Influența dietei în succesul tratamentului antimicrobian

Introducere

Orice substanță administrată împreună cu un medicament poate modifica modul în care organismul reacționează la acel medicament. Aceste substanțe pot fi: alte medicamente (polimedicație), suplimente nutritive sau vitamine, alimente sau băuturi (ex.: grepfrut), plante medicinale sau remedii naturiste. Se cunoaște, de exemplu, că grepfrutul inhibă anumite enzime hepatice, ceea ce crește concentrația unor medicamente și riscul efectelor adverse; astfel, se indică evitarea acestui fruct în asociere cu tratamentele medicamentoase⁽¹⁾. Pe acest fundal, interacțiunile dietă-medicament reprezintă o preocupare tot mai actuală, mai ales în cazul antimicrobienelor, unde variațiile de absorbție pot modifica decisiv răspunsul terapeutic.

Interesul contemporan pentru interacțiunile dietă-medicament a crescut odată cu acumularea de dovezi referitoare la modul în care componentele alimentare influențează farmacocinetica și farmacodinamica medicamentelor⁽²⁾.

În cazul antimicrobienelor, aceste interacțiuni devin deosebit de importante, deoarece variațiile de absorbție sau distribuție pot determina apariția concentrațiilor subterapeutice, eșec terapeutic sau favorizarea apariției unor tulpini rezistente.

Creșterea consumului de suplimente minerale, atât în rândul persoanelor sănătoase, cât și în rândul pacienților, popularizarea alimentelor bogate în lipide (consumul de fast-food, diete ketogenice), diversificarea produselor fermentate (în care microorganismele fermentează carbohidrați, proteine sau lipide ce schimbă pH-ul, textura și proprietățile biologice ale alimentelor) și utilizarea frecventă a alimentelor funcționale (alimente îmbogățite cu vitamine, minerale, probiotice, prebiotice sau polifenoli bioactivi) au introdus noi elemente care pot influența  administrarea orală a antimicrobienelor. În paralel, dezvoltarea cercetărilor privind microbiomul intestinal a arătat că dieta și antimicrobienele exercită influențe reciproce semnificative, determinând modificări importante în răspunsul terapeutic.

În acest context, reevaluarea rolului dietei în modularea eficienței antimicrobienelor reprezintă un subiect de actualitate, justificat atât de datele clinice recente, cât și de imperativele medicinei moderne orientate spre precizie și personalizare⁽³⁾.

Repere istorice ale influenței dietei asupra tratamentelor cu antimicrobiene

Primele observații privind influența dietei asupra eficacității antimicrobienelor au fost descrise în anii 1960, în contextul administrării tetraciclinelor la pacienții care consumau cantități importante de lapte, când s-a constatat scăderea semnificativă a efectului terapeutic, fenomen explicat ulterior prin formarea de chelați cu ionii de calciu⁽⁴⁾.

Ulterior, s-a demonstrat mai detaliat rolul chelării ionilor de calciu, magneziu și fier în reducerea absorbției tetraciclinelor și a fluorochinolonelor, precum și impactul meselor bogate în grăsimi asupra absorbției unor medicamente lipofile, cum este griseofulvina^{(5,6,7,8,9,10)}. Aceste observații istorice au stat la baza dezvoltării conceptului de interacțiuni dietă-medicament și au deschis calea studiilor moderne privind influența dietei asupra proprietăților farmacocinetice și farmacodinamice ale antimicrobienelor^(11,12).

În această lucrare ne-am propus ca scop analiza și sinteza modului în care dieta influențează absorbția, distribuția și eficacitatea tratamentului antimicrobian, identificând mecanismele farmacologice implicate, clasele de antimicrobiene sensibile la interacțiuni și oferind recomandări practice pentru optimizarea terapiei antimicrobiene prin gestionarea corectă a aportului alimentar.

Materiale și metodă

Au fost analizate 24 de publicații științifice și științifico-didactice care prezintă interacțiunile dintre dietă și antimicrobiene, naționale și internaționale, accesate prin platformele PubMed și Google Scholar. Articolul sintetizează mecanismele farmacologice implicate, oferă o analiză structurată a principalelor clase de antimicrobiene influențate de dietă și prezintă recomandări practice pentru optimizarea tratamentului antimicrobian prin gestionarea corectă a aportului alimentar.

Analiza a fost realizată printr-o revizuire sistematică a literaturii publicate în perioada 2000-2025. Inițial au fost identificate 132 de articole relevante în baze de date precum PubMed, Scopus și Web of Science. Din acestea, 24 de articole au fost selectate pentru analiza finală, pe baza criteriilor de includere: studii clinice, recenzii sistematice și metaanalize care descriu interacțiuni între alimente și antimicrobiene, mecanisme farmacocinetice sau impact clinic asupra eficacității tratamentului.
Căutarea s-a realizat folosind cuvinte-cheie precum: food-drug interaction, antimicrobials, antibiotic absorption, dietary influence, pharmacokinetics, bioavailability, tetracyclines, fluoroquinolones, macrolides, antifungals, antitubercular drugs. Rezultatele au fost verificate de doi autori independenți, pentru a asigura relevanța și acuratețea datelor extrase.

Rezultate și discuție

Interacțiunile dintre dietă și antimicrobiene au relevanță clinică, însă sunt adesea subestimate în practica medicală de rutină. Nerespectarea recomandărilor dietetice asociate tratamentului antimicrobian poate reduce concentrațiile plasmatice ale medicamentelor și, implicit, eficacitatea terapiei, favorizând totodată apariția rezistenței microbiene, care a devenit un fenomen de importanță globală. În practică, aceste interacțiuni sunt adesea insuficient explicate pacienților, ceea ce duce frecvent la erori de administrare^(11,12,13). De aceea, integrarea recomandărilor dietetice în prescripția medicală și colaborarea dintre farmacologi, clinicieni și nutriționiști devin esențiale pentru o farmacoterapie eficientă^(3,14).

Pentru a înțelege modul în care dieta influențează eficacitatea antimicrobienelor, este necesară explicarea mecanismelor farmacologice prin care componentele alimentare pot modifica absorbția, distribuția sau biodisponibilitatea acestor medicamente⁽¹⁵⁾.

Mecanisme farmacologice prin care dieta influențează antimicrobienele

Chelarea mineralelor. Calciul, magneziul, fierul, aluminiul și zincul formează compuși insolubili cu anumite antibiotice, reducând semnificativ absorbția acestora. Clasele cele mai afectate sunt tetraciclinele și fluorochinolonele^(5,8,11,12).

Modificarea pH-ului gastric.Unele antimicrobiene necesită un mediu gastric acid pentru absorbție optimă (ex.: ketoconazol), în timp ce altele sunt instabile în condiții de aciditate crescută. Alimentele pot modifica pH-ul gastric, influențând astfel biodisponibilitatea⁽¹⁶⁾.

Efectul grăsimilor asupra permeabilității. Mesele bogate în lipide cresc absorbția medicamentelor lipofile, precum griseofulvina sau nitrofurantoina, prin creșterea permeabilității mucoasei și stimularea secreției biliare^(9,17).

Influența fibrelor și proteinelor.Fibrele pot lega anumite substanțe active, reducând absorbția sistemică, iar proteinele pot modula activitatea transportorilor intestinali, influențând absorbția unor antimicrobiene⁽¹⁸⁾.

Microbiomul intestinal. Microorganismele intestinale pot metaboliza anumite medicamente, iar compoziția microbiotei este influențată semnificativ de dietă. Prin modificarea microbiomului, alimentația poate altera expunerea sistemică la antimicrobiene și răspunsul terapeutic^(19,20).

Interacțiuni biochimice.Anumite alimente generează metaboliți care interacționează cu enzimele hepatice sau cu alte căi biochimice. Un exemplu tipic îl reprezintă alimentele bogate în tiramină, care pot interacționa cu linezolidul, crescând riscul de reacții hipertensive⁽¹⁴⁾.

Tabelul 1 sintetizează principalele interacțiuni dintre antimicrobiene și componentele alimentare, evidențiind mecanismele farmacocinetice implicate și impactul lor asupra absorbției și eficacității terapeutice.

Antibioticele din clasa tetraciclinelor și fluorochinolonelor prezintă interacțiuni semnificative cu alimente bogate în cationi divalenți sau trivalenți (calciu, magneziu, fier, zinc), deoarece formează chelați insolubili ce reduc absorbția intestinală, scăzând astfel biodisponibilitatea și eficacitatea terapeutică. În aceste situații, se recomandă evitarea lactatelor, suplimentelor minerale și antiacidelor în intervalul de timp apropiat administrării medicamentului (tabelul 1). La fel, este de menționat faptul că, la pacienții vârstnici, adesea cu polimorbiditate, polipragmazie și modificări ale farmacocineticii tipice vârstei, reducerea absorbției tetraciclinelor de către calciu, magneziu sau consumul de lactate poate avea un impact clinic și mai pronunțat, crescând riscul de eșec terapeutic sau de subdozare. Studiile geriatrice arată că aproximativ 26% dintre pacienții senili dezvoltă complicații sau reacții adverse din cauza medicamentelor. Astfel, este necesară o abordare personalizată, mai ales la pacienții vârstnici sau cu comorbidități, unde polipragmazia și modificările farmacocinetice cresc riscul de subdozare sau reacții adverse.

Unele medicamente pot fi administrate în intervale de câteva ore între ele pentru a evita interacțiunile (ex.: antibiotice + antiinflamatoare sau antiacide + antibiotice)⁽²³⁾. Macrolidele pot fi influențate de conținutul lipidic al alimentelor, întrucât mesele bogate în grăsimi pot modifica rata și gradul absorbției, uneori crescând expunerea sistemică și predispunând la reacții adverse gastrointestinale. De asemenea, sucul de grepfrut poate încetini metabolizarea anumitor macrolide prin inhibiția CYP3A4, determinând creșterea concentrațiilor plasmatice. Cefalosporinele prezintă, în general, interacțiuni minime cu alimentele, însă unele substanțe, precum cefuroxima axetil, necesită administrare în timpul mesei pentru optimizarea absorbției. În schimb, nitrofurantoina își îmbunătățește semnificativ biodisponibilitatea atunci când este administrată cu alimente, în special cu mese bogate în grăsimi, ceea ce poate crește concentrațiile urinare și eficacitatea terapeutică (tabelul 1).

Pe lângă antibioticele cu interacțiuni bine cunoscute (tetracicline, fluorochinolone, macrolide), există și alte antimicrobiene cu necesități dietetice specifice, precum antifungicele (voriconazol, posaconazol, ketoconazol, griseofulvină) și antituberculoasele (izoniazidă, rifampicină, pirazinamidă). Acestea pot necesita administrare cu mese bogate în grăsimi pentru o absorbție optimă sau, dimpotrivă, administrare pe stomacul gol pentru a preveni reducerea biodisponibilității.

În ansamblu, tabelul ilustrează faptul că interacțiunile aliment-antimicrobiene depind atât de proprietățile farmacocinetice ale substanței, cât și de compoziția alimentelor consumate concomitent. Recunoașterea acestor interacțiuni este esențială pentru menținerea eficacității tratamentului și pentru reducerea riscului de eșec terapeutic ori apariție a reacțiilor adverse.

Este important să înțelegem că succesul unui tratament antimicrobian depinde nu doar de medicamentul în sine, ci și de numeroși factori, precum respectarea unei diete, într-un caz sau altul, excluderea anumitor alimente din rația zilnică, momentul mesei sau administrarea medicamentelor în funcție de alimentație. La fel, este necesar de menționat că toate medicamentele este recomandat să fie administrate cu apă, nu cu suc sau băuturi carbogazoase, și că nu se recomandă amestecarea acestora în apă fierbinte, ceaiuri sau alte lichide calde^(20,24). De asemenea, se recomandă evitarea administrării medicamentelor împreună cu băuturi alcoolice, deoarece alcoolul poate modifica absorbția acestora și poate influența eficacitatea multor tratamente.

Nu se recomandă administrarea medicamentelor împreună cu anumite alimente, băuturi, vitamine sau suplimente fără consultarea unui specialist, deoarece acestea pot influența eficacitatea tratamentului⁽¹⁴⁾. Este esențial să se ia în considerare administrarea concomitentă a altor medicamente, deoarece diferite medicamente pot interacționa în mod diferit cu alimentele. Unele medicamente, precum antibioticele (ex.: amoxicilină) sau antiinflamatoarele nesteroidiene (ibuprofen), se recomandă a fi luate pe stomacul gol pentru o absorbție optimă, în timp ce altele, cum ar fi corticosteroizii (prednison) sau inhibitoarele pompei de protoni (omeprazol) trebuie administrate după masă pentru a reduce riscul de iritație gastrică. Din acest motiv, uneori este necesar ca medicamentele să fie administrate la intervale de câteva ore între ele, pentru a evita interacțiunile și pentru a maximiza eficacitatea terapiei⁽¹⁾. Prin urmare, integrarea recomandărilor dietetice în ghidurile de tratament, educarea pacienților și formarea continuă a profesioniștilor din sănătate reprezintă elemente esențiale pentru optimizarea terapiei antimicrobiene.

Concluzii

Dieta influențează în mod semnificativ farmacocinetica și farmacodinamica antimicrobienelor. Mecanisme precum chelarea mineralelor, modificarea acidității gastrice, alterarea permeabilității mucoasei intestinale, stimularea secreției biliare, modularea microbiomului sau interacțiunile biochimice pot modifica expunerea sistemică la aceste medicamente. Dovezile arată că anumite clase de antimicrobiene – în special tetraciclinele, fluorochinolonele, azolii și nitrofurantoina – sunt deosebit de sensibile la variațiile dietetice. Un aport alimentar necontrolat poate conduce la reducerea eficacității terapeutice, creșterea riscului de reacții adverse sau la favorizarea dezvoltării rezistenței microbiene.

Succesul tratamentului antimicrobian depinde nu doar de caracteristicile medicamentului, ci și de gestionarea adecvată a dietei, a momentului administrării și a medicamentelor sau suplimentelor asociate. Înțelegerea interacțiunilor dintre alimente și medicamente și respectarea recomandărilor clinice permit maximizarea eficacității terapeutice și reducerea riscului de eșec terapeutic sau de apariție a rezistenței microbiene.  

Autor corespondent: Conf. univ. Ina Pogonea E-mail: ina.pogonea@usmf.md

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.