Actualizarea protocolului de diagnostic în babesioza canină

Introducere

Babesioza este o hemoprotozooză importantă, cu răspândire geografică ce acoperă aproape toate continentele. Cu toate că, din punct de vedere strict taxonomic, termenul de babesioză se referă la speciile din genul Babesia, studii genetice arată faptul că acești paraziți sunt strâns înrudiți cu genul Theileria (capabil de asemenea să producă infecții la canide). Paraziții intraeritrocitari din cele două genuri sunt denumiți cu termenul generic de piroplasme, datorită formei rotunde spre ovoidă decelabilă prin microscopia optică. În funcție de mărimea relativă, acești paraziți sunt în linii mari împărțiți în două grupe, piroplasme mari și piroplasme mici^(5,10).

Din punct de vedere epidemiologic, în Europa, speciile de piroplasme frecvent identificate aparțin speciilor B. canis canis, B. canis vogeli, B. gibsoni și Theileria Annae^(2,6,8). În ultimul timp însă, datorită deplasărilor în regiuni îndepărtate, mult în afara arealului de răspândire a speciei-vector, au fost semnalate numeroase cazuri de infecție în zonele nordice ale continentului (care beneficiază de un climat mai rece), cu specii care în mod normal nu beneficiază de existența unui ciclu evolutiv complet^(3,8,9).

Severitatea manifestărilor clinice variază de la infecții subclinice la cele agresive, cu insuficiență de organ și moarte rapidă. Dominanta principală a patogenezei variabile este reprezentată de specia de piroplasme responsabilă pentru infecție, după cum urmează⁽⁴⁾ (tabelul 1):

• B. canis vogeli este considerată a avea o virulență moderată, de cele mai multe ori cu evoluție subclinică, necomplicată, cu un răspuns în general favorabil la tratament.
• B. canis canis beneficiază de o virulență variabilă, cu un răspuns terapeutic în general favorabil. Totuși, sunt posibile situațiile în care evoluția clinică să îmbrace manifestări sistemice severe, totodată refractare la terapia medicamentoasă.
• B. canis rossi este considerată a fi înalt virulentă și totodată rezistentă la tratament, cu un procent de mortalitate ridicat.
• B. gibsoni prezintă o patogeneză similară cu B. canis vogeli, cel mai adesea câinii fiind purtători asimptomatici/subclinici și cu o formă evolutivă care de obicei nu se complică prin suprapunerea altor agenți etiologici.

Examenul microscopic

Examinarea microscopică reprezintă astăzi în România modalitatea cea mai răspândită de identificare a babesiilor, beneficiind de o specificitate înaltă. Totuși, conform datelor din literatură⁽⁴⁾, limita de detecție pentru acest test (0,001% parazitemie) este una care nu satisface cerințele minime, astfel că nu este recomandată ca unic test pentru screening. Din experiența autorului, există suficiente cazuri în care examenul microscopic efectuat conform standardelor de diagnostic în vigoare a fost negativ, totuși suspiciunea clinică și epidemiologică a pledat pentru infecție, fapt confirmat ulterior prin examene complementare.

Mai mult, această metodologie de diagnostic nu este capabilă de identificarea speciei/genotipului și, conform celor expuse anterior, nu este posibilă evaluarea răspunsului terapeutic și/sau alegerea celei mai bune scheme terapeutice. Totuși, acolo unde experiența unei astfel de examinări este una vastă și există și dotare adecvată, coroborate cu anamneza, examenul clinic și paraclinic indirect (ex. hematologic, biochimic etc.), și eventual situația epidemiologică din acel areal, se poate emite suspiciunea infecției cu o anumită specie.

Teste serologice

Această metodologie de testare indirectă (anticorpi specifici) s-a dovedit a fi, conform literaturii, destul de utilă în cazurile de infecție ocultă/subclinică și în condițiile existenței pentru o perioadă suficient de mare a parazitului, astfel încât să poată induce un răspuns umoral adecvat. Dintre toate variantele, tehnica de imunofluorescență indirectă este astăzi cel mai frecvent utilizată^(4,7,11). Totuși, există suficiente raportări în care s-a reușit punerea în evidență a antigenului (parazitul ca atare sau ADN-ul parazitar specific), fără însă a fi însoțită de seroconversie, în special la exemplarele tinere sau adulți în fază de debut clinic. Mai mult, au fost raportate cazuri de rezultate fals negative de până la 36% din exemplarele examinate pentru B. canis^(1,4).

În opinia autorului și având în vedere cele expuse anterior, testele serologice pot fi utile în condițiile unui screening epidemiologic incipient sau ca examen complementar pentru a evidenția infecțiile oculte, fără însă a avea o valoare prea mare deocamdată în ceea ce privește diagnosticul de rutină.

Teste genetice

Din cauza variației extreme în ceea ce privește parazitemia, actualmente testele genetice reprezintă abordarea cea mai sensibilă și specifică pentru un diagnostic corect. Datele din literatură arată o sensibilitate remarcabilă a testului comparativ cu examenul microscopic, de peste 1.300 de ori⁽⁴⁾. Așadar, pe baza acestui criteriu, testele PCR își găsesc utilitatea în cel puțin două situații, și anume:

• examinarea microscopică nu reușește evidențierea parazitului, totuși suspiciunea clinică și epidemiologică pledează pentru infecție;
• evaluarea eficienței terapeutice, când din cauza sensibilității de neegalat se constituie ca unică variantă în evaluarea răspunsului medicamentos. Așadar, din punctul de vedere al pacientului, se poate vorbi de un protocol terapeutic personalizat, cu posibilitate de monitorizare reală.

În ceea ce privește specificitatea, testul PCR este până în prezent singurul capabil să realizeze identificarea exactă a speciei de piroplasme, fapt extrem de important pentru medicul curant din punctul de vedere al prognosticului și protocolului terapeutic ce urmează a fi instituit (tabelele 1 și 2).

Actualizarea protocolului de diagnostic

Așadar, ținând cont de avantajele și limitările fiecărei tehnici anterior descrise, consider utilă dezvoltarea următoarei scheme de diagnostic (figura 1):

1. Datorită rapidității în generarea rezultatelor și a prețului competitiv, atunci când există o suspiciune de infecție se va recurge la examenul microscopic.

2. În cazul în care rezultatul examenului microscopic este pozitiv, se va recurge la efectuarea PCR pentru tipizare în vederea evaluării prognosticului bolii (în funcție de patogenitatea speciei) și bineînțeles alegerea protocolului terapeutic optim.

3. În cazul în care rezultatul examenului microscopic este negativ, se va recurge la efectuarea PCR pentru detecție B. canis și B. gibsoni, din cauza sensibilității net superioare a acestuia în comparație cu examenul microscopic.

4. Dacă rezultatul testului PCR pentru detecție este pozitiv, acesta va fi urmat de PCR pentru tipizare, din aceleași rațiuni ca la punctul 2.

5. Dacă rezultatul testului PCR pentru detecție este negativ, opțional, se poate recurge la efectuarea unui PCR mai general, respectiv pentru detecția grupului de hemoparaziți strâns înrudiți, ce pot genera semnele clinice observate. Bineînțeles, aceasta poate să fie utilizată chiar anterior examenului PCR pentru detecție B. canis și B. gibsoni, fiind vorba de un protocol capabil din punct de vedere bioinformatic să detecteze toate speciile de Babesia ce pot infecta obișnuit sau accidental câinele, alături de evidențierea infecției cu Theileria spp. și Hepatozoon canis.