Din aceeași categorie
Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 24 de luni, în intervalul 01.11.2024–31.10.2026, și și-a propus să faciliteze accesul studenților la stagii de practică și programe de formare care să le ofere oportunitatea de a dobândi experiență practică și de a-și dezvolta competențele de comunicare, rezolvare a problemelor, gândire critică și antreprenoriat, precum și competențele verzi și digitale, esențiale pentru creșterea șanselor de angajare.
Valoarea totală a proiectului a fost de 4.782.983,23 lei, din care finanțarea nerambursabilă totală a fost de 4.543.786,14 lei, reprezentând 95% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Grupul-țintă al proiectului a fost format din 252 de studenți, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, corespunzători nivelurilor de educație ISCED 6–8 și nivelurilor de calificare 6 și 7, cu domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru. Participanții au provenit din mediul rural sau urban și au fost înmatriculați la universități acreditate, publice sau private.
Obiectivul general al proiectului a fost „Îmbunătățirea relevanței sistemului de educație și formare profesională pentru 252 de studenți cu reședință în regiuni mai puțin dezvoltate ale României, în vederea facilitării inserției acestora pe piața muncii și a adaptării facile atât la dinamica acesteia, cât și la evoluția rapidă a tehnologiilor și proceselor de lucru”.
Acest obiectiv s-a concentrat pe crearea unui mediu educațional adaptat nevoilor actuale ale pieței muncii, facilitând astfel creșterea șanselor de inserție profesională a studenților. Prin oferirea oportunității de a aplica cunoștințele și abilitățile dobândite în cadrul programului de studii într-un mediu real de lucru, studenții au beneficiat de o experiență practică valoroasă.
Rezultatele finale ale proiectului
În urma implementării proiectului „YOUNG WORK – Stagii de practică, pregătire profesională și acces la piața muncii pentru studenți”, 239 de studenți au finalizat cu succes activitățile proiectului, reprezentând un grad de realizare de 94,84% din ținta asumată. Participanții au beneficiat de stagii de practică, activități de dezvoltare a competențelor profesionale, contribuind la creșterea nivelului de pregătire practică și la facilitarea tranziției de la educație către piața muncii.
Proiectul cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Date de contact:
MEDICHUB MEDIA S.R.L.
Adresă sediu social: Bld. Tudor Vladimirescu nr. 22, Greengate Offices, etaj 11, sector 5, București, România
E-mail: simona.melnic@medichub.ro
Telefon: 0722 321 025
Alexandru Rogobete va schimba în perioada următoare componența comisiilor din Ministerul Sănătății
Ministrul Sănătății a punctat că nu va permite ca birocrația, orgoliile sau interesele personale să blocheze parcursul profesional al medicilor.
...Din ce medici este formată viitoarea conducere a SNMF
Președinte al SNMF va fi dr. Răzvan-Florentin Miftode de la Iași.
...INSP desfășoară o campanie de promovare a alimentației sănătoase
Au fost organizate sesiuni de informare și educație pentru sănătate dedicate persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.
...