Din aceeași categorie
Din luna noiembrie, părinții și aparținătorii din țara noastră au acces la nirsevimab anticorpul monoclonal antiviral cu acțiune prelungită destinat prevenirii infecțiilor respiratorii severe cauzate de virusul sincițial respirator (VSR). Soluția, care se adresează tuturor nou-născuților și sugarilor, este disponibilă acum și în România.
„Prin extinderea accesului la profilaxia împotriva VRS, susținem eforturile comunității medicale și ale părinților de a proteja copiii încă din primele luni de viață. Este un pas concret către o abordare preventivă mai largă, care pune accent pe echitate și inovație în îngrijirea celor mai vulnerabili”, a declarat Dr. Lidija Milicevic, head of vaaccines, Sanofi Romania.
Importanța protejării sugarilor împotriva acestor infecțiilor a fost subliniată și de specialiștii din cadrul Societății Române de Medicină Preventivă, informează un comunicat de presă:
„Virusul sincițial respirator reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, având un impact semnificativ asupra tuturor copiilor, în special asupra nou născuților şi sugarilor, indiferent dacă aceştia sunt născuți în sezonul de circulație a virusului sau în afara acestuia. (…) În absența unui medicament antiviral specific, managementul infecției cu VSR se reduce la tratament simptomatic, patogenic şi suportiv, astfel încât profilaxia rămâne singura măsură eficientă pentru diminuarea poverii bolii la sugari.”
Indicele de infecțiozitate al VSR este estimat la 4,5, ceea ce înseamnă că o persoană infectată poate transmite virusul, în medie, la peste alte patru persoane, se mai arată în document.
Aproximativ 70% dintre sugari contractează VSR în primul an de viață, iar până la 90% dintre copii sunt infectați până la vârsta de doi ani. Conform datelor internaționale, VSR este responsabil de 50–80% dintre cazurile de bronșiolită și de 31% dintre pneumoniile infantile .
În România, 1 din 50 de sugari este spitalizat în primul an de viață din cauza complicațiilor provocate de VSR. Totodată, țara noastră ocupă locul 6 în Europa în ceea ce privește spitalizările sugarilor sub vârsta de 1 an din cauza acestei infecții, situându-se și printre primele țări în ceea ce privește spitalizările la copiii sub 5 ani, cu o incidență mult peste media europeană.
NirsevimabVSRinfectieanticorp monoclonalnou nascutisugaribebelusicopii
Program pentru dotarea a 60 de cabinete de MF în mediul rural
Cabinetele interesate se pot înscrie în concurs în perioada 15 aprilie – 15 mai 2026.
...Carnetul Prematurului, mai aproape de implementarea instituțională
În perioada următoare vor fi anunțați pașii privind reglementarea și aplicarea Carnetului Prematurului într-un sistem centralizat de follow-up, menit să asigure monitorizarea prematurilor după externare.
...ASSMB: creștere alarmantă a problemelor de sănătate la copii și adolescenți
Sănătatea copiilor și adolescenților depinde în mare măsură de educație și intervenție timpurie.
...
