PATOLOGIE ROZĂTOARE

Orientări clinice în patologia orofaringiană a lagomorfelor de companie

Clinical guidelines in the oropharyngeal pathology of pet lagomorphs

Data publicării: 05 Iunie 2024
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
10.26416/PV.43.1.2024.9647

Abstract

The rabbit as a pet has become more and more desirable, so that the economic interests to develop rabbit holdings from breeds with small sizes or attractive colors have increased a lot in recent years, bunnies being a special and preferred gift at certain times of the year. Unfortunately, growing up as a pet did not mean an awareness of the needs of this species, at least the transmission to the owners of some minimal information about the pathology that rabbits can develop in conditions of strict captivity. In many situations, these animals are maintained without being dewormed and vaccinated, and do not benefit from regular medical assistance for a general consultation or a clinical evaluation that can prevent many pathological situations that degenerate and become chronic.
 

Keywords
lagomorph speciescaptivitydysmetabolismoropharyngeal pathology

Rezumat

Iepurele ca animal de companie a devenit tot mai dorit, astfel că interesele economice de a dezvolta exploataţii de iepuri din rase cu dimensiuni mici sau cu o cromatică atractivă au crescut mult în ultimii ani, iepuraşii fiind un cadou special şi preferat în anumite perioade din an. Din nefericire, creşterea ca animal de companie nu a însemnat şi o conştientizare a necesităţilor acestei specii, măcar transmiterea către proprietari a unor informaţii minimale despre patologia pe care iepurii o pot dezvolta în condiţii de captivitate strictă. În multe situaţii, aceste animale sunt întreţinute fără a fi deparazitate şi vaccinate şi nu beneficiază de asistenţă medicală periodică pentru un consult general sau o evaluare clinică ce poate preveni multe situaţii patologice care degenerează şi se cronicizează.
 
Cuvinte Cheie
lagomorfecaptivitatedismetaboliipatologie orofaringiană

În general, lagomorfele încadrează (ordinul Lagomorpha) două familii: familia Leporidae (iepurii) şi familia Ochotonidae (iepurii fluierători). Cel mai frecvent, atunci când sunt discutate lagomorfele, se subînţeleg iepurii sălbatici de câmp (genul Lepus) şi iepurii de vizuină (genul Oryctolagus). Din iepurii de vizuină provin toate rasele de iepuri domestici actuali. Iepurele, ca animal de companie, a devenit tot mai dorit, astfel că interesele economice de a dezvolta exploataţii de iepuri din rase cu dimensiuni mici sau cu o cromatică atrăgătoare au crescut mult în ultimii ani, iepuraşii fiind un cadou special şi preferat în anumite perioade din an. Din nefericire, creşterea ca animal de companie nu a însemnat şi o conştientizare a necesităţilor acestei specii, măcar transmiterea către proprietari a unor informaţii minimale despre patologia pe care iepurii o pot dezvolta în condiţii de captivitate strictă. În multe situaţii, aceste animale sunt întreţinute fără a fi deparazitate şi vaccinate şi nu beneficiază de asistenţă medicală periodică pentru un consult general sau o evaluare clinică care poate preveni multe situaţii patologice care degenerează şi se cronicizează. Ca animal de companie, în majoritatea situaţiilor, iepurele este întreţinut în apartamente în spaţii restrânse, iar grija proprietarilor se manifestă prin hrănirea (uneori excesivă) cu diferite furaje condiţionate industrial. Creşterea iepurelui ca animal de companie a permis dezvoltarea unor particularităţi în patogenia şi evoluţia entităţilor morbide manifestate orofaringian şi în special la nivelul tablei dentare, manifestările clinice fiind uneori extrem de dificil de interpretat şi de diagnosticat. La acestea se adaugă o serie de boli care au început să afecteze rasele mici (o serie de virusuri la care leporidele domestice nu prezentau receptivitate sau care s-au transmis de la alte specii de rozătoare care au coabitat mult timp cu iepurii în crescătorii sau biobaze) şi care s-au extins şi la noi în ţară prin circulaţia comercială a iepurilor aduşi din zona asiatică sau alte ţări europene, precum şi o serie de boli bacteriene care prezintă modificări la nivelul simptomatologiei comparativ cu manifestările clinice clasice. Faptul că iepurii sunt lipsiţi de posibilitatea de a-şi toci permanent dentiţia determină frecvent apariţia unor patologii orofaringiene care nu apar în mediul silvatic sau în condiţiile creşterii extensive.

De cele mai multe ori, modificările tablei dentare determină hrănirea necorespunzătoare şi se asociază cu supresii imunologice drastice, fapt ce permite grefarea unor virusuri sau bacterii care în mod normal nu ar fi capabile de declanşarea unor patogenii. Coronavirusul lagomorfelor a fost iniţial izolat şi descris ca factor etiologic în enterita tineretului cunicul de crescătorie (rasele înalt specializate pentru producţia de carne, broileri de carne din rase parentale cu consangvinizări adânci sau hibrizi pentru blăniţe), în prezent fiind izolat frecvent din enterite cronice ale adulţilor crescuţi ca animale de companie, la aceştia determinând în plan secundar şi o serie de modificări imunologice. Parvovirusul leporidelor, care a fost izolat iniţial în episoade de parvoviroză juvenilă a iepurilor din Japonia, a pătruns în arealul chinezesc, de unde s-a răspândit apoi în toată Asia (în crescătorii de iepuri pentru blană), ajungând şi în zona europeană prin importul de rase pitice de iepure sau rase cu o textură particulară a blăniţei (iepurele de mătase, „Angora”, „Himalaia”, „Hermelin”) care au fost preferate în creşterea ca animale de companie. În prezent se constată evoluţia parvovirusului la adulţii întreţinuţi în spaţii închise, ca animale de companie, la care determină perioade tranzitorii de anorexie şi supresii imunologice severe (supresia drastică a liniilor celulare implicate în răspunsul imun), favorizând acţiunea altor patogeni sau condiţionat patogeni. poxvirusul leporidelor în prezent este izolat de la cazuri care prezintă modificări majore ale unor ţesuturi limfoide; nu a fost izolat de la iepuri crescuţi în spaţii libere sau care au o dietă diversificată, care include administrarea de furaje verzi, virusul fiind prezent doar la iepuri întreţinuţi în spaţii minimale şi cu dietă deficitară. Herpesvirusul leporidelor tip 1 (Herpes sylvilagus), izolat iniţial de la o serie de rase pitice (în crescătorii cu programe de ameliorare care includeau consangvinizări repetate pentru a obţine rase noi sau hibrizi cu anumite însuşiri estetice), a început să fie tot mai frecvent izolat de la iepuri juvenili sau adulţi care prezintă diferite hiperplazii ale ţesuturilor limfoide, fiind asociat cu prezenţa masivă în fluxul sangvin a limfocitelor imature şi a răspunsului imun deficitar. Aceste virusuri fie au determinat stări de boală cu o simptomatologie care s-a suprapus peste cea bacteriană, fie au creat un teren favorabil pentru acţiunea unor oportunişti sau patogeni bacterieni, care determină modificări anatomopatologice traduse frecvent prin apariţia de abcese localizate la nivelul capului, în special orofaringian şi ocular. La cauzele favorizante se adaugă lipsa intervenţiei medicale de specialitate sau semnalarea tardivă a unor modificări comportamentale ale iepurilor de companie. Sunt multe situaţii în care simptomatologia primară (tuse sau strănut repetate şi persistente, rinoree, epiforă, conjunctivită sau blefaroconjunctivită) nu este observată sau semnalată, boala evoluând agravant şi cronicizându-se fără a produce abcese subcutanate care să atragă atenţia în mod deosebit. De altfel, în majoritatea cazurilor, decizia proprietarilor de a solicita un consult medical survine când sunt observate abcese (de regulă, cu dimensiuni considerabile) sau când întâmplător se constată „umflături ciudate sub piele”. În aceste situaţii însă boala este într-o formă avansată, intervenţia terapeutică este dificilă şi îngreunată de suprapunerea altor bacterii care complică leziunile iniţiale sau produc necroze extinse în ţesuturile limitrofe abceselor. În diferite forme cronice bacteriene, abcesele sunt de mici dimensiuni, cu aspect nodular, acţiunea patogenetică principală fiind reprezentată de migrarea microorganismelor intraosos, unde determină osteite cu evoluţie gravă (de regulă tipice pentru zonele maxilo-mandibulare, peritimpaprin rice şi periorbitale) şi cu posibilităţi reduse de intervenţie terapeutică.

O situaţie particulară o prezintă asocierea cu diferite bacterii, care profită de modificările produse de virusuri. Infecţia cu Pasteurella multocida la leporide a fost descrisă de mult timp, iar literatura de specialitate s-a îmbogăţit şi diversificat în special odată cu dezvoltarea sistemelor complexe de creştere intensivă a iepurilor pentru carne şi blană. Deşi părea un subiect epuizat, am constatat că încă sunt aspecte medicale de strictă actualitate, boala prezentând în ultima perioadă o serie de particularităţi care în spate ascund o multitudine de cauze. În ţara noastră, cuniculicultura are o istorie foarte bine conturată (fiind chiar dezvoltate o serie de rase româneşti specializate pentru producţia de carne sau de blăniţe), imediat după anii ’90 ai secolului trecut creşterea iepurilor intrând într‑un regres galopant, de altfel ca multe alte activităţi economice. În ultimii ani au apărut unele interese de a dezvolta exploataţii de iepuri (în special rase pentru carne), însă o dezvoltare deosebită a cunoscut-o iepurele ca animal de companie, fiind un cadou special şi preferat în anumite perioade din an. Din nefericire, creşterea ca animal de companie nu a însemnat şi o conştientizare a necesităţilor acestei specii, măcar transmiterea către proprietari a unor informaţii minimale despre patologia pe care iepurii o pot dezvolta în condiţii de captivitate strictă. Am constatat în multe situaţii mirarea că şi aceste animale pot fi deparazitate şi vaccinate sau că au nevoie periodică de asistenţă medicală. În majoritatea situaţiilor, ca animal de companie, iepurele este întreţinut în apartamente în spaţii restrânse, „dragostea” proprietarilor manifestându-se prin hrănirea (uneori excesivă) cu diferite furaje condiţionate industrial, oferta în prezent fiind extrem de diversificată, comercializându-se o gamă largă de furaje fibroase balotate sau compactate, furaje concentrate peletate sau extrudate şi multe tipuri de suplimente vitamino-minerale. Menţinerea în spaţii închise, fără expunere la radiaţia solară şi lipsa furajelor verzi, extrem de importante pentru sistemul digestiv şi pentru metabolismul general al lagomorfelor, sensibilizează organismul şi generează un stres imunologic evolutiv. În diferite situaţii se greşeşte şi mai mult, administrându-se diferite vegetale obţinute în sisteme intensive şi care conţin cantităţi mari de reziduuri de fertilizanţi (în special nitriţi şi nitraţi) şi de pesticide care au efecte cumulative în organism, determinând în timp o serie de tulburări metabolice majore sau chiar afectând ireversibil anumite organe (frecvent sunt afectate ficatul sau rinichii).

Diagnosticul este relativ simplu în cazurile cu evoluţie clasică şi dacă nu au intervenit infecţii secundare. Dificultăţi apar în formele incipiente sau care au o simptomatologie ştearsă. În toate situaţiile în care la examinarea clinică se constată scurgeri salivare în zona mandibulară, care ajung până în zona prepectorală, lingerea excesivă a buzelor sau dificultăţi în masticaţie asociate cu stări anorexice, secreţii nazale apoase cu eventuale stări dispneice, epiforă sau conjunctivită asociată cu secreţii reduse cantitativ depuse palpebral, mici noduli subcutanaţi mobili la palpare, este indicată recoltarea de probe biologice pentru analize de laborator. Se pot recolta secreţii nazale sau oculare, utilizând tampoane sterile care se introduc în profunzimea conductului nazal (introducerea completă a tamponului în narină, fiind recomandabilă utilizarea de tampoane microbiologice pentru exsudat sau tampoane de striere) sau presând uşor cu tamponul pe carunculul lacrimal din unghiul nazal al ochiului. În cazurile de salivaţie abundentă asociată cu disfuncţii bucale, de regulă se presupune migrarea pasteurelelor intraosos în special pe traiectele maxilo-mandibulare, examenul radiografic având cea mai importantă valoare diagnostică. Orice modificare radiografică sesizabilă în zona de implantare dentară a molarilor (maxilar sau mandibular), în regiunea frontală a incisivilor (de regulă, în zona corpului mandibular), în regiunea peritimpanică sau în regiunea periorbitală, justifică recoltarea de fragmente prin puncţie osoasă, probele recoltate fiind transmise pentru examen microbiologic (serologic sau bacteriologic clasic). În urma stabilirii diagnosticului în faza primară a bolii se intervine prin antibio- sau chimioterapie pentru o perioadă de 10–14 zile, fiind recomandabilă administrarea parenterală (subcutanată sau intramusculară).

În multe cazuri se minimalizează simptomatologia respiratorie (nu sunt luate în consideraţie tusea sau strănutul persistent), fiind asociată ca simptomatologie cu alergii pasagere (sunt incriminate pulberi din fân sau aşternuturi) sau disfuncţii respiratorii „a frigore”; frecvent se optează pentru antibio- sau chimioterapie de scurtă durată (3–5 zile) prin administrări orale sau instilaţii nazale de soluţii complexe cu antibiotice şi antiinflamatorii. O altă greşeală frecventă este administrarea injectabilă de cortizonice care determină disfuncţii majore la toate speciile de leporide; utilizarea de antiinflamatorii şi în special a celor steroidiene trebuie foarte riguros justificată şi dozată la aceste specii, pentru că în multe situaţii poate genera disfuncţii majore şi evoluţie agravantă, uneori cu exitus, chiar dacă individul era un adult sănătos. Administrarea în special de produse cu dexametazonă determină în multe situaţii agravarea unor eventuale probleme imunologice (produse de virusuri) şi permite evoluţii particulare ale pasteurelozei, greu de diagnosticat şi dificil de tratat. Administrarea nejustificată de antibiotice, fără a utiliza antibiograma, pe durate scurte, permite şi apariţia unor fenomene de antibiorezistenţă, care creşte şi mai mult dificultatea unor intervenţii terapeutice ulterioare. În formele cronice clasice, suspiciunea de pasteureloză se întemeiază pe abcesele evidente, cu conţinut purulent cremos, alb sau alb-gălbui, cu miros specific şi respingător. La iepurii de companie, puroiul, de regulă, este mai dens şi chiar cazeos, în situaţia evoluţiilor de lungă durată putându-se ajunge chiar la indurarea sau pietrificarea conţinutului. Intervenţia terapeutică implică în prima fază incizarea (relativ largă şi cu debridări circulare în spaţiul subcutanat) într-o zonă declivă a abcesului, vidarea conţinutului şi introducerea de antiseptice şi chimioterapice lichide. În cazul în care conţinutul este cazeos sau cu deshidratare avansată, este obligatoriu lavajul zilnic cu antiseptice şi chimioterapice, păstrând incizia deschisă, pentru a permite o bună drenare a secreţiilor; după lavaj se badijonează larg suprafaţa cutanată în toată zona pe care s-a delimitat abcesul. În situaţiile în care nu s-a intervenit repetat, am constatat suprapunerea de infecţii secundare cu Pseudomonas aeruginosa sau Pseudomonas fluorescens, în câteva cazuri fiind izolat chiar Staphylococcus aureus sau S. epidermidis, bacterii care pot genera septicemii dacă nu se intervine adecvat.

În general, se produc suprainfecţii cu Pseudomonas sp. sau Staphylococcus sp., care complică şi mai mult tabloul lezional şi clinic, în multe situaţii ajungându-se la producerea de necroze profunde. În situaţia intervenţiilor incorecte pe abcesele localizate în regiunea mandibulară sau maxilară, se drenează material infecţios în zona retroauriculară, unde se formează abcese secundare cu aspect nodular, iar în profunzime se drenează material infecţios în ţesuturile peritimpanice şi retrobulbare (în ţesuturile din cavitatea orbitală), determinând afecţiuni timpanice, cu manifestări nervoase tipice, ataxie, vertij, iar prin afectarea structurilor oculare, se produce în final panoftalmie. Intervenţia în aceste situaţii devine complexă; este obligatorie excizia largă a structurilor din jurul abcesului iniţial (mai ales dacă acestea sunt infiltrate sau necrozate), deoarece ţesuturile capătă un aspect buretos sau cavernos, nu se mai pot face lavaje simple şi, în plus, există permanent posibilitatea infecţiilor suprapuse. În cazul migrărilor osoase, sunt necesare intervenţii pe zonele afectate, chiuretarea ţesuturilor şi fixarea de drenuri prin care să se intervină zilnic cu soluţii de antibiotice sau chimioterapice. În afectarea structurilor oculare, intervenţia va include enuclearea şi fixarea de drenuri pentru lavaje zilnice, în caz contrar migrarea pasteurelelor continuă spre zona peritimpanică. Afectările zonei timpanice sunt de regulă fără posibilităţi terapeutice, evoluţiile fiind agravante şi finalizate la scurt timp prin exitus. În cazurile grave, în care iepurii nu se pot hrăni singuri sau manifestă crize anorexice, este obligatorie administrarea orală de lichide nutritive sau fluidoterapie parenterală (recomandabil prin venele auriculare).

Un element obligatoriu care trebuie corelat cu intervenţia terapeutică este legat de remedierea condiţiilor de întreţinere, în special cazarea şi furajarea. Sunt obligatorii expunerea la soare pentru perioade de minimum una-două ore (eventual cazarea în timpul zilei în exterior sau în balcoane) şi administrarea de plante verzi (chiar iarbă sau gazon), care asigură reechilibrarea metabolică.   

 

Figura 1. Formă incipientă de abcese multiple cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, clinic manifestă rinoree şi epiforă pasagere
Figura 1. Formă incipientă de abcese multiple cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, clinic manifestă rinoree şi epiforă pasagere
Figura 2. Formă incipientă de abcese multiple cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, clinic manifestă rinoree şi epiforă pasagere
Figura 2. Formă incipientă de abcese multiple cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, clinic manifestă rinoree şi epiforă pasagere


 

Figura 3. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, cu formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii
Figura 3. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, cu formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii


 

Figura 4. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, drenare în zona maxilară şi retroauricular
Figura 4. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, drenare în zona maxilară şi retroauricular


 

Figura 5. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, edem  perifaringian
Figura 5. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, edem perifaringian


 

Figura 6. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, drenare în zona maxilară şi retroauricular
Figura 6. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, drenare în zona maxilară şi retroauricular


 

Figura 7. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, drenare în zona mandibulară, abces submandibular cu osteoliză
Figura 7. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, drenare în zona mandibulară, abces submandibular cu osteoliză


 

Figura 8. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare şi maxilare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, edem perifaringian
Figura 8. Formă avansată, cu afectarea rădăcinilor dentare mandibulare şi maxilare, formarea unui abces submandibular cu dimensiuni medii, edem perifaringian


 

Figura 9. Formă avansată cu afectarea formaţiunilor oculare
Figura 9. Formă avansată cu afectarea formaţiunilor oculare

Autor corespondent: Laurenţiu Tudor, e-mail: donlorenzofmv@yahoo.com

 

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.

 

Bibliografie


  1. Chapman JA, Flux JEC. Rabbits, Hares and Pikas Status Survey and Conservation Action Plan. IUCN, 1990. 

  2. Nesterov V. Bolile vânatului. Ed. Ceres, Bucureşti, 1984. 

  3. Stalder GL, Pinior B, Zwirzitz B, Loncaric I, Jakupović D, Vetter SG, Smith S, Posautz A, Hoelzl F, Wagner M, Hoffmann D, Kübber-Heiss A, Mann E. Gut microbiota of the European Brown Hare (Lepus europaeus). Sci Rep. 2019 Feb 25;9(1):2738. 

  4. Tudor L. Aspecte clinice şi terapeutice în pasteureloza iepurilor de companie. Veterinaria. 2015 Ianuarie-Martie; 17:8–12. 

  5. Tudor L. Aspecte clinice şi terapeutice în dermatitele iepurilor de companie. Veterinaria. 2017 Ianuarie-Martie; 25:16–22. 

  6. Tudor L. Orientări clinice în stomatologia iepurilor de companie. Veterinaria. 2022 Aprilie-Iunie; 46:20–23.

Articole din ediția curentă

ETOLOGIE VETERINARĂ

Tulburările comportamentului micţional la pisici – coordonate clinice şi etopatologice

Simona Nicolae, Iuliana Codreanu
Tulburările comportamentului micţional în cazul felinelor domestice prezintă adesea cauze organice sau metabolice, ca urmare a unor procese fiziopatologice concurente. Astfel, se disting două principale tulburări cu inte...
MEDICINĂ INTERNĂ

Hemangiosarcom splenic – evoluţie postsplenectomie sub protocol terapeutic paliativ

Ştefania‑Livia Hreniuc, Vasile Vulpe
Hemangiosarcomul splenic reprezintă o patologie neoplazică malignă cu implicaţie severă asupra prognosticului vital al pacientului. Astfel, în ciuda managementului terapeutic multimodal, care implică atât splenectomie, c...
MEDICINĂ INTERNĂ

Sindromul de preexcitaţie ventriculară şi stenoză subaortică la un câine din rasa Golden Retriever

Laura-Marina Bilboc, Mălina Maftei, Vasile Vulpe, Radu Andrei Baisan
Încă de la începutul secolului XXI, Stanley Kent a descris prima dată în literatură prezenţa unor legături între atriul drept şi ventriculul drept (Kent, 1893). În urma acestui studiu, aceste legături...
Articole din edițiile anterioare

Patologia animalelor exotice

Caracterizarea morfo-patogenetică a speciilor şi tulpinilor stafilocociilor implicate în bolile psitacinelor

Laurențiu Tudor
În genul Staphylococcus sunt încadrate bacteriile în formă de coci, Gram-pozitive, care formează, cu precădere în unele situaţii, grupări caracteristice de aspect neregulat, asemănătoare ciorchinelui ...
PATOLOGIE EXOTICĂ 41 Orientări clinice în patologia unor specii

Orientări clinice în patologia unor specii de şopârle de companie

Laurențiu Tudor
Întreţinerea în captivitate a unor specii atât de diferite a însemnat implicit dezvoltarea de terarii sau acvaterarii care să ofere condiţii cât mai apropiate celor din mediul natural, precum şi dezvoltarea de sisteme de hrănire adecvate. ...
MEDICINĂ INTERNĂ

Orientări clinice în patologia generală a aparatului urinar la histricomorfe

Laurențiu Tudor
Creşterea ca animale de companie a diferitelor specii de rozătoare nu a însemnat şi o conştientizare a necesităţilor acestor specii, măcar transmiterea către proprietari a unor informaţii minimale despre patologia pe care rozătoarele o pot dezvolta în condiţii de captivitate strictă....