Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că va avea o consultare cu medicii de familie, privind distribuirea pastilelor cu iodură de potasiu. Declaraţia vine după ce reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie au arătat că cerinţele ministrului sunt o sarcină imposibilă în cabinetele de medicină de familie, din cauza problemelor de logistică.


Aflat la Iaşi, la sfârşitul săptămânii trecute, Alexandru Rafila a fost întrebat în legătură cu nemulţumirea exprimată de medicii de familie, pentru că nu au fost consultaţi în privinţa distribuirii pastilelor de iodură de potasiu, informează Agerpres.

„Suntem într-o perioadă dificilă pentru toată lumea. Cred că avem o responsabilitate profesională cu toţii, fie că suntem medici de familie, fie că suntem medici de orice altă specialitate, fie că suntem administratorii sistemului de sănătate. Înţeleg că dânşii au o activitate extrem de intensă în ceea ce priveşte consultaţiile pe care le acordă zilnic pacienţilor, şi chiar au făcut acest lucru şi la distanţă în perioada pandemiei, dar cred că atunci când este vorba despre un interes de sănătate publică necesită un efort în plus din partea tuturor”, a răspuns ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a adăugat că medicii de familie urmează să fie consultaţi în această chestiune. „Suntem medici şi trebuie să încercăm să ne protejăm pacienţii”, a subliniat el.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Raluca Zoiţanu, a declarat recent că distribuirea pastilelor de iodură de potasiu este o sarcină dificilă în cabinetele de medicina de familie, şi că acest proces ar trebui implicate şi primăriile şi farmaciile.

„Dacă am fi fost consultaţi, Ministerul ar fi aflat că nu putem face acest lucru din motive pur şi simplu de logistică... pacientul nu vine, îi dai şi a plecat, trebuie să şi semneze într-un tabel că a primit, trebuie să verifici că este pe lista ta şi că este eligibil să primească aceste pastile. Pastilele se primesc pe proces verbal de la Direcţia de Sănătate Publică, trebuie dovedit că ai distribuit pastilele, că nu te-ai dus să le vinzi în piaţă. Nu poţi să faci asta printre consultaţii, ne dă peste cap activitatea”, a declarat Raluca Zoiţanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, pentru Europa FM.
„Ar putea fi implicate primăriile, la fel cum au fost implicate şi în 1986. În unele localităţi s-a ales varianta de a fi distribuite prin circă, prin fostele dispensare, în alte locuri la primărie, poate fi rugat STS-ul să facă un sistem împreună cu Evidenţa populaţiei şi primăriile să verifice, la fel, că au dat o singură dată pastilele, sau farmaciile ar fi o altă variantă. Şi farmaciile sunt toate informatizate, sunt şi locuri unde nu sunt cabinete de medicină de familie şi ar fi mult mai simplu de făcut prin farmacii”, a mai spus preşedintele FNPMF. 

Pe pagina de Facebook a FNPMF a fost postată şi opinia dr. Soós Szabó Klára, medic de familie în Miercurea Ciuc, jud. Harghita: „Ministrul (...) a şi făcut calculul, adică la cei 10.000 de medici de familie sunt înscrise 16.000.000 de persoane, astfel că timp de 2-3 săptămâni medicii de familie pot împărţi lejer tabletele. Eu am făcut un calcul, având peste 2.700 înscrişi, şi calculând 3 săptămâni (...), ar însemna ca eu zilnic să împart acele tablet la peste 173 de persoane, ceea ce înseamnă circa 15 ore/zi, pentru că administrarea va dura 5 minute/persoană. Mai am câte 35 (...) de consultaţii/zi, în acele 6 ore de cabinet (...), asta însemnând 21 de ore/zi, plus o oră teren, deci 22 de ore lucrate zilnic, ceea ce din partea Ministerului Sănătăţii înseamnă doar un mic, dar foarte mic efort”.


 

Medic