Particularități morfofuncționale ale craniului la dihor (Mustela putorius)

Introducere

Cunoașterea particularităților anatomice ale dihorului (Mustela putorius Linnaeus, 1758) prezintă importanță atât pentru anatomia descriptivă și comparată, cât și pentru medicina veterinară. Literatura de specialitate cuprinde lucrări dedicate biologiei și anatomiei speciei, însă informațiile osteologice sunt frecvent integrate în studii generale sau comparative asupra mustelidelor. Blandford a realizat o sinteză amplă privind biologia speciei Mustela putorius, incluzând aspecte referitoare la caracterele sale scheletice, în timp ce Evans și An au prezentat anatomia dihorului în cadrul unei abordări generale, cu integrarea sistemului osos în descrierea anatomică a speciei^(1,2).

Craniul reprezintă o regiune de interes particular datorită relației dintre conformația sa și funcțiile asociate prehensiunii, masticației și comportamentului alimentar. Cercetările clasice ale lui Ashton și Thomson au analizat caracterele craniene ale dihorului european, dihorului asiatic și dihorului domestic, evidențiind valoarea acestora în studiile comparative⁽³⁾. Ulterior, He, Friede și Kiliaridis au investigat macroscopic și radiografic craniul dihorului domestic pe un lot de 100 de exemplare adulte, descriind morfologia craniană și mandibulară și raportând inclusiv diferențe morfometrice între sexe⁽⁴⁾.

În acest context, studiul urmărește caracterizarea particularităților morfologice și morfofuncționale ale craniului la dihor (Mustela putorius), prin identificarea și descrierea sistematică a principalelor repere osteologice și interpretarea acestora în raport cu funcționalitatea aparatului craniomandibular și cu adaptările caracteristice specie.

Materiale și metodă

Studiul morfologic a fost realizat pe un lot constituit din zece cranii de dihor, provenite din colecția Disciplinei de anatomie a Facultății de Medicină Veterinară din București și din colecția Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București. Piesele au fost examinate macroscopic, urmărindu-se identificarea și descrierea sistematică a principalelor structuri și repere anatomice craniene, precum și evidențierea particularităților morfologice cu potențială semnificație funcțională.

Examinarea morfologică a craniilor a fost efectuată sistematic, în vedere dorsală, lateral și ventrală, fiind analizate structurile neurocraniului și viscerocraniului, precum și mandibula. Pentru evaluarea caracterelor osteologice și efectuarea determinărilor necesare au fost utilizate un șubler de precizie, un raportor, un compas și o ruletă. Documentarea morfologică a fost completată prin realizarea unor imagini fotografice de înaltă rezoluție cu un aparat fotografic Sony, precum și prin scheme originale destinate evidențierii detaliilor anatomice. Prelucrarea digitală a materialului fotografic s-a realizat în Adobe Photoshop CS6 exclusiv pentru optimizarea clarității și contrastului imaginilor, fără modificarea structurilor anatomice ale pieselor.

Identificarea, descrierea și omologarea structurilor anatomice au fost realizate utilizând terminologia recomandată de Nomina Anatomica Veterinaria (2017)‌⁽⁵⁾. Observațiile obținute prin examinarea celor nouă cranii au stat la baza caracterizării particularităților morfologice și a interpretării relațiilor dintre configurația osteologică și funcționalitatea aparatului craniomandibular.

Rezultate și discuție

Particularități morfologice generale ale craniului

Examinarea macroscopică a pieselor de Mustela putorius a evidențiat o conformație craniană relativ alungită, îngustă și aplatizată dorsoventral. Neurocraniul prezintă o dezvoltare evidentă a regiunii temporale, iar arcadele zigomatice sunt bine reprezentate. Ansamblul acestor caractere conferă craniului o configurație robustă în raport cu dimensiunile sale și evidențiază relația dintre arhitectura osteologică și solicitările mecanice ale aparatului craniomandibular. Conformația relativ alungită și aplatizată a craniului este concordantă cu observațiile raportate de He, Friede și Kiliaridis la dihorul domestic (Mustela putorius furo), autorii descriind macroscopic și radiografic craniul și mandibula pe un lot de 100 de exemplare adulte⁽⁴⁾.

Dentiția observată la exemplarele examinate a fost caracteristică tipului carnivor, formula dentară fiind I 3/3, C 1/1, P 3/3, M 1/2, corespunzătoare unui total de 34 de dinți. Caninii sunt bine dezvoltați, iar dinții jugali prezintă o conformație compatibilă cu prinderea și secționarea hranei. Aceste caractere, analizate împreună cu particularitățile articulației temporomandibulare și ale mandibulei, susțin specializarea morfofuncțională a aparatului craniomandibular pentru un regim alimentar carnivor.

Aspectul craniului în vedere dorsală

În vedere dorsală, reperul anatomic cel mai evident la nivelul neurocraniului este Crista sagittalis externa, dispusă median și longitudinal și formată prin participarea oaselor interparietal și parietale. Rostral, creasta se bifurcă, cele două brațe orientându-se lateral către baza proceselor zigomatice ale oaselor frontale. De o parte și de alta a regiunii dorsale a neurocraniului se individualizează fose temporale largi, în raport cu liniile temporale. La nivelul viscerocraniului sunt evidente oasele nazale și apertura nazală cranială, iar lateral se observă rădăcinile rostrală și aborală ale arcadelor zigomatice (figura 1).

1 – crista sagittalis externa; 2 – fosa temporală; 3 – sutura frontoparietală; 4 – linea temporalis; 5 – processus zygomaticus; 6 – apertura nazală;
7 – osul nazal; 8 – rădăcina caudală a arcadei zigomatice;
9 – rădăcina rostrală a arcadei zigomatice; 10 – osul interparietal

Aspectul craniului în vedere laterală

În vedere laterală, neurocraniul apare evident aplatizat dorsoventral, cu contururile dorsal și ventral aproximativ paralele, regiunea fiind dominată de fosa temporală. Arcada zigomatică este lungă, dispusă aproximativ orizontal și aplatizată lateromedial. În constituirea acesteia participă osul zigomatic și, caudal, procesul zigomatic al osului temporal.

În regiunea auriculară se evidențiază porțiunea laterală a bulei timpanice și meatul acustic extern, acesta din urmă fiind scurt și larg, cu orientare craniolaterală. Caudal de meat se individualizează procesul mastoidian. Orbita prezintă un contur aproximativ circular, incomplet caudal, iar la nivelul pereților săi pot fi identificate foramenul etmoidal, canalul optic și deschiderea orbitorotundă. Rostral se evidențiază, de asemenea, foramenul infraorbital (figura 2). Configurația arcadei zigomatice și dezvoltarea fosei temporale oferă suport osteologic pentru musculatura masticatorie. Un element de interes îl constituie și organizarea orificiilor din regiunea orbitară. În materialul studiat, deschiderea asociată fisurii orbitare și foramenului rotund a fost identificată ventrocaudal față de canalul optic, aspect comparabil cu descrierile lui Pocock pentru Mustela și alte mustelide⁽⁶⁾.

1 – crista sagittalis externa; 2 – crista nuchae; 3 – processus mastoideus;
4 – meatus acusticus externus; 5 – foramen retroarticular; 6 – bulla tympanica; 7 – arcada zigomatică; 8 – procesul zigomatic al osului frontal; 9 – foramen infraorbitale; 10 – canalul optic; 11 – foramen ethmoidale; 12 – deschiderea orbitorotundă; 13 – fossa mandibularis; 14 – foramen ovale

A – vedere laterală; B – vedere dorsală
1 – condil mandibular; 2 – proces coronoid; 3 – proces angular;
4 – fosa maseterină; 5 – găuri mentoniere

Aspectul craniului în vedere ventrală

În vedere ventrală, cele mai evidente formațiuni sunt bulele timpanice, caracterizate printr-o dezvoltare accentuată. În raport cu acestea se identifică foramenul jugular, foramenul hipoglos, foramenul carotid și deschiderea canalului musculotubar. Lateral, meatul acustic extern se află în raport cu procesul mastoidian și cu regiunea temporomandibulară.

1 – pars basilaris ossis occipitalis; 2 – os basisphenoidale; 3 – palatul dur; 4 – bulla tympanica; 5 – foramenul carotid; 6 – deschiderea canalului musculotubar; 7 – foramenul palatin rostral; 8 – fossa mandibularis;
9 – processus retroarticularis; 10 – foramenul hipoglos;
11 – meatus acusticus externus; 12 – condilul occipital; 13 – foramenul jugular

La nivelul articulației temporomandibulare, fossa mandibularis este adâncă și dezvoltată transversal. Procesul retroarticular este, de asemenea, bine reprezentat și se proiectează în raport cu marginea caudală a suprafeței articulare. Această configurație contribuie la stabilizarea condilului mandibular și limitează amplitudinea mișcărilor de lateralitate, favorizând predominant mișcările de deschidere și închidere ale mandibulei (figura 3). Dezvoltarea procesului retroarticular și configurația fosei mandibulare susțin o mecanică predominant verticală a mandibulei. Limitarea mișcărilor de lateralitate și predominanța mișcărilor de deschidere și închidere sunt compatibile cu solicitările funcționale asociate prinderii, secționării și sfâșierii hranei la carnivore.

Particularitățile mandibulei

Mandibula prezintă un corp robust, cu marginea ventrală continuată caudal printr-un proces angular scurt. Ramura mandibulei este caracterizată printr-o fosă maseterină largă și profundă. Procesul coronoid este foarte bine dezvoltat și prezintă, în vedere laterală, un contur aproximativ triunghiular, depășind evident nivelul condilului mandibular. La nivelul corpului mandibular se evidențiază foramenele mentoniere (figura 4). Dezvoltarea accentuată a procesului coronoid și profunzimea fosei maseterine evidențiază importanța suprafețelor de inserție ale musculaturii masticatorii. Aceste caractere, împreună cu conformația condilului mandibular și particularitățile fosei mandibulare descrise anterior, evidențiază integrarea morfologică dintre mandibulă și articulația temporomandibulară. Ansamblul acestor particularități este compatibil cu exercitarea unor forțe importante în timpul prehensiunii și procesării mecanice a hranei.

În ansamblu, cercetările au evidențiat asocierea dintre conformația relativ alungită și aplatizată dorsoventral a craniului, dezvoltarea regiunilor de inserție ale musculaturii masticatorii, particularitățile articulației temporomandibulare și robustețea mandibulei. Dezvoltarea crestei sagitale externe și a foselor temporale, configurația arcadelor zigomatice, profunzimea fosei mandibulare, proiecția procesului retroarticular, precum și dezvoltarea procesului coronoid și a fosei maseterine conturează un aparat craniomandibular adaptat solicitărilor mecanice caracteristice unui carnivor. Predominanța morfologică a structurilor care favorizează mișcările de deschidere și închidere ale mandibulei, în detrimentul unei lateralități ample, susține relația dintre arhitectura osteologică și funcțiile de prindere, secționare și sfâșiere a hranei.

Rezultatele obținute sunt, în ansamblu, concordante cu datele disponibile în literatura de specialitate privind morfologia craniană a genului Mustela, dar examinarea sistematică permite individualizarea și documentarea fotografică a principalelor repere osteologice. Prin corelarea caracterelor descriptive cu semnificația lor funcțională, observațiile prezentate oferă repere utile pentru anatomia descriptivă și comparată și pentru interpretarea morfofuncțională a aparatului craniomandibular la această specie.

Concluzii

Particularitățile morfologice identificate la nivelul craniului evidențiază o conformație relativ alungită și aplatizată dorsoventral, asociată cu dezvoltarea evidentă a regiunii temporale și a arcadelor zigomatice. În acest context, dezvoltarea crestei sagitale externe și amploarea foselor temporale reflectă importanța suprafețelor osoase aflate în raport cu musculatura temporală și integrarea acestora în mecanica aparatului masticator.

La nivelul articulației temporomandibulare, configurația fosei mandibulare și dezvoltarea procesului retroarticular contribuie la stabilitatea raporturilor articulare, limitând mișcările ample de lateralitate și favorizând predominant mișcările de deschidere și închidere ale mandibulei. Aceste particularități se corelează cu morfologia mandibulei, caracterizată prin robustețe, o fosă maseterină largă și profundă și un proces coronoid bine dezvoltat, elemente care evidențiază adaptarea structurală a aparatului craniomandibular la solicitările mecanice asociate prehensiunii și procesării hranei.

Configurația ventrală a craniului este completată de dezvoltarea evidentă a bulelor timpanice și de raporturile acestora cu structurile învecinate ale bazei craniului. Totodată, formula dentară I 3/3, C 1/1, P 3/3, M 1/2, corespunzătoare unui total de 34 de dinți, se integrează în ansamblul particularităților craniomandibulare asociate specializării carnivore.

În ansamblu, caracterele osteologice descrise evidențiază o relație strânsă între arhitectura craniului și funcționalitatea aparatului craniomandibular. Corelarea conformației regiunii temporale, a particularităților articulației temporomandibulare, a robusteții mandibulei și a caracterelor dentare conturează un profil morfofuncțional adaptat solicitărilor specifice unui carnivor. Datele obținute completează caracterizarea osteologică a speciei și oferă repere anatomice utile pentru studiile de anatomie descriptivă, comparată și morfofuncțională la mustelide.

Conflict de interese: niciunul declarat.

Suport financiar: niciunul declarat.

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licența CC-BY.