Prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a exprimat, în numele Biroului Executiv al CMR, sincere condoleanţe familiei doamnei prof. univ. dr. Carmen Ginghină, reputat medic cardiolog, care s-a stins din viaţă.


Cu o vastă experienţă profesională, prof. univ. dr. Carmen Ginghină a condus Clinica de Cardiologie a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” Bucureşti, ajutând nenumăraţi pacienţi să îşi depăşească suferinţa, se arată pe pagina de Facebook a CMR.

„De asemenea, în calitate de Şef Catedră Cardiologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» Bucureşti, prof. univ. dr. Carmen Ginghină a îndrumat şi format, ani la rând, generaţii  de medici, pe care i-a ajutat, cu răbdare şi dedicare, să înţeleagă cardiologia”, se mai spune în postare.

Prof. univ. dr. Carmen Ginghină a publicat o serie de cărţi, iar volumul „Mic tratat de cardiologie” rămâne o piatră de temelie în pregătirea studenţilor. A mai fost şi autoarea a numeroase articole publicate în reviste de prestigiu, cu impact asupra întregii lumi medicale, iar în perioada 2002-2005 a fost preşedintele Societăţii Române de Cardiologie.

„Nici strălucita carieră universitară, nici prestigiul de care se bucura în lumea medicală nu i-au alterat doamnei prof. univ. dr. Carmen Ginghină modestia exemplară şi perspectiva umană asupra bolii şi a bolnavului. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, subliniază prof. univ. dr. Daniel Coriu.

 



Medic