Din aceeași categorie
La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate, a anunțat ministrul Sănătății. Astfel, 33 de substanțe noi au fost incluse pe listă, iar pentru alte 19 medicamente indicațiile terapeutice au fost extinse
„Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În doar 7 luni am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente și indicații terapeutice noi. Pentru unele dintre aceste tratamente, oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o șansă la tratament”, a punctat dr. Alexandru Rogobete.
Potrivit ministrului, odată cu această nouă actualizare, în listă a fost introdus primul medicament radiofarmaceutic pentru tratamentul cancerului de prostată.
Totodată, în Programul Național de Oncologie au fost introduse alte 14 terapii noi destinate tratamentului pentru: melanom, carcinom hepatocelular, colangiocarcinom, mielom multiplu, macroglobulinemie Waldenström, limfoame, cancer pulmonar fără celule mici, cancer mamar, cancer de prostată, tumori solide cu mutații genetice și tumori gastro-intestinale stromale,
În același timp este asigurat accesul la tratament pentru boli grave și rare, precum: arterită cu celule gigante, hemoglobinurie paroxistică nocturnă, amiloidoză ereditară cu transtiretină, miastenia gravis, tulburări din spectrul neuromielitei optice, deficit de lipază acidă lizozomală sau boala Fabry.
În plus, pentru 19 medicamente deja compensate indicațiile terapeutice au fost extinse.
Acest lucru înseamnă că ele vor putea fi utilizate și pentru alte afecțiuni, inclusiv: trombocitopenie severă la pacienți cu boală hepatică cronică, sindrom Lennox-Gastaut (formă severă de epilepsie pediatrică), boala Niemann-Pick tip C, boala Still și artrită idiopatică juvenilă sistemică, alkaptonurie, nefropatie cu IgA, colită ulcerativă moderată sau severă, artrită psoriazică, artrită asociată entezitei și artrită psoriazică juvenilă, febră mediteraneană familială și sindroame autoinflamatorii rare, cancer pulmonar cu mutație BRAF, gliom la copii și adolescenți, limfom folicular recidivant sau refractar, cancer tiroidian diferențiat avansat, miastenia gravis generalizată și tulburări din spectrul neuromielitei optice.
medicamentemedicamente gratuitemedicamente compensatelista medicamente
PRIMER: România are stocuri suficiente de medicamente
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România face un apel către populație să nu își facă stocuri individuale de medicamente în acest moment, întrucât stocurile existente în Rom&acir...
Echipamente medicale și medicamente esențiale, donate de Biroul OMS din România
OMS România rămâne angajată să sprijine eforturile naționale de promovare a prevenirii tuberculozei
...Creștere majoră a fondurilor europene de care beneficiază Ministerul Sănătății
Anul acesta, Ministerul Sănătății beneficiază de 5 miliarde de lei fonduri europene nerambursabile. Suma este dublă față de cea din 2025.
...
