Ce este obligatoriu să se schimbe ÎN BINE în psihiatrie în următorii ani?

Deşi deteriorarea generală a stării de sănătate a populaţiei este evidentă, expansiunea abuzurilor şi a dependenţelor de substanţe psihoactive îngrijorează atât specialiştii, cât şi populaţia generală. Suprasaturarea societăţii cu factori de stres  este resimţită de fiecare individ, iar îngrijirile de sănătate mintală sunt ignorate.

Ele se concentrează, în prezent, pe de o parte, în spitalele de psihiatrie, aceleaşi existente dinainte de 1989, pe de altă parte, şi la celălalt pol, în reţeaua de cabinete private. Nici una din structuri nu are legătură cu comunitatea şi e prea puţin sau deloc implicată în procesul de reabilitare.

În strategia Ministerului Sănătăţii în domeniul Sănătăţii Mintale – elaborată în 2006, era menţionat: „Numărul de paturi de psihiatrie este printre cele mai scăzute din Europa (76,1 paturi la 100.000 de locuitori). Nu există decât o comunicare formală între unităţile cu paturi şi cele ambulatorii, continuitatea îngrijirilor se limitează adesea la continuitatea administrării unui anumit medicament psihotrop, nu se poate vorbi despre o anume specializare, nu există conceptul de echipă terapeutică şi cu atât mai puţin acela de îngrijiri comunitare. În opinia publică persistă imaginea negativă a bolii psihice, a purtătorilor acestor boli, a spaţiilor de îngrijire şi chiar a celor ce o îngrijesc“.

„Centrul de Sănătate Mintală trebuie să devină piesa fundamentală a sistemului. Centrul de Sănătate Mintală trebuie să devină unitatea de bază a îngrijirilor psihiatrice, el reprezentând în fapt deplasarea accentului îngrijirilor spre ambulatoriu, o alternativă la spitalizare ce permite o mai bună monitorizare a tratamentului şi a programelor de reabilitare şi realizarea unui raport cost-eficienţă optim.“

Până în decembrie 2014 se preconiza înfiinţarea a 140 de centre de sănătate mintală, investiţia fiind de 52 de milioane de euro, iar responsabilitatea revenind Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor publice locale.

Desigur, România a devenit membră a Uniunii Europene în 2007, deci nu mai erau presiuni, iar criza economică a justificat în mare măsură neîndeplinirea acestei strategii; pentru pacienţi însă nu s-a făcut nici un efort de îmbunătăţire a îngrijirilor.

Implementarea naţională a reformei în sănătatea mintală încă se lasă aşteptată, dar oare în absenţa unor resurse financiare, care să permită înfiinţarea centrelor de sănătate mintală, nu putem urma exemplul altor ţări, cum ar fi Olanda, Belgia, Marea Britanie?… Acolo, cu eforturi financiare minime s-au adaptat serviciile deja existente – adică s-au modernizat spitalele, s-au înfiinţat în cadrul lor servicii deschise comunităţii, s-au dezvoltat terapii de tip ocupaţional, s-a pus accentul pe reabilitarea medico-socială a pacienţilor, realizată de o echipă de specialişti, au fost antrenate comunităţile şi familiile în procesul de recuperare.

Oare noi vom îmbunătăţi calitatea îngrijirilor de sănătate mintală în următorii ani?

Suntem mulţi cei care ne dorim acest lucru. Mai precis, sperăm ca înainte de a ne retrage din viaţa profesională să lăsăm în urma noastră un sistem de asistenţă coerent, complet şi integrat, de fapt un sprijin pentru cei care se luptă cu suferinţa psihică, să avem satisfacţia că ceea ce am crezut că se va împlini, ceea ce am predat atâtor generaţii de specialişti, se va şi regăsi în realitate.

Cred că suntem singura specialitate la care tinerii rezidenţi primesc doar informaţii teoretice despre psihiatria de legătură, psihiatria comunitară, echipe mobile de intervenţie la domiciliu, programe de susţinere ale familiei, terapie ocupaţională, tehnici de reabilitare etc. Doar respectăm curriculumul european…