Cui i-e frică de Virginia Woolf sau cât de neatractive au devenit gărzile de psihiatrie?

Cui i-e frică de Virginia Woolf sau cât de neatractive au devenit gărzile de psihiatrie?

Problema acoperirii serviciilor de gardă în secțiile de psihiatrie devine tot mai anevoioasă. Există o serie de motive pentru care tot mai mulți medici psihiatri aleg fie să nu mai facă gărzi, fie să plece din spitalele de stat.

În primul rând, plata orarăa serviciului de gardăeste mult mai micădecâtcea pentru munca prestatăîntimpul programului normal de lucru, orele de gardăfiind prestateînbaza unui al doilea contract de muncăîntocmit cu același angajator. Aceastăsituațieîncalcădrepturile angajaților, întrucâtnu se respectăreglementările privind timpul maxim de lucru săptămânal, fărăa exista măsuri compensatorii, cum ar fi ore libere plătite, caîncazul altor categorii profesionale din domeniul sănătății (personal mediu). În aceste condiții, medicii angajațiînspitalele publice ajung sălucreze uneori un număr de ore echivalent cu peste 1,5-2 norme de bază. Mai mult, deși se plătesc contribuții la CAS pe aceste venituri, orele de muncă în serviciul de gardă nu sunt contorizate la vechimea în muncă, în cele mai multe servicii.

Dincolo de aspectele referitoare la respectarea reglementărilor legale naționale și europene privind dreptul muncii, există o serie întreagă de alte probleme, poate mai importante pentru medicii psihiatri, legate de desfășurarea actului medical în sine.

Unele secții de psihiatrie funcționează la distanță de UPU/CPU și de celelalte secții ale spitalelor generale. În această situație, realizarea investigațiilor paraclinice și a consulturilor interclinice este de cele mai multe ori aproape imposibilă, mai ales în cazul pacienților cu agitație psihomotorie. Or, reglementările medicale generale privitoare la răspunderea profesională sunt cel puțin neadaptate. De exemplu, indicarea unui tratament pentru o afecțiune medicală comorbidă fără consult interclinic poate expune medicul psihiatru la malpraxis. Au fost cazuri care au ajuns în instanță, în care indicarea corectă a tratamentului pentru o altă afecțiune decât cele cuprinse în competența medicului a fost considerată malpraxis, exact din acest motiv. Atunci, cum trebuie să procedeze medicul psihiatru când în camera de gardă este adus direct un pacient cu agitație psihomotorie, intoxicat cu stimulente și psiholeptice, dar care la o examinare sumară prezintă o valoare a tensiunii arteriale extrem de înaltă?

O altă problemă majoră o reprezintă supraaglomerarea secțiilor de psihiatrie. Sunt destule cazuri în care se intră în gardă cu secțiile aproape pline sau chiar fără locuri pentru internare. În aceste condiții, mulți colegi psihiatri consideră că obligarea internării persoanelor agresive cu o eventuală intoxicație alcoolică ușoară sau moderată, fără mari riscuri medicale, reprezintă un abuz. Trebuie precizat că în România nu există personal specializat pentru contenții mecanice, secțiile de psihiatrie funcționând de multe ori cu doi-trei asistenți medicali pe tură care trebuie să acorde și îngrijiri medicale acestor pacienți, ceea ce duce adesea la conflicte de rol.

În plus, numărul de psihiatri raportat la populație este în foarte multe regiuni ale țării extrem de limitat, conducând la o supraaglomerare și a camerelor de gardă, un psihiatru trebuind să răspundă concomitent prezentărilor multiple cu ambulanța, poliția şi solicitărilor din secții.

Aceasta fiind situația, cui i-e frică de Virginia Woolf: medicilor care încep să refuze a acoperi serviciul de gardă, care îi obligă să-și desfășoare activitatea în condiții improprii, cu riscul de a răspunde penal pentru lucruri pe care nu le pot controla, sau celor care nu știu cum trebuie reglementat acest domeniu și blamează medicii?