Din aceeași categorie
Ministrul Sănătății a anunțat, marți, 4 februarie a.c., că centrele de sănătate mintală din țară vor încorpora unitățile Agenției Naționale Antidrog. În cadrul acestora se vor dezvolta activități de prevenție, monitorizare și testare, infornează Agerpres.
„În curând, toate centrele de sănătate mintală din țară vor încorpora și unitățile Agenției Naționale Antidrog. Vom dezvolta activități de prevenție, de monitorizare, de testare la nivelul acestor centre și încercăm să le facem cât mai accesibile pentru populație. În paralel, mergem și cu dezvoltarea centrelor de adicție, adică secții de spital ca și nivel, ca și grad, dar care vor avea o cu totul altă organizare și funcționare, separată de activitatea medicală spitalicească, la spitalul de psihiatrie sau la spitalele care au astfel de secții”, a precizat prof. dr. Alexandru Rafila.
Subiectul trecerii unităților Agenției Naționale Antidrog în subordinea Ministerului Sănătății a fost adus în discuție la finalul anului trecut, ca parte dintr-un proces de reorganizare a activității Agențiai Naționale Antidrog.
sanatate mintalacentre antidrogalexandru rafilaadictiidroguri
Investițiile în sănătatea mintală „trebuie să devină o prioritate strategică”
Într-o societate cu o prevalență în creștere a tulburărilor mintale, psihiatria trebuie să fie un pilon strategic al îngrijirilor medicale moderne, au subliniat participanții la ceremonia de deschidere a Zilelor Medical...
Gala Doctorului Digital 2026 și-a desemnat câștigătorii
Gala Doctorului Digital 2026 a celebrat vocile responsabile din social media.
...INSP a demarat la început de an o campanie dedicată sănătății mintale
Tendințele recente confirmă o legătură îngrijorătoare între timpul excesiv petrecut în fața ecranelor și deteriorarea indicatorilor de sănătate mintală.
...
