Știri

CNAS va avea un departament propriu de farmacoeconomie

Echipele de la CNAS vor lucra cu experți din zona universitară, inclusiv de la Academia de Studii Economice (ASE).


Florentina Ionescu
05 Martie 2026
Știri
05 Martie 2026

CNAS va avea un departament propriu de farmacoeconomie

Echipele de la CNAS vor lucra cu experți din zona universitară, inclusiv de la Academia de Studii Economice (ASE).


Florentina Ionescu

Cu ocazia Zilei mondiale a bolilor rare, președintele CNAS a anunțat că urmează să fie înființat un departament de farmacoeconomie al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

 

70% dintre bolile rare încep în copilărie, ceea ce înseamnă că mii și mii de familii învață în fiecare an să își organizeze viața în jurul consultațiilor medicale, terapiilor, analizelor, a punctat conf. dr. Horațiu-Remus Moldovan, președintele CNAS.

În contextul acesta al bolilor rare, când medicii români caută soluții pentru afecțiuni pe care le întâlnesc o dată sau de două ori în întreaga carieră, „simți că ai responsabilitatea să dai totul pentru ca sistemul medical să fie mereu cu un pas înaintea bolii”, a mai punctat conf. dr. Horațiu-Remus Moldovan.

De aceea, acesta a decis că este momentul ca CNAS să aibă un departament propriu de farmacoeconomie, „unde colegii mei medici și economiști să lucreze cu experți din zona universitară, inclusiv de la Academia de Studii Economice (ASE) București, alături de care am semnat recent un protocol de colaborare”.

Toate analizele realizate în cadrul noului departament de farmacoeconomie vor fi bazate pe cifre, realități din teren și proiecții. Analizele vor fundamenta viitoarele strategii și programe finanțate în cadrul asigurărilor sociale de sănătate.

„Sunt convins că ne vor ajuta să ajungem la acel echilibru pe care ne-am propus să îl avem între resurse și nevoi. Vom pune toate datele pe masa Guvernului, care va putea să decidă ce soluții asigură atât sustenabilitatea sistemului sanitar, cât și accesul echitabil la tratament pentru fiecare pacient”, a mai transmis președintele CNAS în mesajul său.

Comisii de specialitate ale CNAS

De asemenea, Horațiu-Remus Moldovan a spus că vor fi reînființate comisiile de specialitate ale CNAS, „pentru că avem nevoie de expertiza lor directă, aplicată, ancorată în realitatea modului în care sunt cheltuiți banii din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS)”.

Rolul comisiilor CNAS nu va dubla activitatea comisiilor care funcționează în cadrul Ministerului Sănătății, a mai spus acesta, „ci va completa această muncă, exact acolo unde este responsabilitatea noastră, la nivel de finanțare, de reguli contractuale, de control al cheltuielilor și de audit medical”.

Fiecare leu cheltuit cu responsabilitate poate însemna un tratament în plus, o terapie începută la timp, o șansă pentru un pacient care e acum pe lista de așteptare, a adăugat președintele CNAS:

„Îmi doresc ca aceste comisii să fie un instrument de analiză și de echilibru, să ne ajute să luăm decizii corecte și bine argumentate, astfel încât banii contribuabililor să ajungă exact acolo unde e nevoie”. 

 

 

Fotografie de la Andrea Piacquadio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/maini-oameni-femeie-camera-3952126/ 

 

 

Farmacist

CNAScomisii de specialitateboli rareziua bolilor raredepartamentfarmacoeconomiehoratiu remus moldovan
Te-ar mai putea interesa
Știri

Rețeaua de boli rare din România va fi extinsă cu noi centre

Numărul de centre de expertiză în boli rare din România va ajunge la 58, după ce ministrul Sănătății a aprobat certificarea a încă șapte noi astfel de centre.

...

Știri

Cum să citim codul genetic, proiect aflat la a treia ediție

Evenimentul face parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Bolilor Rare.

...

Știri

Acord de parteneriat între ASE și CNAS

Acest acord este un pas decisiv pentru o administrație a profesioniștilor.

...