Știri

Agoniștii GLP-1 pentru slăbit, utili și în ameliorarea bolilor de piele

Studii recente arată că medicamentele pentru slăbit din clasa GLP-1 au efecte benefice și în cazul afecțiunilor dermatologice.


Cristina Ghioca
02 Iulie 2026
Știri
02 Iulie 2026

Agoniștii GLP-1 pentru slăbit, utili și în ameliorarea bolilor de piele

Studii recente arată că medicamentele pentru slăbit din clasa GLP-1 au efecte benefice și în cazul afecțiunilor dermatologice.


Cristina Ghioca

Dincolo de beneficiile metabolice și cardiovasculare cunoscute, analogii receptorului glucagon-like peptide-1 (GLP-1), utilizați ca formă de tratament în cazul obezității, prezintă și proprietăți antiinflamatorii și imunomodulatoare.

Ele sunt asociate cu ameliorarea unor patologii dermatologice inflamatorii, stimularea regenerării cutanate și optimizarea proceselor de vindecare tisulară, au subliniat lectori prezenți la Congresul Național de Dermatologie 2026, în cadrul prelegerii „Agoniștii GLP-1: Dincolo de Metabolism – Impactul surprinzător asupra pielii”.

Astfel, potrivit lor, date recente din literatură evidențiază efectele favorabile ale acestora asupra patologiilor cutanate inflamatorii, prin reducerea expresiei citokinelor proinflamatorii și ameliorarea rezistenței la insulină. În același timp, au fost observate efecte benefice asupra regenerării tisulare și proceselor de vindecare cutanată.

Efectele dermatologice ale analogilor GLP-1 par a fi rezultatul interacțiunii dintre ameliorarea statusului metabolic, reducerea inflamației sistemice și mecanismele directe mediate prin receptorii GLP-1 prezenți la nivel cutanat.

„Obezitatea influențează foarte multe afecțiuni dermatologice, pentru că celula adipoasă este o celulă puternic imunologică. Când ai o afecțiune din start autoimună – un psoriazis, o dermatită atopică etc. – , ai deja o cantitate mare de celule inflamatorii în organism. Și atunci, dacă pe lângă acestea, celula adipoasă adăugă și ea astfel de celule [inflamatorii], boala respectivă [autoimună] se agravează. Practic, putem spune că obezitatea potențează boala respectivă. Mai nou, există și această posibilitate de a încerca să slăbești prin mijloace medicale (...) și atunci sigur că și bolile dermatologice se ameliorează din motivele pe care vi le-am explicat”, a explicat conf. dr. Alin Nicolescu, președintele Societății Române de Dermatologie.

Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

Ce pacienţi cu boli dermatologice se pot vaccina împotriva COVID şi în ce cazuri apar restricţii?

În cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 se pot vaccina persoanele cu vârsta peste 65 de ani, pacienţii cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalul care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale. P...