Fost profesor la Institutul Pasteur din Paris, Luc Montagnier a descoperit virusul HIV împreună cu colaboratoarea sa, Françoise Barré-Sinoussi, şi ea laureată a premiului Nobel pentru Medicină. În ultimii ani de viaţă, cercetătorul a iscat numeroase polemici, mai ales prin luările de poziţie antivacciniste.


Francezul Luc Montagnier s-a stins pe data de 8 februarie, la vârsta de 89 de ani. Omul de ştiinţă era renumit pentru că a descoperit, împreună cu o colaboratoare, virusul responsabil pentru SIDA, informează Ouest France.

Creator, în 1972, al laboratorului de oncologie virală de la Institutul Pasteur, cercetătorul a co-descoperit HIV în 1983. A condus departamentul SIDA al Institutului Pasteur şi a predat la Queens College din New York, până în 2001.

În ultimii ani, omul de ştiinţă a suscitat numeroase polemici, declarându-se adeptul unor teorii discutabile: memoria apei, remedii-miracol cu papaya, autism de cauză bacteriană, electromagnetismul ADN.

În 2017, în contextul dezbaterilor privind extinderea vaccinării la copiii francezi, cercetătorul s-a opus imununizării. La debutul pandemiei, a afirmat că SARS-CoV-2 este un virus de laborator, derivat din HIV, şi că toate persoanele vaccinate ar urma să moară în următorii doi ani, notează Ouest France.

Sursă foto: Wikimedia Commons

 

Psihiatru (2)