Aspecte generale privind impactul factorilor de mediu și de management în dezvoltarea stereotipiilor la tineretul taurin

Stereotipiile la tineretul taurin constituie manifestări comportamentale repetitive care nu par să aibă o funcţie evidentă, reflectând dezechilibre comportamentale care indică adaptări nesatisfăcătoare la mediul înconjurător sau la factorii de stres (diete restrictive sau condiţii de adăpostire necorespunzătoare).

Aceste modele comportamentale anormale, de tip repetitiv, considerate de etologi indicatori ai disconfortului, funcţionează ca mecanisme de adaptare la medii frustrante și evidenţiază, în principal, probleme legate de lipsa posibilităţii de manifestare a comportamentelor înnăscute, respectiv a repertoriului comportamental specific speciei (precum pășunatul, care ocupă o mare parte a zilei, sau interacţiunile sociale între indivizi).

În acest context, la viţeii crescuţi în sistem intensiv, posibilitatea limitată de a-și manifesta comportamentele naturale reprezintă un factor de risc major pentru apariţia și menţinerea comportamentelor stereotipe (precum ticul „limbii serpentină”, tendinţa de a suge urechile, coada sau alte regiuni corporale ale congenerilor – cross-sucking ori rosul elementelor de adăpost).

Animalele domestice de fermă, precum taurinele, beneficiază de un repertoriu divers de comportamente naturale, dintre care multe oferă avantaje pentru bunăstarea lor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung (Acatincăi, 2003). Identificarea comportamentelor care au importanţă pentru animal reprezintă un pas esenţial în îmbunătăţirea sistemelor de adăpostire pentru speciile crescute în condiţii artificiale, cum sunt cele din sistemul intensiv. O mare dilemă pentru specialiști a fost înţelegerea complexităţii modificărilor comportamentului natural, odată cu domesticirea și cu numeroase generaţii de selecţie artificială. Astfel, acele comportamente considerate odinioară naturale pentru strămoșii sălbatici ai bovinelor de azi pot avea o semnificaţie redusă în contextul sistemelor moderne de creștere (figura 1).

Comportamentele anormale, repetitive, pot avea o bază genetică sau epigenetică, dar în cazul animalelor de fermă (care sunt întreţinute în boxe individuale), aceste manifestări anormale sunt adesea asociate cu întreţinerea lor într-un mediu sărăcăcios în stimuli. Comportamentele stereotipe apar, cel mai frecvent, în situaţii de stres cronic, ca modalitate a animalului de a face faţă acestor condiţii (în special prin încercări repetate de adaptare și/sau disfuncţii ale sistemului nervos central).

Astfel, sintetic, se poate afirma că stereotipiile sunt comportamente repetitive induse de frustrare (Mason și Rushen, 2006), care nu au un scop evident și nu răspund unor nevoi fiziologice ale organismului (Graybiel și Saka, 2002).

Tendinţa de a manifesta diferite tipuri de stereotipii (de exemplu, locomotorii sau orale) variază între speciile de animale. De asemenea, etiologia acestor comportamente poate varia și în funcţie de factori biologici sau de mediu. Astfel, se poate menţiona faptul că, în principal, condiţiile de întreţinere necorespunzătoare constituie, prin ele însele, un factor major care declanșează apariţia tulburărilor fiziologice și comportamentale la bovine, dar și la alte specii de animale de fermă (Clark et al., 2016).

În contextul actual, în care preocuparea pentru asigurarea unor condiţii corespunzătoare de adăpostire este în continuă creștere, mai ales în sistemele de creștere intensivă, îmbunătăţirea mediului de întreţinere nu mai reprezintă doar o recomandare, ci o necesitate fundamentală pentru menţinerea stării de sănătate, reducerea apariţiei comportamentelor stereotipe și optimizarea bunăstării animalelor. Această realitate evidenţiază importanţa unor studii aplicate, capabile să ofere soluţii practice și sustenabile în managementul exploataţiilor moderne.

În acest context, obiectivul acestei lucrări de sinteză este de a prezenta cauzele apariţiei stereotipiilor la bovine.

Etiologia comportamentelor stereotipe

În ciuda etiologiei complexe asociate cu apariţia stereotipiilor la bovine, dar și la alte specii de animale de fermă (cai și porcine), stările de anxietate, mediul sărăcăcios în stimuli, restricţiile de spaţiu, contactul limitat cu ceilalţi membri ai turmei, înţărcarea precoce, precum și restricţiile alimentare au fost principalii factori investigaţi de specialiști.

Demn de menţionat este faptul că, într-un mediu sărăcăcios, cantitatea și calitatea stimulilor scad drastic, ceea ce împiedică animalele să își satisfacă comportamentele instinctive (drive-urile biologice).

Prin urmare, odată depășit pragul critic de motivaţie, manifestările comportamentale anormale reprezintă o încercare de ameliorare a stresului.

În astfel de situaţii, în condiţii de stres și când procesele homeostatice adaptive sunt ineficiente, stereotipiile funcţionează ca un mecanism fiziologic de siguranţă. Ele reduc excitaţia emoţională și previn reacţiile/răspunsurile endocrine (secreţia de cortizol), ceea ce scade costul fiziologic al adaptării la condiţiile de mediu nefavorabile și reduce riscul apariţiei tulburărilor psihosomatice. Prin urmare, unele comportamente stereotipe pot reprezenta o încercare de a diminua semnele fiziologice ale stresului și de a face faţă condiţiilor de întreţinere din sistemul intensiv, caz în care ele constituie răspunsuri adaptive.

În acest context, unele studii efectuate la bovine au arătat că, imediat după iniţierea comportamentelor stereotipe, ritmul cardiac și pulsul s-au redus considerabil (Bergeron et al., 2006). De asemenea, mai multe studii sugerează faptul că, la viţeii la care se dezvoltă stereotipii, nivelul cortizolului nu crește semnificativ, dar după iniţierea comportamentului stereotip, nivelului seric al acestui hormon înregistrează scăderi remarcabile.

Astfel, se poate afirma faptul că stereotipiile acţionează ca un mecanism de reducere a excitării emoţionale și a stresului fiziologic, pot scădea sensibilitatea la stimuli externi și la durere și pot focaliza atenţia departe de sursa „conflictului”. Totuși, este important de menţionat că acest tip de adaptare este considerat rezultatul unei stări de bunăstare precare, iar unii autori (Broom, 2011) au menţionat faptul că, chiar dacă un animal reușește să se adapteze la condiţii necorespunzătoare, prin mecanismele menţionate anterior, acesta poate totuși să sufere în continuare sau să rămână frustrat.

Impactul condiţiilor de adăpostire asupra manifestărilor comportamentale

Referitor la impactul mediului asupra manifestărilor comportamentale, trebuie menţionat faptul că stereotipiile au fost raportate prima dată la animale sălbatice crescute în grădini zoologice.

Dezvoltarea comportamentelor stereotipe la animalele captive se traduce printr-o capacitate foarte scăzută de a interacţiona cu mediul, astfel încât manifestările comportamentale capătă un caracter mecanic. Apariţia unei stereotipii poate fi rezultatul dezvoltării treptate a unui comportament anormal, iar animalele care manifestă stereotipii prezintă, în general, o scădere a diversităţii manifestărilor comportamentelor (Mason și Rushen, 2006).

De asemenea, se poate menţiona faptul că apariţia stereotipiilor se bazează pe un conflict motivaţional între evitarea și abordarea unui stimul. În situaţiile în care animalele sunt motivate să manifeste un anumit tipar comportamental, dar nu este posibil să o facă, acestea devin frustrante/stresate și în acest fel se pot dezvolta comportamente anormale repetitive.

Condiţiile de adăpostire a animalelor de fermă inhibă adesea nevoia lor naturală de mișcare, explorare spaţială, interacţiuni sociale cu membrii turmei, chiar dacă, la fel ca alte animale gregare, bovinele prezintă un comportament social bine dezvoltat.

Este cunoscut faptul că, atunci când bovinele sunt întreţinute într-un sistem de adăpost cu stabulaţie liberă, pe pășune, acestea intră în contact cu congenerii în diverse moduri și deseori realizează simultan aceeași activitate (precum odihna, adăparea sau consumul de furaje).

Demn de menţionat este faptul că stabilirea relaţiilor sociale interindividuale în rândurile unei specii are drept finalitate biologică supravieţuirea individului și, prin extensie, a speciei însăși. Astfel, în  cursul interacţiunilor sociale cu membrii turmei, bovinele comunică prin transmiterea diverselor semnale (posturi, sunete, emisii de substanţe chimice), fiind receptate ca impresii vizuale, auditive, olfactive sau tactile. Pentru ca animalele să se poată adapta la condiţiile date, ele trebuie să manifeste în mod corect anumite tipare comportamentale, care necesită eforturi de învăţare și exersare. Învăţarea se produce în etape diverse din viaţa animalului și, dacă acest proces este obstrucţionat, pot să apară probleme de comunicare și, mai grav, probleme de adaptare într‑un grup sau la mediul său de viaţă.

Din această cauză, studiile etologice efectuate la bovine au arătat că, aproape întotdeauna, acestea încetează să manifeste comportamente stereotipe după ce sunt scoase la pășunat, dar stereotipiile reapar, în majoritatea cazurilor, după introducerea animalelor în grajd. De asemenea, la bovine s-a observat o reducere a frecvenţei și intensităţii comportamentelor stereotipe când animalele sunt mutate în padocuri (Broom, 2011).

În mod normal, într-un mediu artificial creat de om, animalele nu mai trebuie să facă faţă provocărilor precum prădătorii sau nevoia de a căuta hrană, însă ele nu pot conștientiza acest fapt, ceea ce explică necesitatea lor de a răspunde prin manifestarea unor comportamente stereotipe noilor condiţii de mediu.

Impactul restricţiilor alimentare

Administrarea necorespunzătoare a hranei și cu o compoziţie neadecvată reprezintă un alt factor important care poate determina apariţia stereotipiilor la toate speciile de animale de fermă, inclusiv la bovine. Dietele bogate în concentrate și sărace în furaje grosiere reduc considerabil cantitatea de hrană oferită, ceea ce scade semnificativ durata alocată hrănirii. Acest lucru intră în conflict cu tiparul instinctiv natural de hrănire al bovinelor, care consumă cantităţi mari de furaje pe zi (Charlton et al., 2017).

Studiile etologice au arătat faptul că durata medie de pășunare la bovine variază în funcţie de o serie de factori și este în jur de patru-zece ore pe zi (intensitatea pășunatului fiind mai mare înainte de răsăritul soarelui și seara). Acest interval este subîmpărţit în mai multe reprize de pășunat și alternează cu perioade de odihnă, respectiv de rumegare (Codreanu, 2022). De asemenea, s-a constatat faptul că, dacă pășunatul se face pe pajiști sărăcăcioase, distanţa parcursă zilnic de animale va crește semnificativ, pentru asigurarea necesarului optim de furaje verzi. În zilele cu condiţii meteo nefavorabile (ploi abundente, vânt puternic), atât durata de pășunat, cât și cantitatea de masă verde consumată se reduc semnificativ.

Etologii menţionează că o vacă adultă consumă circa 50 kg/zi de nutreţ verde (cu variaţii între 27 și 87 kg/zi), ceea ce reprezintă aproximativ 8-12% din masa corporală a animalului (Acatincăi, 2003).

În acest context, odată cu reducerea semnificativă a timpului alocat furajării, la tineretul bovin dar și adult întreţinut în sistem intensiv, stereotipiile pot apărea în primele două-patru ore după hrănire, menţionându-se astfel faptul că există o corelaţie negativă între apariţia manifestărilor comportamentale anormale, repetitive și durata hrănirii (Codreanu, 2022). De asemenea, studiile etologice efectuate la bovinele crescute în sistem intensiv au demonstrat faptul că administrarea unor cantităţile restricţionate de hrană a determinat o creștere semnificativă a numărului de bovine care manifestau stereotipii, comparativ cu cele hrănite ad libitum. La bovinele întreţinute în sistem intensiv, relaţia dintre cantităţile restricţionate de hrană sau modul lor de preparare (sub formă de concentrate) și apariţia stereotipiilor a fost consecinţa frustrării, ca urmare a duratei mult reduse de manifestare a comportamentului de hrănire (Charlton et al., 2017).

Impactul înţărcării

Înţărcarea reprezintă un moment dificil atât pentru mame, cât și pentru puii lor. În fermele moderne de lapte, viţeii sunt cel mai adesea separaţi de mame imediat după fătare, fără a mai avea contact ulterior. Prin urmare, comportamentele stereotipe și redirecţionate apar la viţei, mai ales în perioada imediat următoare înţărcării. Astfel, menţinerea viţeilor în boxe individuale după înţărcare, împreună cu o motivaţie puternică de supt, poate fi un factor determinant în apariţia comportamentelor stereotipe și redirecţionate – cross-sucking (tendinţa de a suge urechile, coada sau alte regiuni corporale ale congenerilor).

În condiţii naturale (în sistem gospodăresc), legătura mamă-pui se formează imediat după fătare și persistă, de regulă, cel puţin un an (Duve et al., 2011). Astfel, după fătare, în majoritatea cazurilor, vaca începe să lingă energic viţelul (timp de cinci până la 40 de minute), dinspre cap spre trenul posterior al acestuia. Acest comportament al vacii-mamă contribuie, pe lângă activarea circulaţiei periferice la viţel și îndepărtarea resturilor de lichide și anexe fetale, la stabilirea și intensificarea legăturilor reciproce dintre mamă și viţel (fenomen care în etologie poartă denumirea de imprinting, sau imprimare reciprocă). Astfel, feromonii din saliva vacii-mame conferă viţelului un miros unic, specific, care asigură și facilitează recunoașterea propriului viţel.

Astfel, în timpul suptului, viţelul adoptă o poziţie specifică, având gâtul aplecat și capul îndreptat în sus, spre uger. Viţelul prinde mamelonul în cavitatea bucală, după care execută cu capul masajul ugerului pentru a stimula ejecţia laptelui. După acest masaj, viţelul începe suptul propriu-zis. În primele zile de viaţă, viţeii se alăptează la uger de 5-8 ori/24 de ore. Odată cu înaintarea în vârstă, numărul de alăptări se reduce progresiv. Specialiștii menţionează faptul că, la vârsta de 2 săptămâni, viteza de supt este de aproximativ 550 ml/min, în timp ce la 8 săptămâni crește la peste 800 ml/min (Acatincăi, 2003). Odată cu înaintarea în vârstă, viţeii devin din ce în ce mai independenţi și se vor îndepărta pentru perioade mai lungi de vaca-mamă (Codreanu, 2022).

Demn de menţionat este faptul că alăptarea naturală (viţeii sug singuri la vacă) se practică doar în cazul exploatării vacilor în sistem gospodăresc.

În condiţiile de exploatare intensivă, alăptarea artificială (folosindu-se laptele integral sau substituenţii de lapte) este o metodă mai economică de creștere a viţeilor, dar și de realizare a unor sporuri mari în greutate (mai ales în cazul tineretului specializat în producţia de carne). Demn de menţionat este faptul că, pe lângă avantajele economice, alăptarea artificială este o metodă raţională, știinţifică, deoarece aplicarea acestui sistem presupune respectarea normelor de zooigienă și a programului de alăptare.

Astfel, în contextul reducerii perioadelor de supt, comparativ cu alăptarea naturală și, uneori, al consumului unor cantităţi insuficiente de lapte, la viţeii crescuţi în sistem intensiv, nevoia de supt nu este satisfăcută. Acest lucru poate conduce la dezvoltarea unor comportamente precum cross-sucking,asociat cufrustrarea motivaţională, deoarece viţelul are un instinct puternic de supt, dar nu are acces la glanda mamară sau nu poate suge suficient lapte și, din această cauză, acest comportament va fi direcţionat către alţi pui sau chiar către obiectele din mediu.

În concluzie, modul anormal de manifestare a diferitelor comportamente la tineretul taurin constituie un indicator al stării de bunăstare precare. Condiţiile de mediu nefavorabile pot crește dificultatea animalelor de a face faţă stresului. Stresul pe termen lung poate conduce la dezvoltarea unui mecanism adaptativ care, în anumite situaţii, determină apariţia unor comportamente stereotipe care sunt, în principal, asociate cu un mediu sărăcăcios în stimuli, nefavorabil și cu izolarea socială. Spaţiul limitat, cantitatea neadecvată de furaje şi izolarea timpurie de mamă joacă un rol important în inducerea stereotipiilor la tineretul taurin.

Rolul crescătorului sau al producătorului este de a observa atent comportamentul animalelor, pentru a identifica, contracara și preveni unele manifestări anormale, repetitive. Administrarea unei diete cu un conţinut ridicat de fibre, utilizarea unor stimuli variabili în mediul de creștere și aplicarea unor practici de management mai puţin stresante pot contribui semnificativ la îmbunătăţirea bunăstării animalelor (Acatincăi, 2003).

În acest cadru, investigaţiile privind etiologia genetică și epigenetică capătă o importanţă majoră: componenta genetică definește predispoziţia biologică pentru stereotipii, în timp ce mecanismele epigenetice reglează expresia și intensitatea manifestărilor, în relaţie cu factorii de mediu și experienţele trăite.

Autor corespondent Iuliana Codreanu E-mail: iulianacod@yahoo.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.