Influenţa dietei asupra markerilor sanguini din tiroidita autoimună

Introducere

Factorii de mediu şi stilul de viaţă joacă un rol semnificativ în modularea balanţei dintre speciile reactive de oxigen (ROS) şi sistemele antioxidante endogene⁽¹⁾. Expunerea la surse exogene de agenţi prooxidanţi, cum ar fi ozonul, alimentele proinflamatorii, radiaţiile ionizante şi metalele grele, alături de niveluri insuficiente de activitate fizică, contribuie la creşterea producţiei de specii reactive de oxigen, favorizând astfel apariţia stresului oxidativ. Această perturbare a homeostaziei redox poate avea consecinţe patologice asupra integrităţii celulare şi poate juca un rol central în patogeneza mai multor boli tiroidiene autoimune (figura 1)^(2,3).
 

Glanda tiroidă, localizată în regiunea inferioară a gâtului, prezintă o configuraţie anatomică similară cu cea a unui fluture. Funcţia principală a acestei glande endocrine o reprezintă sinteza şi secreţia hormonilor tiroidieni. Aceşti hormoni sunt esenţiali în reglarea proceselor metabolice, contribuind la utilizarea eficientă a energiei, la stabilizarea temperaturii corpului şi la menţinerea funcţionării corespunzătoare a sistemului nervos central, sistemului cardiovascular, sistemului muscular şi altor organe vitale⁽⁴⁾.

Patologiile endocrine sunt frecvent întâlnite, afectând indivizi de toate vârstele. Pentru majoritatea pacienţilor, un obiectiv esenţial îl constituie asigurarea unei longevităţi asociate cu o stare optimă de sănătate, având în vedere că multe dintre aceste tulburări tiroidiene sunt corelate cu o morbiditate crescută şi o mortalitate excesivă⁽⁵⁾.

Tiroidita Hashimoto (TH) este o tulburare autoimună a tiroidei, descrisă pentru prima dată de medicul japonez Haraku Hashimoto, în anul 1912⁽⁶⁾. TH, cunoscută şi sub denumirile de tiroidită autoimună (TAI) sau tiroidită limfocitară cronică, reprezintă o afecţiune autoimună a glandei tiroide, caracterizată prin infiltrarea limfocitară a parenchimului tiroidian şi influenţată de instabilitatea sistemului imunitar (figura 2)⁽⁷⁾.
 

Bolile tiroidiene autoimune (AITD) apar ca urmare a unei dereglări a sistemului imunitar, care determină un atac autoimun asupra glandei tiroide. AITD sunt tulburări autoimune organo-specifice, mediate în principal de limfocitele T. Aceste boli sunt printre cele mai frecvente tulburări autoimune şi constituie cele mai comune afecţiuni patologice ale glandei tiroide. AITD includ două manifestări clinice principale: boala Graves (GD) şi tiroidita Hashimoto (TH), ambele caracterizate prin infiltrarea limfocitară a parenchimului tiroidian. Tiroidita Hashimoto este caracterizată prin hipotiroidism⁽⁸⁾.

Tiroidita autoimună (AIT) poate fi diagnosticată la pacienţii asimptomatici prin valori serice crescute ale anticorpilor specifici⁽⁹⁾.

Prevalenţa tiroiditei Hashimoto (TH) variază considerabil în funcţie de regiune şi statutul socioeconomic, cu valori estimate între 4,8% şi 25,8% la femei şi între 0,9% şi 7,9% la bărbaţi. Grupul de vârstă de 30-50 de ani este cel mai predispus la această patologie, iar transmiterea descendentă la rudele de grad I ale pacienţilor cu TH este semnificativă⁽¹⁰⁾.

Metodologie

Această revizuire narativă a fost realizată conform ghidului PRISMA. Metodologia utilizată a implicat consultarea unor baze de date academice recunoscute, cum ar fi PubMed, Springer Link şi MDPI (Multidisciplinary Digital Publishing Institute), pentru a identifica articolele de interes. Pentru a extinde dimensiunea căutării, s-au aplicat termeni specifici pe platforma Google Scholar. Cuvintele-cheie selectate au inclus noţiuni precum tiroidita autoimună, dieta fără gluten, terapia medicală nutriţională şi revizuire narativă, facilitând astfel o explorare exhaustivă a literaturii existente.

Au fost evaluate articole publicate în intervalul 2020-2024. Criteriile de selecţie s-au concentrat pe studii care examinează în mod direct efectele dietei fără gluten asupra tiroiditei autoimune Hashimoto, nutrienţii implicaţi în patologia tiroidiană, având un design metodologic solid şi rezultate pertinente. Au fost excluse lucrările care nu se încadrau în sfera de interes a cercetării. Această abordare metodologică a permis realizarea unei evaluări cuprinzătoare a literaturii de specialitate disponibile (figura 3).
 

Rezultate şi discuţie

Diagrama de mai jos reprezintă maparea şi etapele revizuirii de literatură, alături de tipurile de studii eligibile evaluate.
 

Principalele studii interpretate sunt prezentate în tabelele 1 şi 2.
 

Rezultatele studiilor sugerează că, deşi există cercetări care indică o asociere între dieta fără gluten şi ameliorarea simptomelor tiroiditei autoimune Hashimoto, precum şi o scădere a nivelurilor de anticorpi tiroidieni, dovezile actuale nu sunt suficient de concludente pentru a valida această relaţie. Este nevoie de evaluări pe loturi mari de pacienţi şi programe de intervenţie adecvate pentru aprofundarea acestor teorii urmate de aplicarea lor practică, în vederea susţinerii calităţii vieţii acestor pacienţi^(19,20).

Concluzii

Seleniul acţionează ca un cofactor esenţial pentru enzimele prezente în celulele tiroidiene, precum iodotironin-deiodinaza (DIO), care catalizează conversia tiroxinei (T4) în triiodotironină (T3), tioredoxin-reductaza (TR), implicată în reglarea echilibrului redox, şi glutation-peroxidaza (GPx), cu rol antioxidant în protecţia celulelor tiroidiene.

Nivelurile de anticorpi anti-TPO au fost semnificativ mai ridicate la subiecţii cu deficit de folat.

Există dovezi că pacienţii cu tiroidită Hashimoto care au şi sensibilitate la gluten sau boală celiacă pot beneficia de o dietă fără gluten, observându-se o reducere a simptomelor şi, uneori, a markerilor inflamatori autoimuni.

La pacienţii cu intoleranţă la lactoză, limitarea lactozei în dietă poate ajuta la optimizarea absorbţiei levotiroxinei, medicamentul de substituţie tiroidiană utilizat frecvent în tratarea hipotiroidismului asociat tiroiditei Hashimoto. Astfel, ajustarea dietei în funcţie de intoleranţele alimentare individuale poate contribui la eficienţa tratamentului medicamentos şi la stabilizarea funcţiei tiroidiene.

Aceste intervenţii nutriţionale trebuie personalizate şi realizate sub supravegherea unui specialist, deoarece efectele pot varia în funcţie de profilul nutriţional şi de sănătatea generală a fiecărui pacient.  

Autori pentru corespondenţă: Elena-Andreea Pop E-mail: andreea.e.pop@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.