiliar (Lettres de noblesse). De regulă, aceste distincții și titluri nobiliare se cumpărau cu sume foarte mari de bani la acea vreme, știindu-se faptul că regele Franței Ludovic al XVI-lea, împreună cu soția sa, regina Maria-Antoaneta, au fost persoane deosebit de cheltuitoare, foarte corupte, dispuse să facă orice fel de compromisuri pentru sume de bani consistente^(1-5).

Dar, odată cu 1789, anul declanșării Revoluției Franceze, Jean Antoine Chaptal, deși avea apartenență nobiliară, nu și-a putut ascunde ideile revoluționare, devenind un fervent susținător al revoluției și un adept al înlăturării monarhiei în Franța. Patru ani mai târziu, ani extrem de efervescenți de politică revoluționară, la 2 iunie 1793, toți prietenii girondini ai lui Jean Antoine Chaptal au fost arestați^(1-5).

Deși Jean Antoine Chaptal a fost un susținător al girondinilor, imediat după arestarea acestora, eminentul om de știință francez a fost ales deputat, fiind numit în Comitetul Salvării Publice (Comité du Salut Public). Dar, în urma publicării de către Jean Antoine Chaptal aunui pamflet foarte deranjant pentru autoritățile revoluționare franceze, intitulat Dialogue entre un Montagnard et un Girondin (Dialog între un montagnard și un girondin),acesta a fost arestat, fiind la un pas de a fi condamnat la moarte prin ghilotinare. Jean Antoine Chaptala fost salvat în ultimul moment de către prietenul său Antoine François Fourcroy (1755-1809, important chimist, medic și om politic francez), în urma unor intervenții de ultim moment^(1-5,8).

În continuare, Jean Antoine Chaptal a fost eliberat din închisoare și, pentru a se proteja, a decis să se refugieze în Cévennes. După ce scandalul produs de publicarea pamfletului amintit s-a estompat, Jean Antoine Chaptal a fost promovat de către Comitetul Salvării Publice (Comité du Salut Public), la mijlocul lui decembrie 1793, în poziția de inspector în Comisia pentru Pulberi și Săruri de Salpetru pentru Regiunea de Sud a Franței (această comisie s-a ocupat de producerea și achiziționarea prafului de pușcă, precum și de achiziționarea sărurilor de salpetru, element esențial în pulberăriile franceze pentru producerea prafului de pușcă)^(1-5).

Dar, anterior acestui eveniment extrem de neplăcut, în 1792, Jean Antoine Chaptal a publicat un tratat impresionant de chimie, intitulatLes éléments de chimie (Elemente de chimie),care a fost tradus în mai multe limbi și care a fost preluat ulterior în toată lumea. Practic, în acest tratat,Jean Antoine Chaptal a descris atât un proces revoluționar de fermentație a vinului, cât și un proces nou de îmbunătățire a calității zaharului, proces cunoscut sub numele de „chaptalizare”^(1-5).

Tot în aceeași perioadă, i s-a încredințat lui Jean Antoine Chaptal și sarcina de a înființa o catedră de chimie, cu cadre didactice competente, și în orașul Toulouse^(1-5).

Dar, în ianuarie 1794, Jean Antoine Chaptal a fost rechemat în capitala Franței, Paris, pentru a prelua funcția de director al Agenției Revoluționare pentru Pulberi și Săruri de Salpetru (l’Agence Révolutionnaire des Poudres et Salpêtres), dar și comanda Pulberăriei din Grenelle. Munca pe care Jean Antoine Chaptal a depus-o în această nouă poziție de conducere de o foarte mare responsabilitate a dus întâi la o dublare a producției de praf de pușcă, iar apoi producția de praf de pușcă a crescut chiar și de patru ori, un lucru remarcabil pentru aprovizionarea cu muniție a Armatelor Revoluționare Franceze^(1-5).

În septembrie 1794, lui Jean Antoine Chaptal i-a fost repartizată o altă sarcină deosebit de importantă pentru Franța revoluționară, și anume reforma învățământului medical francez. În paralel, Jean Antoine Chaptal a preluat și un post de profesor la Școala Centrală de Lucrări Publice (l’Ecole Centrale des Travaux Publics), viitoarea Școală Politehnică (l’Ecole Polytechnique) din Paris, unde a predat chimia vegetală^(1-5).

În 1795, Jean Antoine Chaptal s-a reîntors în Montpellier, unde a reorganizat nou înființata Școală Centrală de Sănătate din localitate, deschizând aici și o fabrică de produse chimice, foarte bine primită de către comunitatea locală.

Un an mai târziu, în 1796, Jean Antoine Chaptal s-a reîntors în capitala Franței, Paris, unde a devenit membru asociat al nou înființatuluiInstitut al Franței (Institut de France). De asemenea, în același an 1796, Jean Antoine Chaptal a preluat și Catedra de chimie a Școlii Politehnice (l’Ecole Polytechnique) din Paris, unde l-a înlocuit pe Claude Louis Berthollet (1748-1822), un alt renumit chimist francez al perioadei napoleoniene^(1-5,9).

Deși Franța trecea la acel moment printr-o perioadă deosebit de dificilă atât în plan economic, cât și politic, intern și extern, afacerile pe care Jean Antoine Chaptal le-a desfășurat au produs venituri extrem de consistente. Cu tot acest câștig garantat, Jean Antoine Chaptal a decis să își vândă respectivele afaceri, obținând un profit substanțial, iar în 1798 acesta s-a stabilit definitiv împreună cu familia sa în Paris. Tot în aceeași perioadă, Jean Antoine Chaptal a mai deschis o fabrică cu filiale în orașele Ternes și Nanterre. Dar Jean Antoine Chaptal nu s-a oprit aici, tot în 1798 acesta publicând și o lucrare foarte bine primită de către publicul francez, intitulată Essai sur les vins (Eseu asupra vinurilor)^(1-5).

Când Napoleon Bonaparte a preluat puterea în Franța, în 1799, Jean Antoine Chaptal a devenit membru în noul Consiliu de Stat Francez. Pe 6 noiembrie 1800,Jean Antoine Chaptal a devenit ministru interimar de interne, devenind ulterior ministru de interne cu drepturi depline în Guvernul Francez, pe 21 ianuarie 1801. Din această nouă funcție politică și administrativă deosebit de importantă în statul francez, Jean Antoine Chaptal a modernizat închisorile din Franța, a actualizat modul de funcționare al profesiei medicale pe tot teritoriul francez, a reformat și a încercat să modernizeze toate unitățile spitalicești și civile din interiorul Franței. În paralel, Jean Antoine Chaptal l-a susținut și pe prietenul său care l-a scăpat de ghilotinare, Antoine François Fourcroy, în toate demersurile pe care acesta le-a făcut, inclusiv în Senatul francez, pentru implementarea unui învățământ medical și farmaceutic universitar competitiv și de calitate^(1-5).

Concret, Jean Antoine Chaptal a depus un volum de muncă imens. Acesta nu a fost doar cel care a pus în practică ideile colegilor săi ori ale marelui Bonaparte, ci le-a și îmbunătățit, a venit și cu propriile idei, pe care și le-a apărat cu o deosebită tenacitate. Astfel, în 1802, Jean Antoine Chaptal a avut ideea înființării unei școli de moașe, idee considerată inițial nesustenabilă de către Napoleon Bonaparte și de către miniștrii săi^(1-5).

Dar eminentul om de știință francez a adus argumente extrem de concludente în favoarea înființării acestei școli de moașe, astfel încât respectiva școală a început să funcționeze tot în același an, 1802, beneficiind de un corp didactic extrem de bine pregătit: între 1802 și 1814, peste 1300 de moașe au absolvit cu diplomă recunoscută pe tot teritoriul Imperiului Francez, acest aspect contribuind substanțial la reducerea mortalității infantile într-o țară deja sărăcită și pustiită de numeroasele războaie napoleoniene^(1-5).

Totodată, același Jean Antoine Chaptal a fost și un susținător al vaccinării antivariolice în Franța, a promovat această idee, dar nu a făcut-o obligatorie, „pentru a nu jigni încrederea și onoarea cetățeanului francez”. În încercarea sa de a îmbunătăți condițiile din spitalele franceze, Jean Antoine Chaptal a reînființat serviciile de infirmerie, care erau asigurate de către călugărițele diferitelor ordine ale Bisericii Catolice, servicii care fuseseră desființate încă de la declanșarea Revoluției Franceze. Totodată, același Jean Antoine Chaptal alături de Antoine François Fourcroy au contribuit decisiv la înființarea a trei școli noi de farmacie în orașele Paris, Montpellier și Strasbourg, reformându-le în același timp și pe cele deja existente pe teritoriul Franței^{(1-5, 11-13)}.

Dar, revenind la 1801, în acest an, Jean Antoine Chaptal a devenit membru al Societății de Încurajare pentru Industria Națională (Société d’Encouragement pour l’Industrie Nationale) și a preluat conducerea, devenind președinte al acesteia în 1802, poziție pe care a deținut-o până la moartea sa, în 1832. Mergând în această direcție, mult mai târziu, în 1819, Jean Antoine Chaptal a publicat și o lucrare remarcabilă asupra acestui subiect, intitulatăDe l’industrie française (Despre industria franceză)^(1-5).

În continuare, după întoarcerea din campania din Egipt a lui Napoleon Bonaparte, la inițiativa anterioară a generalului Jean Baptiste Kléber(1753-1800) din 1799, unul dintre comandanții armatei franceze în Egipt, Jean Antoine Chaptal, pe atunci ministru de interne, a desemnat opt membri ai expediției științifice din Egipt, cu misiunea de a sistematiza, de a centraliza și de a interpreta tot materialul științific colectat în respectiva expediție. Concret, în urma sistematizării și a centralizării tuturor informaților provenite din campania militară a armatei franceze din Egipt, între 1808 și 1828 a fost publicat un material foarte amplu, structurat în 20 de volume și intitulat Description de l’Egypte ou Recueil des observations et recherches qui ont été faites en Egypte pendant l’expédition de l’armée française (într-o traducere adaptată, Descrierea Egiptului sau Culegere de observații și cercetări făcute în Egipt în timpul expediției armatei franceze). Tot în timpul mandatului său de ministru de interne au fost reînființate camerele de comerț și a fost înființată și o Școală de Arte și Meserii (l’Ecole des Arts et des Métiers), unitate de învățământ deosebit de importantă pentru contextul și potențialul economic și industrial de atunci al Franței. Totodată, Jean Antoine Chaptal a fost responsabil pentru construcția rețelei de drumuri și de canale navigabile de pe întreg teritoriul Franței napoleoniene. În continuare, la 27 iulie 1803, Jean Antoine Chaptal a fost primit în Academia de Științe și Arte (l’Académie des Sciences, Belles-Lettres et Arts) din Rouen, Franța^(1-5).

La 5 august 1804, în urma unor neînțelegeri privind alegerile guvernamentale, Jean Antoine Chaptal a intrat în conflict deschis cu Napoleon Bonaparte, fiind nevoit să demisioneze din toate funcțiile politice. Astfel, eminentul om de știință francez a renunțat la activitatea politică și s-a reîntors atât la activitatea de cercetare și didactică, cât și la propriile afaceri^(1-5).

În perioada imediat următoare, Jean Antoine Chaptal a publicat un tratat deosebit de important, intitulat Traité de chimie appliquée aux arts (Tratat de chimie aplicată artelor). Dar, după cum se știe, din cauza Blocadei Continentale instituite de Marina engleză, multe produse din import nu au mai putut fi aduse pe teritoriul Imperiului Francez, zahărul fiind unul dintre aceste produse de strictă necesitate pentru populație. În consecință, Jean Antoine Chaptal a devenit preocupat de obținerea și prelucrarea zahărului întâi din struguri și, ulterior, din sfeclă de zahăr. A reușit din plin cu sfecla de zahăr. Concret, după o primă asociere nefinalizată cu Antoine Augustin Parmentier, când cei doi au încercat și chiar au reușit să obțină zahărul din struguri, a doua asociere a eminentului om de știință francez cu Jules Paul Benjamin Delessert (1773-1847, excelent naturalist și redutabil bancher francez) a fost un succes^(1-5,10). În fapt, cei doi parteneri au testat mai multe metode viabile de extragere și de rafinare a zahărului din sfeclă de zahăr, reușind la 2 ianuarie 1812 să obțină rezultate foarte concludente. Imediat după aceste realizări, în același an, 1812, autoritățile franceze au înființat trei școli experimentale de chimie pentru obținerea zahărului în localitățile Albi, Quiers și Bogo San Lepolero, în anul următor, 1813, fiind înființate alte cinci astfel de școli pe teritoriul francez. La ordinul expres al împăratului Napoleon I al Franței, a fost înființată o fabrică de zahăr în orașul Rambouillet, cu o capacitate de producție de aproximativ 200 de tone de zahăr pe an. Grație acestei realizări excepționale, împăratul Napoleon I i-a acordat în 1812 lui Jules Paul Benjamin Delessert Legiunea de Onoare (Légion d’Honneur) în Grad de Cavaler, iar în anul următor, același Delessert a fost și înnobilat, primind și un binemeritat titlu de baron al Imperiului Francez (Baron d’Empire)^(1-5,10).

În ceea ce îl privește pe Jean Antoine Chaptal, afacerile acestuia au mers foarte bine în timpul existenței Imperiului Francez condus de către împăratul Napoleon I al Franței. Fabricile sale au produs sodă, acid sulfuric și alaun^(1-5).

În 1808, împăratul Napoleon I i-a acordat lui Jean Antoine Chaptal titlul de conte al Imperiului Francez (Comte de d’Empire), iar în 1813 acesta a fost trimis în calitate de comisar imperial extraordinar în orașul Lyon^(1-5).

Dar relațiile lui Jean Antoine Chaptal cu împăratul Napoleon I au fost extrem de schimbătoare. Deși suveranul francez l-a apreciat pe marele savant în mod deosebit, Jean Antoine Chaptal nu a ezitat să îl contrazică de fiecare dată când a crezut de cuviință. Cu toate acestea, Napoleon Bonaparte i-a acordat întotdeauna eminentului om de știință francez cea mai înaltă considerație și încredere, deși, în aprilie 1814, Jean Antoine Chaptal a votat în Senatul francez pentru destituirea împăratului Napoleon I. În continuare, Jean Antoine Chaptal nu s-a implicat în acțiunile ulterioare ale noilor autorități regaliste care au urmat la conducerea Franței (la conducerea Franței a venit regele Ludovic al XVIII-lea). După întoarcerea lui Napoleon Bonaparte din primul său exil în insula Elba, acesta i-a acordat lui Jean Antoine Chaptal nu doar funcția de ministru de stat și portofoliul agriculturii, dar i-a acordat și titlul de pair al Franței (în 1815)^(1-5,11-13).

După înfrângerea armatelor franceze conduse de către împăratul Napoleon I în celebra bătălie de la Waterloo și trimiterea acestuia în al doilea exil definitiv în insula Sfânta Elena, pe tronul Franței a revenit regele Ludovic al XVIII-lea. Inițial, acesta i-a retras lui Jean Antoine Chaptal titlul de pair al Franței acordat de către împăratul Napoleon I în 1815, dar l-a reconfirmat ulterior, în 1819, când i-a acordat marelui savant și titlul de baron al regatului francez^(1-5).

Totodată, trebuie menționat faptul că Jean Antoine Chaptal a fost și un important membru al francmasoneriei franceze. Din păcate, ca urmare a unor investiții neinspirate ale fiului său, pe care îl numise în funcția de codirector al tuturor fabricilor sale încă din 1809, Jean Antoine Chaptal a dat faliment, pierzându-și întreaga avere, inclusiv domeniul Chanteloup, achiziționat în 1802 și pe care a fost nevoit să îl vândă pentru a-și putea plăti din datorii^(1-5).

Jean Antoine Chaptal s-a stins din viață extrem de sărac pe 30 iulie 1832, fiind înmormântat în cimitirul Père-Lachaise, în divizia 89, rândul 4, L, 31. Dar societatea civilă franceză l-a onorat și îl onorează pe marele Jean Antoine Chaptal, numele lui fiind înscris pe Turnul Eiffel, alături de alte 72 de nume de savanți francezi. În plus, patru școli din Franța poartă numele lui Jean Antoine Chaptal (în Paris, Mende, Quimper și Saint-Brieuc)^(1-5).

De-a lungul timpului, Jean Antoine Chaptal a fost autor al unor lucrări deosebit de valoroase, dintre care amintim^(1-5):

• în 1776,Conspectus physiologicus de fontibue differentiarum inter homines, relative ad scientias (thèse: Pro Baccalaureatus gradu consequendo). Université de Montpellier;
• în 1787, Observations sur quelques avantages qu’on peut retirer des terres ocreuses, avec les moyens de les convertir en brun rouge, et d’en former des pozzolanes propres à remplacer avec économie les étrangères et les nationales. Paris, Impr. des États de Languedoc;
• în 1790, Observations générales sur l’agriculture, considérée dans ses rapports avec la prospérité de la France: Suivies de quelques réflexions sur les ouvrages d’Olivier de Serres. Montpellier, Impr. Jean-François Picot;
• în 1794, Essai sur le perfectionnement des arts chimiques en France. Paris, Déterville;
• în 1795, Instructions sur la manière d’extraire le goudron et autres principes résineux du pin. Paris, Impr. du Comité de Salut Public;
•  în 1796, Traité du salpêtre et des goudrons. Marseille;
• în 1800, Art du peinturier et du dégraisseur;
• tot în 1800, Rapport et projet de loi sur l’instruction publique. Cet ouvrage fait suite à l’Essai sur le perfectionnement des arts chimiques en France. Paris, Impr. Crapelet, Libr. Deterville;
• tot în 1800, Instruction relative à l’exécution des lois concernant les mines, usines et salines. Paris, Impr. des Sourds-Muets;
• în 1801, Traité théorique et pratique sur la culture de la vigne, avec l’art de faire le vin, les eaux-de-vie, esprit de vin, vinaigres simples et composés. 2 volume, Paris, Impr. Marchant, Libr. Delalain fils;
• în 1807, L’art de la teinture du coton en rouge. Paris, Impr. Crapelet, Libr. Déterville;
• în 1808, Principes chimiques sur l’art du teinturier-dégraisseur (mémoire de la première classe de l’Institut de France). Paris, Déterville;
• în 1811, Instruction sur l’art d’extraire l’indigo des feuilles du pastel (publiée par ordre de N. Exc. Mgr de Montalivet). Paris, Mme Huzard;
• în 1819, Quelques réflexions sur l’industrie en général, à l’occasion de l’Exposition des produits de l’industrie française en 1819. Paris, Libr. Corréard;
• în 1823, Chimie appliquée à l’agriculture, 2 tomuri, Paris, Impr.-Libr. Mme Huzard:
  • Chimie appliquée à l’agriculture, t.1;
  • Chimie appliquée à l’agriculture, t.2.

Autor corespondent: Loredana-Sabina-Cornelia Manolescu E-mail: loredana.manolescu@umfcd.ro

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.