Un nou studiu pan-european, comandat de compania Janssen, subliniază necesitatea unui grad mai mare de educație și a dialogului deschis cu privire la opțiunile terapeutice pentru schizofrenie.

În Ziua Mondială a Sănătății Mintale, Janssen anunță rezultatele unui studiu pan-european: „Discuții despre tratamentul schizofreniei: Un studiu care a inclus pacienți și aparținători”. Studiul la care au participat 166 de adulți care trăiesc cu schizofrenie și 468 de aparținători este realizat de agenția independentă de studii de piață Fieldwork International (parte a Ipsos MORI) și a cercetat gradul de conștientizare, sentimentele și preferințele în privința tratamentului.

Studiul a fost efectuat în 12 țări din Europa (Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Olanda, Rusia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie) și a subliniat principalii factori care afectează liniștea sufletească a aparținătorilor, cum ar fi impactul acestei afecțiuni asupra vieții cotidiene, potențialele recăderi/spitalizări și obținerea unui suport în afară de medicație. 94% au afirmat că i-au reamintit persoanei pe care o îngrijesc să își ia medicamentele, iar în cazul a 49% acest lucru s-a întâmplat frecvent.

“Îngrijirea unei persoane cu schizofrenie are un impact semnificativ asupra vieții aparținătorului”, afirmă Miia Männikko, Președintele Federației europene a familiilor persoanelor cu tulburări mintale. “Aceste date susțin rezultatele studiului nostru care a subliniat faptul că 1 din 5 aparținători se simt atât de obosiți, încât nu mai pot funcționa adecvat. Este esențial ca aparținătorii să fie educați și în privința opțiunilor terapeutice disponibile, astfel încât aceștia să poată ajuta la susținerea unei decizii informate privind planul de tratament personalizat”.

Pe de altă parte, pacienții întâmpină probleme în ceea ce privește adaptarea la stilul de viață pe care îl impune o boală psihică. De aceea, cei mai mulți necesită sprijin și consiliere, astfel încât să înțeleagă situația și modalitățile prin care planul lor de tratament îi ajută să aibă o viață mai ușoară.

Cu toate acestea, cele mai multe persoane afectate de boli psihice nici nu cunosc variantele alternative de tratament:

  •  23% sunt nemulțumiți de tratamentul pe care îl urmează (14% dintre ei sunt foarte nemulțumiți) și își doresc un alt plan de tratament;
  •  27% nu știu care sunt tratamentele pentru schizofrenie
  •  21% nu au discutat cu nimeni tratamentele alternative înainte să înceapă tratamentul pe care îl urmează.

Pentru tratarea schizofreniei sunt disponibile acum diferite opțiuni, de la tratamentele cu administrare zilnică pe cale orală, până la cele injectabile cu eliberare prelungită. Avantajele celor injectabile sunt că dau libertate pacienților (nu au grija medicamentelor în fiecare zi, ci doar o dată pe lună) și, în plus, întrucât injecța o face medicul, există un control mai bun al tratamentului. “În sprijinul pacienților, dar și al familiilor lor, din anul 2014 există platforma online www.schizofrenia.ro al cărei scop este acela de a oferi informații relevante despre această boală. Platforma este construită de specialiști în sănătatea mintală și este ușor de utilizat datorită design-ului simplu și intuitiv. Platforma conține informații despre semnele bolii, opțiuni terapeutice, dar și un modul interactiv unde specialiștii pot răspunde întrebărilor utilizatorilor. Paralel funcționează și o pagină de facebook asociată platformei. În cadrul platformei, o dată cu lansarea campaniei Anti Stigma, a fost creată o secțiune specială dedicată acestui subiect.” spune Conferențiar Doctor Maria Ladea, președinte al asociației Inomedica. “Schizofrenia este o afecțiune complexă care poate avea un impact profund atât asupra persoanelor afectate, cât și asupra aparținătorilor acestora. Este important ca toate părțile implicate să conștientizeze opțiunile disponibile. Tratamentul trebuie să fie adaptat cerințelor individuale pentru a sprijini persoana afectată să ducă o viață împlinită” spune Jane Griffiths, Director Janssen.

Compania Janssen are o moștenire îndelungată în domeniul neuroștiințelor și este dedicată îmbunătățirii vieții persoanelor care trăiesc cu tulburări mintale. În urmă cu peste 60 de ani, Janssen a descoperit unul dintre primele tratamente pentru schizofrenie și continuă să investească în lărgirea opțiunilor terapeutice și în susținerea nevoilor persoanelor afectate de tulburări mintale grave.