Din aceeași categorie
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a dat în folosință o clădire complet refăcută, în suprafață utilă de aproximativ 1.300 mp, unde va funcționa ambulatoriul integrat al unității medicale.
„Această investiție reprezintă un pas concret spre eficientizarea serviciilor oferite în cadrul Spitalului prin intermediul asistenței medicale ambulatorii adaptate nevoilor actuale ale pacienților. (...) Proiectul susține principiul integrării serviciilor medicale, respectiv: consultații de specialitate; investigații paraclinice și analize de laborator; tratamente și proceduri; monitorizare și urmărire a bolilor cronice; prevenție”, au transmis reprezentanții spitalului, pe pagina de Facebook a unității sanitare.
Clădirea dispune de circuite funcționale optimizate, echipamente medicale de ultimă generație și condiții de siguranță crescute pentru pacienți și personalul medical. Investiția a fost susținută printr-un proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Noul Ambulatoriu integrat vine în completarea proiectului de campus medical dezvoltat de Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" în Balotești, unde se află deja, la ultimele etape ale construcției, și clădirea noului Spital, ce va contribui la buna funcționare a sistemului public de sănătate din România”, au adăugat reprezentanții unității sanitare.
Clădirea găzduiește 23 de cabinete și specialități, dedicate diagnosticului și tratamentului în regim de ambulatoriu, iar la ceremonia de inaugurare a fost prezent și ministrul Sănătății.
„Este o investiție importantă, care contribuie direct la dezvoltarea serviciilor de ambulatoriu la nivel național, parte dintr-un efort mai amplu alături de alte 68 de proiecte pentru reabilitarea, dezvoltarea, înființarea și dotarea ambulatoriilor publice”, a precizat dr. Alexandru Rogobete.
agrippa ionescuambulatoriupnrralexandru rogobete
Mai multe investigații imagistice decontate, pentru pacienții cronici
Pacienții cu boli cronice ar putea avea acces la mai multe investigații imagistice decontate de stat după ce Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un act normativ în acest sens.
...Ministrul Sănătății a discutat recent cu reprezentanții Băncii Mondiale
Discuțiile au vizat și viitorul colaborării cu Banca Mondială.
...Tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute
Ministerul Sănătății continuă să construiască un sistem de sănătate care răspunde mai rapid.
...
