Din aceeași categorie
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a exprimat îngrijorarea în ceea ce privește implicațiile deciziei președintelui american, Donald Trump, de a stopa finanțarea pentru programele americane de distribuire a medicamentelor pentru persoanele cu HIV/SIDA din țările cu venituri mici și medii.
„Oprirea finanțării poate pune la risc imediat de îmbolnăvire și deces viețile a milioane de oameni din lumea întreagă care trăiesc cu HIV/SIDA. De asemenea, poate submina eforturile de prevenire a transmiterii afecțiunii în comunități și țări. Asemenea măsuri, dacă sunt prelungite, ar putea duce la o creștere a cazurilor noi și a deceselor, și ar putea răsturna decenii de progrese în domeniu. Totodată, ele au potențialul de a determina reîntoarcerea umanității în anii 1980, 1990, când anual, în lume – inclusiv în Statele Unite – se înregistrau milioane de decese cauzate de HIV/SIDA”, au atras atenția reprezentanții OMS, într-un comunicat de presă.
Ei au reamintit că aceste programe, cunoscute sub numele de PEPFAR (The United States President's Emergency Plan for AIDS Relief ), asigurăaccess la terapii salvatoare de vieți pentru peste 30 de milioane de persoane cu HIV/SIDA din peste 50 de state. La finalul anului 2023, 39.9 milioane de oameni din lumea întreagă trăiau cu HIV/SIDA. Numai în ultimele două decenii PEPFAR a salvat peste 26 de milioane de vieți, au subliniat reprezentanții OMS.
„În ultimul an, PEPFAR și partenerii săi, inclusiv OMS, au lucrat, împreună cu statele [care primesc ajutoare] la planuri de sustenabilitate care să determine o mai bună autonomie a acestora, astfel încât sprijinul financiar acordat să fie redus până în anul 2030 și după această dată. O oprire bruscă și prelungită a programelor nu permite o tranziție controlată și pune în pericol viețile a milioane de oameni”, au conchis reprezentanții OMS.
SUAOMShiv/sidaprograme hiv/sidafinantareInvestiții în sisteme informatice de ultimă generație, în spitalele gălățene
Aceste proiecte vor fi toate finalizate până la mijlocul anului 2026.
...Proiectul ROGEN ajunge într-o etapă decisivă
Proiectul ROGEN este finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027, cu un buget de peste 422 milioane lei.
...Institutul Matei Balș: cele mai recente statistici despre HIV/SIDA
Temele abordate cu acestă ocazie sunt de mare sensibilitate și cu mare impact în comunitate, nu numai în România, ci și la nivel mondial.
...