Din aceeași categorie
Testarea rămâne o componentă esenţială a controlului pandemiei, a subliniat Alexandru Rafila, citat de Agerpres.
„Menţinem capacitatea de testare inclusiv a centrele de prelevare care sunt în Bucureşti (...), încât oamenii să aibă acces la testare, şi îi sfătuim să se îndrepte spre aceste centre sau spre medicii de familie (...) Şi acele centre de evaluare vor continua să funcţioneze, pentru că scopul nostru nu este să internăm oamenii în spitale. Scopul este să putem să evaluăm şi să le oferim tratament ambulatoriu”, a subliniat ministrul Sănătăţii.
Referindu-se la spitale, Rafila a spus că acesta vor funcţiona în „sistem combinat” - vor trata şi pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, şi pacienţi cu alte patologii. Pe măsură ce numărul de pacienţi COVID va scădea, şi activitatea acelor unităţi medicale va fi reluată cu îngreg profilul de activitate de dinainte de pandemie.
„Pe măsură ce numărul de pacienţi va scădea, şi activitatea spitalelor se va relua cu tot profilul de activitate pe care îl are fiecare unitate sanitară, încât să existe un proces gradual de reîntoarcere la normalitate şi în ceea ce priveşte acordarea serviciilor medicale - iar pentru acest lucru am discutat cu cei de la CNAS şi vom asigura şi o perioadă de tranziţie de finanţare la nivelul cheltuielilor efectuate pentru aceste unităţi sanitare. Discuţia a fost pentru data de 30 septembrie”, a adăugat ministrul Sănătăţii.
Mai multe categorii de pacienți vor beneficia de plata primei zile de concediu medical
Mai multe categorii de pacienți vor fi exceptate de la neplata primei zile de concediu medical în urma adoptării unui proiect de lege în acest sens.
...Ministrul Sănătății a discutat recent cu reprezentanții Băncii Mondiale
Discuțiile au vizat și viitorul colaborării cu Banca Mondială.
...Tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute
Ministerul Sănătății continuă să construiască un sistem de sănătate care răspunde mai rapid.
...
