Din aceeași categorie
Conform statisticilor, România se confruntă cu cea mai ridicată incidență şi mortalitate a cancerului de col uterin din Europa. Potrivit GLOBOCAN, în România, cancerul de col uterin este al treilea cel mai comun tip de cancer în rândul femeilor. Anual, peste 3.000 de femei primesc acest diagnostic, 1.700 își pierd viața şi alte zeci de mii se confruntă cu povara leziunilor precancerose.
În România, în prezent, este disponibilă în sistem compensat prima imunoterapie aprobată la nivel european pentru tratarea cancerului de col uterin în stadii avansate, informează un comunicat de presă „În prezent una din trei paciente cu cancer de col se află deja în stadiu avansat la momentul diagnosticării, iar nevoia de noi opţiuni de tratament este majoră. Accesul la prima imunoterapie aprobată în această indicaţie reprezintă un progres semnificativ în practica clinică şi în lupta cu acest tip de cancer”, a afirmat dr. Raluca Mihailă, medic oncolog.
„Salutăm eforturile depuse de autoritățile române, în condiții economice dificile, care au înțeles nevoia medicală neacoperită şi au adus speranță pacientelor care se confruntă cu povara unui cancer de col uterin persistent, recurent sau metastatic”, a adăugat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Anul trecut, guvernul din România a lansat unul dintre cele mai ambițioase programe de vaccinare anti-HPV din Europa, rezultând aproximativ 150.000 de vaccinări – mai mult decât dublu față de anii precedenți. „Vaccinarea HPV (...) nu doar previne cancerul de col uterin, dar reduce şi riscul altor tipuri de cancer asociate cu virusul HPV, protejând astfel atât femeile, cât şi bărbații. Pentru a transforma potențialul acestei măsuri într-un impact real, este imperativ să (...) informăm părinţii, adolescenţii şi femeile adulte despre beneficiile vaccinării, bazându-ne pe dovezi clare şi ştiinţifice. (...) Vaccinarea HPV este cheia către un viitor mai sănătos, unul în care decesele premature cauzate de cancer devin o raritate, nu o realitate cotidiană”, a subliniat dr. Raluca Ghionaru, medic primar medicină de familie.