Importanţa investigaţiilor paraclinice în diagnosticul diferenţial al hepatopatiilor la câine și pisică – studiu pe o serie de patru cazuri

Introducere

Ficatul reprezintă principala glandă anexă a sistemului digestiv și a doua cea mai dezvoltată structură a corpului, după piele. Îndeplinește mai multe funcții biochimice decât orice altă structură – peste 1500, acestea incluzând reglarea metabolismului proteinelor, glucidelor și lipidelor, sinteza proteinelor plasmatice, detoxifiere prin eliminarea toxinelor și a deșeurilor metabolice, secreția bilei (esențială în scindarea și absorbția lipidelor), stocarea glicogenului și funcție imunitară (Webster, 2005). Din punct de vedere histologic, ficatul este alcătuit din hepatocite (mai mult de 60% din numărul total de celule), celule hepatice stelate, celule Kuppfer și celule endoteliale (Shunmugam & Muthukrishnan, 2024).

Variabilitatea și complexitatea funcțiilor hepatice au dus la dezvoltarea unor serii de teste care să evalueze componenta hepatocitară, integritatea membranară, circulația portală sau funcția hepatobiliară (figura 1) (Kozat & Sepehrizadeh, 2017).

Leziunile instalate la nivelul ficatului includ procese reversibile și ireversibile, de tip necrotic, șunturi portosistemice, neoplazii, fibroze sau chiar ciroză. Animalele care dezvoltă hepatopatii pot manifesta semne clinice de intensitate variabilă, de la asimptomatice până la severe. De aceea, diagnosticul acestor afecțiuni este unul complex și necesită utilizarea datelor obținute prin anamneză, examinare clinică și investigații paraclinice – analize de sânge (examen biochimic care să includă evaluarea enzimelor hepatice specifice, ALT, AST, ALP, și examen hematologic), ecografie și radiografie abdominală, puncție hepatică și examen citologic în cazul formațiunilor intrahepatice (Solcan & Codreanu, 2017; Gupta et al., 2020; Kumar et al., 2012).

Materiale și metodă

Cercetările s-au derulat pe parcursul anului 2025, în cadrul unui cabinet privat din București (Biji’s Animal Vet). Din totalitatea cazurilor diagnosticate cu afecțiuni hepatice, au fost selectate patru cazuri (două pisici și doi câini) considerate reprezentative pentru tema aleasă. La acești pacienți, stabilirea diagnosticului a necesitat un protocol de investigații extins, întrucât tabloul clinic s-a caracterizat prin manifestări polimorfe. Astfel, protocolul de evaluare a inclus integrarea datelor rezultate din anamneză, examen clinic, analize de sânge, ecografie, radiografie și, pentru o parte din cazuri, examen citologic.

Rezultate și discuție

Primul caz a fost reprezentat de un câine, din rasa Cocker Spaniol, mascul, în vârstă de 9 ani. Anamneza a evidențiat instalarea apatiei de aproximativ o săptămână, episoade sporadice de vomă (caracter spumos) și inapetență. De asemenea, proprietarul a observat că animalul tușește și obosește mai repede în timpul plimbărilor obișnuite (intoleranță la efort). În cadrul examenului clinic, modificările au fost reprezentate de modificări la nivelul abdomenului (abdomen destins, cu sensibilitate crescută la palparea profundă, matitate în zona ventrală la percuție) și prezența zgomotelor modificate la auscultația cardiacă, însoțite de hipertensiune arterială (180/78) și saturația O₂ de 91%.

Investigațiile paraclinice pentru acest pacient au constat în ecografie abdominală și toracică, radiografie toracică și analize de sânge (hemoleucogramă și biochimie). Ecografia abdominală a evidențiat prezența de lichid liber în cavitate, în asociere cu o reacție inflamatorie a țesutului adipos intraabdominal, sugerând un proces inflamator sau prezența de hemoperitoneu. La nivelul ficatului s-a observat hepatomegalie marcantă, iar vezica biliară prezenta un halou perivezicular compatibil cu un status de șoc sistemic (figura 2). În cavitatea toracică s-a depistat o cantitate redusă de lichid pleural. În schimb, la nivel cardiac s-a observat prezența tamponadei, cu acumulare semnificativă de lichid pericardic (figura 3). S-a efectuat puncție pericardică de urgență, extrăgându-se aproximativ 50 ml de lichid sangvinolent.

Hemoleucograma a evidențiat leucocitoză, cu neutrofilie în asociere cu eozinopenie, sugestive pentru un răspuns inflamator acut sau o posibilă infecție bacteriană severă. De asemenea, s-a constatat anemie, reflectată prin scăderea valorilor hemoglobinei, a numărului de eritrocite și a hematocritului. Analizele biochimice au indicat o creștere ușoară a valorilor ureei serice, în timp ce creatinina s-a situat la limita superioară a valorilor de referință. Enzimele hepatice (ALT și AST) se aflau și ele la limita superioară. Radiografia toracică (incidențe LL și VD) a evidențiat următoarele modificări  - o siluetă cardiacă cu aspect globulos, confirmând datele ecografice anterioare, sugestive pentru dilatarea cardiacă secundară tamponadei pericardice. De asemenea, s-a remarcat o radioopacitate crescută difuz la nivel pulmonar, cu aspect compatibil cu edem pulmonar de cauză cardiogenă, suprapus pe un posibil proces inflamator activ.

În cazul acestui pacient, diagnosticul a fost orientat către o compromitere multiplă de organ, cu implicarea aparatului cardiovascular (tamponadă cardiacă cu hemopericard confirmat ecografic și radiologic), a aparatului respirator (edem pulmonar cu componentă inflamatorie), a aparatului digestiv (hepatomegalie și reacție periviscerală) și a aparatului renal (modificări biochimice sugestive pentru hipoperfuzie renală acută).

Al doilea pacient canin a fost reprezentat de un metis, mascul, în vârstă de 13 ani. Anamneza a evidențiat prezența letargiei, episoade sporadice de vomă și apetit absent. Examenul clinic nu a înregistrat modificări semnificative.

Investigațiile paraclinice au fost reprezentate de ecografie abdominală și analize de sânge (hematologie și biochimie). Ecografia abdominală a evidențiat modificări importante la nivel hepatic, respectiv structură neomogenă, cu vase intrahepatice ectaziate, vene hepatice și canale biliare vizibile, specifice morfologiei hepatice, cu aspect general de congestie hepatică. La nivelul parenchimului hepatic, în imediata vecinătate a vezicii biliare, pe fața diafragmatică se relevă o formațiune cu structură necaracteristică, de mari dimensiuni, care deformează capsula hepatică. Vezică biliară cu aspect preprandial, conținut omogen, fără densificări sau formațiuni minerale depuse. Peretele vezicii biliare era îngroșat, neuniform pe contur, cu aspect de edem al peretelui vezicii biliare (sugestiv pentru colecistită). Hematologia a evidențiat leucocitoză moderată, cu o ușoară monocitoză și anemie normocromă, nonregenerativă. Analizele biochimice au arătat valori ALT, AST și ALP crescute. De asemenea, bilirubina totală, colesterolul și trigliceridele depășeau limita superioară, iar acizii biliari serici depășeau limita de 15 µmol/L. Modificările biochimice au orientat diagnosticul către hepatopatie însoțită de colestază, cu afectare atât hepatocelulară, cât și biliară. Imaginea ecografică de ficat mărit, hiperecogen cu eventuali noduli, corelată cu valorile crescute ale ALT, ALP și bilirubinei, a confirmat suspiciunea de colangiohepatită cronică, însoțită de lipidoză.

Cel de-al treilea caz inclus în această serie, o felină Europeană, femelă, în vârstă de 10 ani, a fost adusă la consultație din cauza apariției unor episoade de inapetență intermitentă și pierdere ușoară în greutate. Proprietarul a semnalat ocazional vărsături și stare de letargie. Examenul clinic a evidențiat mucoase ușor icterice, deshidratare și durere la palparea profundă a abdomenului. Ecografia abdominală a pus în evidență conturul neted al ficatului, dimensiuni normale, aspect hiperecogen omogen cu fenomen de atenuare acustică; ecotextură fin granulară. În lobul drept/procesul caudat s-au evidențiat noduli hiperecogeni omogeni (până la 0,53 cm diametru), fără fenomen de umbră acustică. Sistemul vascular era normal; căile biliare nedilatate,  vena portă ușor ectaziată (0,52 cm diametrul) cu flux normal Doppler. La nivelul celorlalte organe abdominale, nu s-au constatat modificări semnificative (figura 5).

În ceea ce privește analizele de sânge, hemoleucograma a arătat o ușoară neutrofilie și valori de hemoglobină situate la limita inferioară (9,4 g/dL), însă parametrii biochimici evaluați au fost sugestivi pentru o hepatopatie însoțită de colestază (ALT 328 U/L (↑↑), AST 125 U/L (↑), ALP 349 U/L (↑↑), TBA>100 µmol/L (↑↑), TBIL 1,83 mg/dL (↑), colesterol 282 mg/dL (↑), trigliceride 108 mg/dL (↑) ).

Radiografiile abdominale (incidență latero-laterală și ventro-dorsală) au pus în evidență modificări hepatice similare cu cele vizibile la ecografie, respectiv ficatul discret mărit, contur regulat, cu proiecția marginilor cranioventrale depășind ușor rebordul costal; densitate uniformă (figura 6).

S-a efectuat puncție aspirativă cu ac fin (FNA) din lobul drept hepatic, sub ghidaj ecografic. Preparatele citologice au evidențiat: hepatocite cu vacuolizare citoplasmatică masivă, aspect caracteristic lipidozei hepatice; fără evidență de proliferare neoplazică sau infiltrat limfocitar masiv. Ocazional, prezență de inflamație mixtă discretă (neutrofile și limfocite rare), compatibilă cu o componentă de colangiohepatită cronică ușoară (figura 7).

Pe baza anamnezei, a examenului clinic, a analizelor biochimice, a hemoleucogramei, a ecografiei abdominale, radiografiei și puncției hepatice, diagnosticul final a fost unul complex, respectiv lipidoză hepatică felină (confirmată citologic), colangiohepatită cronică ușoară și hiperlipidemie secundară (colesterol și trigliceride crescute).

Cea de-a doua felină inclusă în studiu a fost un motan, din rasa Persană, în vârstă de 11 ani. Anamneza a înregistrat aspecte similare celorlalte cazuri, respectiv reducerea apetitului, apatie, tendința de a se ascunde și apariția unor scaune diareice. În cadrul examenului clinic, s-a observat sensibilitate dureroasă crescută la palpare, mai ales în partea cranială a abdomenului. La evaluarea ecografică s-a constatat pierderea arhitecturii renale normale, cu îngroșarea corticalei și fără delimitarea clară a sistemului pielocaliceal. Splina era mărită în volum și prezenta o formațiune cu caracter vascularizat. Ficatul era  neomogen ecostructural, cu evidențierea unei formațiuni vascularizate situate la nivelul suprafeței acestuia (figura 8).

Hemoleucograma nu a evidențiat modificări semnificative, iar la nivel biochimic valorile transaminazelor hepatice (ALT, AST) erau ușor crescute peste limita superioară a valorilor de referință. Evaluarea radiologică a toracelui (incidență L-L, D-V) nu a evidențiat leziuni de tip neoplazic. Sub ghidaj ecografic s-au recoltat probe prin aspirație cu ac fin de la nivelul ficatului. Examenul citologic a pus în evidență o populație bogat celulară, alcătuită din celule rotunde, mari, cu margini citoplasmatice distincte, citoplasma bazofilă, abundentă, cu numeroase vacuole de diferite dimensiuni, nuclei mari, pleomorfi, rotunzi, nucleoli evidenți, anizocitoză și anizocarioză marcante şi numeroase mitoze atipice. De asemenea, s-au identificat aglomerări de detritus celular, numeroase celule inflamatorii reprezentate de neutrofile degenerate și macrofage. Aspectele citologice au fost sugestive pentru o proliferare malignă cu celule rotunde – suspiciune de carcinom anaplazic, etiologie care evidențiază importanța unei evaluări integrate (clinic, imagistic, citologic) în fața unui tablou simptomatic nespecific al pacientului geriatric felin, precum și rolul important al citologiei ghidate ecografic în orientarea rapidă a diagnosticului oncologic.

Concluzii

1. Analiza celor patru cazuri a evidențiat faptul că semnele clinice asociate hepatopatiilor la câini și pisici au fost în mare parte nespecifice (apatie, inapetență, vărsături, intoleranță la efort), fiind insuficiente pentru stabilirea diagnosticului în absența investigațiilor paraclinice, indiferent de tipul afecțiunii hepatice identificate.

2. Examenul clinic a oferit indicii importante privind afectarea hepatică sau sistemică (icter, durere abdominală, distensie abdominală, semne de compromitere multiplă de organ), însă diagnosticul final a fost posibil doar prin corelarea simptomelor cu rezultatele analizelor biochimice și imagistice, care au evidențiat colestază, hepatomegalie, modificări ecostructurale sau formațiuni intrahepatice.

3. Investigațiile paraclinice au avut un rol determinant în diferențierea tipurilor de hepatopatii: ecografia abdominală și profilul biochimic au susținut diagnosticul de hepatopatie colestatică și congestivă la pacienții canini, în timp ce asocierea ecografiei cu examenul citologic a permis confirmarea lipidozei hepatice feline într-un caz și orientarea diagnosticului oncologic în celălalt caz felin.

4. Diversitatea patologiilor hepatice întâlnite nu a influențat necesitatea unei abordări integrate, care s-a dovedit esențială pentru stabilirea unui diagnostic corect în toate cazurile analizate. 

Autor corespondent:  Raluca-Mihaela Turbatu E-mail: raluca.tbt@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.