Studiu genetic privind originea rasei Pursânge Englez

Rasa Pursânge Englez, considerat un rege al curselor de galop, s-a dezvoltat în Anglia în timpul secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin împerecherea iepelor aflate pe insulă cu armăsarii aduşi din Orient, de origine berberă, turcomană şi arabă.

Datele istorice îi marchează ca întemeietori ai liniilor pe armăsarii Darley Arabian (1704) (figura 1), Byerley Turk (1680) (figura 2) şi Godolphin Barb (1729) (figura 3). Alţi armăsari care au contribuit la dezvoltarea rasei, dar mai puţin influenţi, au fost: Alcock’s Arabian, D’Arcy’s White Turk, Leedes Arabian, Curwen’s Bay Barb şi Brownlow Turk, acesta din urmă fiind considerat cel care a determinat apariţia culorii sure la rasa Pursânge Englez.

În totalitate, conform studiilor aprofundate efectuate, se consideră că au fost folosiţi aproximativ 160 de armăsari la crearea rasei şi la procesul de selecţie, până în 1791, când au fost puse bazele registrului genealogic (Stud Book) care înregistra oficial caii. Pe baza analizelor lui Willet, se consideră că aproximativ 50% dintre armăsarii care au determinat rasa sunt de origine arabă, restul fiind de origine berberă şi turcomană.

Printr-o analiză foarte aprofundată privind originile rasei Pursânge Englez, se remarcă faptul că întemeietorul primar a fost Matchem, continuatorul liniei fondatoare Godolphin Arabian de Herod, continuatorul liniei Byerley Turk şi ECLIPSE, continuatorul liniei Darley Arabian, un cal care a dominat cursele în perioada carierei sale şi nu a fost niciodată învins, de unde şi comentariul din acele vremuri: „Eclipse first, the rest nowhere”.

Autorul unui articol apărut în 2001 arată că un număr de 500 000 de exemplare din generaţia actuală din rasa Pursânge Englez provin din 28 de armăsari întemeietori de linii şi aproximativ 95% din masculii actuali au ca întemeietor un singur armăsar, iar acesta este Darley Arabian, fondat pe un proces îndelungat de selecţie, în care crescătorii şi-au propus să obţină trăsături care caracterizau potenţialul unui cal câştigător de curse – viteză, rezistenţă şi caracter.

Cu toate acestea, dacă se iau în calcul atât liniile paterne, cât şi cele materne, în cazul fiecărui exemplar, arborii genealogici vor releva încrucişări mai frecvente pe linia Godolphin Barb (13,8%) decât pe linia Darley Arabian (6,2%), iar încrucişările pe linia Curwen Barb (4,2%) apar mai des decât pe linia Byerley Tyrk (3,3%).

O evaluare amănunţită indică, din punctul de vedere al creşterii şi selecţiei, că nu doar influenţa liniei paterne avea o importanţă majoră, ci şi încrucişările care să determine anumite caracteristici importante, iar acestea se obţineau şi pe baza liniei materne, de unde şi termenul frecvent întâlnit de „broodmare Sire” (tată de mamă).

Date acumulate din literatura specifică sugerează că liniile materne întemeietoare provin din diferite rase, ca Irish Hobby, iepe de origine orientală, berberă, turcomană, deşi, conform lui Willet, numărul iepelor importate timp de 100 de ani, după 1660, a fost destul de mic.

Cercetătorul Bruce Lowe a reuşit să identifice 50 de familii materne întemeietoare, aspect aprofundat şi în lucrarea lui Cunningham din 2002, care prezintă 74 de astfel de familii, începând cu perioada 1650‑1750.

Prin analiza comparativă a studiilor actuale pe ADN la rasa Pursânge Englez se remarcă reducerea acestor familii întemeietoare la numărul de 15 linii materne întemeietoare. Aceste dificultăţi în identificare ţin şi de lipsa unor înregistrări oficiale la începuturile rasei, când accentul se punea mai mult pe armăsari şi mai puţin pe liniile materne.

Pursângele Englez este un cal de natură aristocrată, cu aspect aerodinamic, cu înalt grad de specializare pentru viteză, fiind caracterizat, din punctul de vedere al conformaţiei şi al constituţiei, de o talie de 166-168 de centimetri, cu perimetrul toracic de 188 de centimetri, aspect profund, perimetrul fluierului de 20-20,5 centimetri, un model corporal înalt, aerodinamic, cu o dimensiune mică, dar armonică a capului, nările sunt largi şi ochii sunt mari şi expresivi, cu o vârstă medie de 25-35 de ani şi o greutate medie de 450-500 de kilograme.

Anatomic este descris cu un gât lung şi mobil, urechi mari şi o coamă scurtă. Membrele anterioare şi posterioare sunt lungi, osatură densă, având articulaţii foarte mobile şi bine conturate, iar roba este adesea murgă, murg-închis sau brună, roaibă, neagră sau sură (figura 4). Membrele sunt lungi comparativ cu proporţiile corporale, care au o musculatură subţire, însă foarte puternică. Tendoanele sunt subţiri, bine detaşate şi rezistente. Abdomenul este îngust, tipic raselor specializate pentru viteză, cu o direcţie mecanică a crupei dreaptă, lungă, care dispune de o musculatură deosebit de puternică.

Sunt descrise trei tipuri morfologice:

• Sprints sau flyer (tipul uşor) – cai specializaţi pe distanţe scurte, 1000-1500 de metri, cu o viteză foarte mare.

• Steyer (masiv) – sunt caii cu temperament mai limfatic, folosiţi pentru alergările de fond şi sunt cel mai mult utilizaţi la ameliorarea altor rase.

• Intermediar – calul care îmbină armonios avantajele tipului uşor cu cele ale tipului masiv.

Marea Britanie

Până la finalul secolului al XVIII-lea, cursele clasice au intrat într-un ritm organizatoric în Marea Britanie. Prin curse clasice se înţelege cursele de selecţie a rasei, la vârsta de 3 ani. Acestea sunt: 2 000 Guineas (masculi), 1 000 Guineas (femele), Derby (masculi şi femele), Oaks (femele) şi St. Leger (Tripla Coroană a cursei de Pursânge Englez). În prezent, aceste curse, chiar dacă au denumiri diferite, se ţin în fiecare ţară organizatoare de curse de cai.

Ca urmare a distanţelor pe care se ţin la momentul actual, de la 1 600 de metri (2 000 şi 1 000 Guineas) până la 2 900 de metri, au avut loc schimbări de paradigmă în ceea ce priveşte procesul de selecţie. Până la acel moment, cursele aveau loc pe distanţe mult mai mari (de unde şi influenţa iniţială a liniilor orientale – viteză şi rezistenţă, în mod special). În prezent, crescătorii se concentrează pe selecţia unor exemplare la vârste fragede care se maturizează rapid şi dezvoltă o capacitate de viteză mai mare într-un timp scurt, în contrast cu paradigma anterioară, când se concentrau pe cai maturi şi rezistenţi, care puteau alerga mai multe curse de 6 kilometri într-o singură zi.

Toate aceste schimbări au condus la modificări morfologice şi ale capacităţii atletice ale reprezentanţilor rasei. De exemplu, Bay Middleton, câştigător al Epsom Derby, era mai înalt cu aproximativ 10 centimetri decât Darley Arabian. Timpii înregistraţi în curse au scăzut progresiv, încât la un moment dat s-a ajuns la concluzia că infuzia cu linii arabe nu mai era de folos. Această idee s-a născut în 1885, când a avut loc o cursă între Iambic (Pursânge Englez) şi Asil (cel mai bun cal arab în acea perioadă). Deşi Iambic avea o greutate mai mare în şa, l-a învins pe Asil cu 20 de lungimi.

La începutul secolului XX, de teamă că Marea Britanie va fi invadată de cai Pursânge Englez din America, ca urmare a închiderii hipodromurilor americane, a fost emis Jersey Act, care interzicea accesul pe hipodrom al cailor care nu aveau toţi ascendenţii prezenţi în Stud Book, eliminând majoritatea cailor din America, deoarece exista o fereastră de 100 de ani între Stud Bookul englez şi cel american. Acest act a fost eliminat în 1949, când a devenit obligatoriu ca un cal să aibă până la nouă generaţii de ascendenţi prezenţi în Stud Book.

Jersey Act a fost perceput ca un blocaj în progresul rasei, deoarece nu se admiteau linii noi de sânge în procesul de dezvoltare şi selecţie.

Statele Unite ale Americii

Primul Pursânge Englez importat în America a fost Bull Rock, în 1730.

Industria cabalinelor folosite în scop distractiv s-a observat cu predilecţie în zonele de dezvoltare reprezentate de New York, Carolina de Sud, Maryland şi Virginia.

În perioada revoluţiei americane, importurile de cai Pursânge au fost sistate, acestea fiind reluate după tratatul de pace. Au fost importaţi doi armăsari importanţi în America – Messenger, în 1788, şi Diomed, în 1798. Deşi Messenger nu a avut un mare impact asupra rasei, este considerat un armăsar fondator al trăpaşului american. Diomed, câştigător al Derby Stakes în 1780, a avut în schimb o influenţă esenţială în dezvoltarea rasei, în special prin fiul său, Sir Archy.

Sir Archy a fost considerat primul armăsar important american 100%, fiind retras din curse din cauza lipsei de oponenţi de aceeaşi anvergură.

După revoluţia americană, centrele de dezvoltare a rasei s-au mutat în vest, în Kentucky şi Tennessee, fiind încurajate de Andrew Jackson, viitor preşedinte al SUA, fiind unul dintre crescătorii importanţi de cai Pursânge Englez în Tennessee.

Obiceiul curselor de tip „match”, între doi oponenţi, au făcut din ce în ce mai populară rasa, cum a fost şi cursa dintre Sir Henry şi American Eclipse, care a avut loc în Long Island, urmată de cursa dintre Boston şi Fashion, în 1838, cu pariuri de 20000 USD de fiecare parte. Ultimele curse majore înainte de Războiul Civil au avut loc în 1854 şi 1855, între Lexington şi Lecompte, câştigate în mod echitabil de fiecare. Ambii armăsari erau fiii lui Boston, care descindea din Sir Archy. Lexington a fost retras şi a condus în topul armăsarilor pepinieri timp de 16 ani.

După Războiul Civil a avut loc o schimbare de paradigmă similară cu cea din Marea Britanie, de la cursele de 6 kilometri, în două reprize pe aceeaşi distanţă, la cursele într-o singură repriză pe distanţe între 1000 şi 2400 de metri. Ca şi în Marea Britanie, au avut loc schimbări în ceea ce priveşte conformaţia şi vârsta cailor care aleargă. Tot în această perioadă, caii din America au putut alerga în Anglia, Iroqouis fiind primul câştigător de Epsom Derby crescut în America, în 1881. În America, Pursângele Englez a contribuit la crearea şi ameliorarea altor rase.
 

Europa

Primii armăsari Pursânge Englez au fost importaţi din Anglia în Franţa în 1817-1818, dar cursele nu au prosperat, decât începând cu 1833-1834, când a fost fondat Stud Book‑ul şi Jockey Club din Paris (actualmente France Galop). Începând cu 1876, caii crescuţi şi dezvoltaţi în Franţa au început să câştige curse în Anglia în mod frecvent.

Cursele organizate au avut loc în Italia începând cu 1837, la Florenţa şi Napoli şi apoi la Milano în 1842. Cursele moderne au ajuns la Roma în 1868. Italienii au importat doi armăsari importanţi – Ellington (1856) şi Melton (1885). Istoria creşterii şi dezvoltării rasei în Italia este legată în special de numele lui Federico Tesio, care a avut un rol esenţial în dezvoltarea acestei rase în epoca modernă.

Cursele de cai s-au extins în toată Europa, astfel încât sunt extrem de puţine ţări în care rasa să nu fie prezentă şi să nu se organizeze curse oficiale. De altfel, celebra iapă Kincsem, singurul cal care a câştigat 54 de curse din 54 (considerat a fi Pursângele cu cel mai impresionant palmares din istorie), s-a născut în 1874 în Ungaria, exemplarul avându-l ca tată pe Cambuscan, armăsar care aparţinea reginei Victoria a Marii Britanii.

În vremurile moderne, recordul îl deţine Black Caviar din Australia, cu 25 de curse câştigate din 25 de alergări. În Australia, primul Pursânge Englez autentic importat a fost Northumberland în 1802. În 1810 au avut loc primele curse oficiale, iar în 1825 a fost importată prima iapă Pursânge Englez înregistrată, care s-a alăturat armăsarilor deja importaţi. Între 1840 şi 1850 Australia a început să exporte în Noua Zeelandă, iar primul import direct din Anglia în Noua Zeelandă a avut loc în 1862.

În a doua parte a secolului al XIX-lea, rasa Pursânge Englez a cunoscut o răspândire pe tot mapamondul, din America de Sud până în Asia (Japonia) şi pe continentul african.