Din aceeași categorie
Ministrul Sănătății a anunțat că a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin care actualizează Regulamentul de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor ATI.
„Sunt modificări necesare, care reașază regulile și întăresc zona de anestezie și terapie intensivă, acolo unde fiecare detaliu poate face diferența. Aceste schimbări sunt despre siguranță reală, nu despre birocrație. Sunt măsuri concrete care elimină improvizațiile, reglementează ferm activitățile de anestezie și consolidează protecția pacienților”, a punctat dr. Alexandru Rogobete.
Documentul introduce un mecanism clar de clasificare a secțiilor ATI în trei categorii (categoria 1, categoria 2, categoria 3), în funcție de complexitatea cazurilor tratate și de infrastructura disponibilă.
„În acest fel, realizăm un traseu clar al pacienților critici în unitățile din România și ne asigurăm că oamenii ajung acolo unde pot beneficia de cele mai bune tratamente”, a arătat ministrul Sănătății.
Dotări obligatorii
O altă modificare vizează obligativitatea ca orice unitate publică sau privată care realizează anestezie să dețină minimum un pat de supraveghere postanestezie corect dotat. În același timp, spitalele publice și private vor trebui să facă dovada că dețin în proprietate echipamentele medicale pe care le utilizează și că au contracte de service și mentenanță valabile.
Totodată, unitățile sanitare care efectuează anestezie/terapie intensivă pentru copii vor avea obligația să fie dotate cu echipamente medicale dedicate profilului pediatric. Pe de altă parte, potrivit ministrului, Ordinul va defini mai clar atribuțiile medicilor confirmați în specialitatea ATI și ale medicilor din alte specialități care dețin atestat în terapie intensivă și activează în secțiile sau compartimentele ATI.
„Clarificăm criteriile privind normativul de personal și definim structura echipei multidisciplinare. Medicina nu este despre un om sau doi, ci despre echipă, iar în ATI echipa face diferența. Prin modificările propuse, introducem categorii noi de personal: medici confirmați în specialitatea epidemiologie, medici confirmați în specialitatea farmacologie clinică, farmacist confirmat în farmacie clinică, psihologi, fizioterapeuți etc”, a explicat dr. Alexandru Rogobete.
O altă modificare are în vedere controlul răspândirii infecțiilor nosocomiale în secțiile ATI. Astfel, echipele medicale din aceste secții vor fi completate cu medic infecționist sau epidemiolog, iar unitățile sanitare vor avea posibilitatea angajării unui asistent dedicat monitorizării infecțiilor asociate asistenței medicale.
sectii ATIregulament functionareATIalexandru rogobete
Indicatori ai activității spitalelor, disponibili printr-o aplicație CNAS
CNAS a lansat o aplicație ce are ca scop oferirea unei imagini clare, de ansamblu, asupra modului în care funcționează sistemul spitalicesc din România. Aceasta poate fi accesată de toți cei interesați să înțeleagă...
Premieră medicală în România
În Cluj-Napoca au fost efectuate în premieră națională primele proceduri de ablație a fibrilației atriale realizate cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație.
...Primul master din Europa Centrală și de Est dedicat obezității, derulat în România
La Timișoara se va desfășura primul master dedicat obezității, o premieră pentru țările din Europa Centrală și de Est. Studiile de masterat vor fi coordonate de prof. dr. Bogdan Timar, inițiatorul acestui proiect.
...
