Din aceeași categorie
„Imunoterapia şi terapia molecular ţintită sunt cele mai noi modalităţi terapeutice în oncologia medicală. Terapia cu inhibitori ai punctelor de control imun poate oferi supravieţuire pe termen lung multor pacienţi cu forme de cancer în fază avansată ale căror opţiuni au fost anterior foarte limitate, în timp ce prin testarea biomarkerilor specifici, se pot selecta pacienţii care răspund cel mai bine la tratamentele moleculare ţintite, care primesc astfel tratamentul cel mai potrivit pentru profilul lor genetic (o terapie personalizată). Imunoterapia şi terapia moleculară personalizată reprezintă viitorul în oncologie şi mă bucur că Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuţă' se află astăzi în prima linie în lupta împotriva cancerului", a declarat prof. dr. Tudor Ciuleanu, medic primar în oncologie medicală.
În cadrul Zilelor IOCN, au susţinut prezentări lectori din România şi din străinătate (Germania, Franţa, Italia, Austria, Elveţia şi Olanda). De asemenea, profesorul dr. Jalid Sehouli, din Germania, a primit joi, 20 iunie, titlul Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, pentru munca de cercetare, prevenţie şi depistare precoce a cancerului ovarian.
Sursa: Agerpres
oncologieimunoterapieInstitutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”cancer ovarianIOCN
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca va fi iluminat în roz
Este un moment simbolic dedicat prevenției, informării și depistării precoce a cancerului de sân.
...Prima panglică umană împotriva cancerului din România
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca anunță lansarea inițiativei ONE RIBBON. MANY STORIES, prima panglică umană împotriva cancerului din România.
Când va fi finalizat Institutul Regional de Oncologie din Timișoara
În anul 2025, numărul noilor diagnostice a crescut cu peste 12% față de anul precedent.
...