Bartoneloza – riscul transmiterii la om şi măsuri de prevenire

Bartoneloza este o zoonoză produsă de diferitele specii ale genului Bartonella, cu impact notabil asupra sănătăţii umane, având o distribuţie importantă la nivel mondial. Genul încadrează peste 20 de specii, dintre care două, B. quintana şi B. bacilliformis, sunt strict patogene pentru om, altele fiind patogene pentru animale şi om.

Infecţia la speciile de animale receptive evoluează asimptomatic în marea majoritate a cazurilor, fiind receptive o gama largă de specii de animale domestice şi sălbatice, precum pisica domestică, diferite specii de feline sălbatice, câine, variate specii de canide sălbatice, iepuri, rozătoare, cal, bovine etc. Diverse specii de animale au rolul de rezervor de infecţie în epidemiologia acestei infecţii.

În ultimii ani au fost identificate date importante cu referire la epidemiologia acestor infecţii, spectrul speciilor receptive lărgindu-se, inclusiv al vectorilor implicaţi în transmitere. Bartonella spp. este unul dintre agenţii patogeni vehiculaţi şi transmişi prin intermediul vectorilor, în principal purici, păduchi şi căpuşe, prevalenţa acestora fiind direct influenţată şi de rata infestaţiilor ectoparazitare, zona geografică, sezon etc.

La animalele din speciile susceptibile, în contextul evoluţiei frecvent asimptomatice, al manifestărilor clinice nespecifice, infecţiilor coasociate, frecvent rămâne o infecţie nediagnosticată, deşi prevalenţa acestor infecţii este mare. În ultimii ani se constată o creştere a numărului de cazuri la speciile de animale de companie (pisici, câini), ceea ce face posibilă creşterea riscului de transmitere a infecţiei la om. La aceste specii, infecţia poate evolua cu un tablou clinic variat, acut sau cronic, dar şi asimptomatic. Pisicile domestice au rol de gazdă-rezervor pentru B. henselae, B. clarridgeiae şi B. koehlerae, agenţii etiologici ai uneia dintre formele de bartoneloză umană, şi anume boala zgârieturii de pisică, care poate evolua sever, uneori fatal la persoanele imunodepresate. Principalul vector al B. henselae este puricele de pisică (Ctenocephalides felis).

Infecţia umană, în funcţie de specia de Bartonella, evoluează sub variate forme, având diverse denumiri, precum febra Oroya (Carrion disease), febra de tranşee, boala zgârieturii de pisică, angiomatoza bacilară, pelioza hepatică şi endocardita aseptică. Mai sunt descrise şi alte forme clinice, şi anume: limfadenopatia cronică, vasculita, uveita, artrita şi miocardita. Boala zgârieturii de pisică este forma cel mai frecvent raportată, cunoscând o incidenţă de circa 6 cazuri la 100000 de adulţi, respectiv 9 cazuri la 100000 de copii.

Infecţiile cu Bartonella spp. la persoanele imunocompetente, dar şi la speciile de animale receptive, în majoritatea cazurilor, evoluează asimptomatic, de unde şi dificultatea de a fi diagnosticate.

Infecţia umană produsă de B. henselae se transmite, în majoritatea cazurilor, prin zgârietura, muşcătura sau linsul de către pisicile infectate (asimptomatice, în marea majoritate a cazurilor), a căror salivă este infectantă. Modalitatea prin care saliva devine infectantă nu este certă, putând fi rezultat al infecţiei sistemice (bacteriemie) sau contaminarea se face la momentul ingerării excrementelor de purice (în momentul toaletării). Principalul vector al B. henselae este puricele de pisică (Ctenocephalides felis), ale cărui excremente pot contamina diferitele plăgi cutanate de pe suprafaţa corpului pisicii (transmitere transcutanată). Artropodele se pare că pot transmite infecţia cu Bartonella spp. la om direct. Calea conjunctivală este posibilă în transmiterea infecţiei, evoluând ca afecţiune oftalmologică – sindromul oculoglandular Parinaud, cu limfadenopatie preauriculară şi conjunctivită granulomatoasă.

Infecţia cu alte specii de Bartonella la om este posibilă, fiind raportate cazuri în care au fost identificate B. vinsonii subsp. berkhoffii (transmis prin muşcătura de câine, coiot), sau B. alsatica (transmis prin zgârietura unui iepure).

Emergenţa bartonelozei umane este în relaţie directă cu noile specii şi subspecii de Bartonella identificate în ultimii ani, cu diversitatea rezervoarele de infecţie, dar şi cu faptul că, în contextul social actual, există posibilitatea contactului direct cu acestea şi implicit al transmiterii prin intermediul diferiţilor vectori.

Conduita preventivă este imperios necesară şi trebuie să aibă două direcţii, şi anume rezervorul de infecţie (speciile de animale cu rol de rezervor) şi vectorii implicaţi în transmiterea infecţiei.

Prevenirea transmiterii infecţiei la om, în raport cu rezervorul de infecţie, are în vedere potenţialele căi de transmitere a Bartonella spp. În acest sens, este necesar să se asigure educarea oamenilor cu privire la riscul de infecţie, precum şi la severitatea acestei boli, la anumite categorii de risc din populaţia umană. Educarea şi conştientizarea deţinătorilor de animale de companie sunt necesare cu privire la rolul de vector al pisicilor şi câinilor în epidemiologia acestei boli. Aceste măsuri vizează:

• evitarea situaţiilor care pot determina muşcătura, zgârieturile din partea animalelor de companie (pisică sau câine);
• adoptarea unui comportament corect de către om, care să descurajezelinsul pielii, de către animal (în special a zonelor lezionate), sau a ochilor;
• igienizarea mâinilor după contactul cu animalele;
• asigurarea igienizării în cât mai scurt timp a plăgilor cutanate provocate de muşcătură sau zgârietură;
• adoptarea unui program corespunzător şi a unei scheme eficiente de deparazitare externă.

Prevenirea şi combaterea ectoparazitismului reprezintă o modalitate utilă pentru a reduce riscul transmiterii la om a infecţiei, dar şi al transmiterii în populaţia de pisici a B. henselae.

Autori pentru corespondenţă: Valerica Constantinescu E-mail: vally_rot@yahoo.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.