Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov (AMFB) şi Patronatul Medicilor de Familie din Bucureşti şi judeţul Ilfov (PMFB) au luat act cu suprindere de hotărârea Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) de a organiza o sesiune specială de contractare, în perioada 16-25 ianuarie 2018, pentru medicii de familie, medicii specialişti din ambulatoriu şi medicii dentişti.

”Scopul declarat al acestei sesiuni este de asigurare a acordării de servicii medicale şi acoperirea necesarului de medici din Bucureşti. Considerăm că este nereal în cazul medicilor de familie, deoarece bucureştenii nu întâmpină dificultăţi în înscrierea pe lista unui medic de familie”, se arată în comunicatul de presă transmit de AMFB.

Capitala nu se confruntă cu un deficit de medici de familie

”Susţinem acest lucru întrucât în acest moment sunt aproximativ 1000 de medici de familie cu liste proprii aflaţi în contract cu CASMB, la care se adaugă alţi aproximativ 300 de medici în contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASAOPSNAJ). Totalul de circa 1300 de medici de familie care oferă servicii de asistenţă medicală primară în municipiul Bucureşti excede necesarul calculat conform reglementărilor CNAS, de 1 medic de familie la 1800 de persoane. Media în Bucureşti este de mai puţin de 1500 cetăţeni pe lista unui medic de familie”, semnalează AMFB.

Cele două asociaţii se întreabă cine va putea beneficia de pe urma acestei sesiuni speciale de contractare, având în vedere că înfiinţarea, avizarea şi evaluarea unui cabinet medical în Bucureşti durează 2-3 luni.

”Ne punem întrebarea legitimă cine vor fi medicii de familie care vor solicita cele 19 contracte oferite de CASMB: medici de familie cu cabinete independente sau medici de familie angajaţi săptămâna aceasta rapid în marile clinici medicale dornice de încă 19 contracte cu CASMB, pe lângă cele peste 100 deţinute în prezent”, explică AMFB şi PMFB în comunicatul de presă.

Sesiunea de contractare va întârzia reluarea activităţii medicilor de familie

”Ne exprimăm dezaprobarea fermă pentru decizia Consiliului de Administraţie al CASMB de a organiza această sesiune specială de contractare în perioada 16-25 ianuarie 2018, mai ales că această decizie întârzie nepermis de mult, până pe 25 ianuarie 2018, reluarea activităţii medicilor de familie cărora CASMB le-a refuzat prelungirea contractului, după anunţul CNAS din 4 ianuarie. Menţionăm că alte case de asigurări de sănătate, de exemplu cele din judeţele Iaşi, Hunedoara, Alba, Satu Mare, Ilfov, Călăraşi, au găsit soluţii pentru ca activitatea medicilor de familie să fie reluată încă de săptămâna trecută sau cel târziu luni, 15 ianuarie”, precizează reprezentanţii AMFB şi PMFB.

Aceştia îi solicită preşedintei CASMB, Cristina Constanţa Călinoiu, să reconsidere decizia de a accepta depunerea documentelor de contractare pentru medicii de familie care până la sfârşitul anului 2017 nu se aflau deja în contract cu CASMB, susţinând că prin această decizie va creşte nejustificat numărul medicilor de familie din Bucureşti, fără a răspunde în acest fel vreunei nevoi a pacienţilor bucureşteni şi fără a respecta reglementările CNAS.

 

Sursa: AMFB