Din aceeași categorie
Începând de anul acesta, examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist va avea reguli noi de organizare, după publicarea în Monitorul Oficial a ordinului care modifică metodologia de desfășurare a probelor.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, actul normativ introduce un sistem unitar de evaluare a probei scrise, cu subiecte unice la nivel național.
Astfel, proba scrisă a examenului de specialist va avea subiecte unice la nivel național pentru fiecare specialitate.
Acestea vor fi elaborate în ziua examenului de o Comisie națională formată din coordonatorii de rezidențiat din toate centrele universitare și vor fi transmise simultan, printr-un canal securizat, către toate centrele de examen. Baremul de corectare va fi, de asemenea, stabilit la nivel național.
Cum se va desfășura examenul de specialist
Potrivit noii metodologii, proba scrisă se va desfășura simultan, la aceeași dată și oră, în toate centrele universitare.
Examenul va cuprinde zece subiecte formulate din zece teme extrase prin tragere la sorți din tematica aprobată. Durata probei rămâne de trei ore, iar nota minimă de promovare este 7,00.
Corectarea lucrărilor va fi realizată de comisiile locale de examen, în baza baremului stabilit la nivel național, în maximum trei zile lucrătoare de la susținerea probei.
Conform calendarului pentru următoarea sesiunea a examenului, înscrierile vor avea loc în perioada 24 august – 7 septembrie, iar examenul se va desfășoare între 7 octombrie și 3 noiembrie.
Reguli noi pentru examenul de obținere a titului de specialist
Ministerul Sănătății își dorește ca începând de anul acesta, proba scrisă a examenului pentru obținerea titului de specialist să aibă subiecte unice pentru fiecare specialitate.
...UMF Cluj s-a situat pe primul loc la nivel național la concursul de rezidențiat 2025
Performanța s-a menținut și la nivelul tuturor candidaților înscriși la concurs.
...
