Fenomenul adicţiilor în România – consideraţii personale

Fenomenul adicţiilor – atât cele de substanțe, cât şi cele comportamentale – reprezintă sine qua non o provocare majoră pentru sănătatea publică în România. Dependențele afectează profund și multidimensional sănătatea fizică şi mintală, viaţa familială, performanța școlară şi profesională, iar costurile sociale şi economice sunt semnificative. Evident, consumul de alcool rămâne una dintre cele mai răspândite forme de adicţie în România. În anul 2023, s-a estimat un consum mediu de 10,3 litri pe cap de locuitor⁽¹⁾. Din nefericire, în rândul adolescenților, date recente arată că aproximativ opt din zece elevi au declarat că au consumat alcool cel puţin o dată în viaţă.

Aceste cifre reiterează că adolescența este o perioadă critică, iar consumul experimental poate evolua spre consum problematic sau dependență. De asemenea, diferenţele de gen sunt semnificative: un procentaj mult mai ridicat de bărbaţi declară un consum excesiv, comparativ cu femeile.

În antiteză cu trendul european, la noi fumatul rămâne răspândit în rândul adulţilor. Prevalenţa este estimată la aproximativ 27% pentru populaţia adultă în 2022. Diferențele de gen sunt marcante: aproximativ 37% dintre bărbaţi fumează, comparativ cu circa 17-18% dintre femei. În plus, apariţia produselor moderne, așa-zis „inteligente” – ţigarete electronice, produse încălzite – creează noi provocări pentru reglementare şi monitorizare⁽²⁾.

În ceea ce privește consumul de droguri ilegale, potrivit Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în România, pentru grupa de vârstă 15-64 de ani, 10,7% au declarat că au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii⁽³⁾.

Conform raportului Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie (EMCDDA) – Raportul european privind drogurile 2024, pentru România prevalenţa consumului de droguri ilicite (pentru anii de referinţă) este estimată la circa 21,1% utilizatori de droguri de-a lungul vieţii şi la 8,5% utilizatori în ultimul an⁽⁴⁾. De exemplu, în cadrul studiului European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs (ESPAD), din 2024, s-a constatat că 6% dintre adolescenţii din România au declarat că au consumat cel puţin o dată o substanţă ilicită⁽⁵⁾.

Canabisul continuă să fie substanţa cel mai frecvent consumată ilicit. De asemenea, apar şi etnobotanicele – noi substanţe psihoactive (NSP) şi mixuri de substanţe care amplifică riscurile. Alături de consumul de substanţe, noile adicţii comportamentale – cum sunt jocurile de noroc (gamblingul), utilizarea excesivă a internetului sau a smartphone-ului – sunt în creştere şi au început să fie studiate sistematic şi în România. Utilizarea problematică a tehnologiei este asociată cu perturbări de somn, cu scăderea performanţelor şcolare şi cu relaţii sociale deteriorate.

În acest contextdivers, politicile publice coerente și susținute de prevenţie, tratament şi reintegrare ar fi esenţiale. În România, desi există legislaţie privind alcoolul, tutunul, drogurile şi jocurile de noroc, implementarea ei este variabilă. Măsurile preventive recomandate includ educaţia în şcoli, campanii media, intervenţii timpurii în medicina primară, screening, terapii psihologice şi digitale sau servicii de harm reduction (ex.: schimb de ace, testare). De asemenea, sunt necesare finanţarea sustenabilă și adecvată, o mai bună cooperare intersectorială (sănătate, educaţie, justiţie, societate), precum și evaluarea în dinamică a programelor.

Pe partea educațională a profesioniștilor, au fost făcute progrese în ultima perioadă: programul de atestat în medicina adicției, care se extinde la nivel național, updatarea curriculumului pentru a cuprinde și formare specifică pentru particularitățile copilului și adolescentului sau publicarea Compendiului de medicina adicției (Editura MedicHub, 2024), care este  un punct de referință în pregătirea viitorilor specialiști în domeniul adicțiilor. Printre cele mai importante provocări actuale se numără accesul inegal la servicii (urban versus rural), finanţarea insuficientă, lipsa datelor longitudinale detaliate, stigmatizarea persoanelor dependente, apariţia rapidă a noilor substanţe psihoactive şi a tehnologilor care transformă riscurile.

Pentru viitor, România trebuie să se concentreze pe dezvoltarea infrastructurii de colectare a datelor referitoare la adicții, implementarea intervențiilor bazate pe dovezi locale, extinderea serviciilor digitale şi mobile, integrarea sănătăţii mintale cu dependențele, combaterea stigmei, adaptarea răspunsului la adicţii la specificul comunităţii, alături de monitorizarea continuă a eficacității programelor.

Ca o sinteză, fenomenul adicţiilor în România necesită un răspuns amplu, coordonat şi susţinut pe termen lung. Cert este că doar o investiție solidă și susținută în sănătatea mintală, în domeniul adicțiilor şi al prevenției, poate aduce beneficii semnificative pentru societatea românească.