În Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timişoara, pacienţii beneficiază de terapie gratuită cu un aparat care tratează alopecia areata, boala autoimună care duce la căderea părului.


Alopecia areata este o boală autoimună neinflamatorie şi poate fi întâlnită atât la adulţi, cât şi la copii. Afecţiunea este benignă şi asimptomatică, iar efectele ei sunt mai mult de natură psihosocială. De multe ori este legată de alte boli autoimune, printre care vitiligo, psoriazis, dar şi diabet zaharat, se arată pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic CF Timişoara.

Maladia poate apărea la orice vârstă, dar, în majoritatea cazurilor, debutul este la persoane mai tinere de 20 de ani.

„În general, alopecia areata afectează scalpul şi se manifestă prin căderea părului pe o anumită suprafaţă ce nu depăşeşte 50% din zona afectată. Nu puţine sunt însă cazurile în care sunt afectate şi alte părţi ale corpului”, se mai arată în postare.

De regulă, există o regenerare naturală, fără a fi nevoie de tratament -  dar problemele se pot prelungi „pe parcursul mai multor luni”,

Aparatul aflat în dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timişoara ajută la creşterea mai rapidă a părului în zona afectată de boală.

„Boala este una cronică, impredictibilă şi nu se poate aprecia cum evoluează. Trebuie, însă, precizat că nu este contagioasă. Căderea părului, care în unele situaţii se produce pe zone destul de întinse, poate avea drept cauză un deficit de vitamine, de fier sau proteine. Poate avea insa şi cauze hormonale, dar cel mai adesea este rezultatul unei boli autoimune. Tratamentul stimulează creşterea părului. Aparatul pe care îl avem în cabinetul de Dermatologie de la Spitalul Clinic CF Timişoara este unul de ultimă generaţie care dă posibilitatea obţinerii unor rezultate clinice vizibile. Practic, vorbim de un tratament fără durere, fără incizii sau ablaţii ori laser”, spune dr. Claudia Tîrziu - medic specialist dermatovenerologie Spitalul Clinic CF Timişoara.

Aparatul este portabil, cu un ecran tactil, de dimensiuni relativ mici, care generează o lumină monocromatică ce este îndreptată spre zona afectată.

Dispozitivul are o „fereastră” mare pentru realizarea tratamentului, dând  posibilitatea acoperirii unei arii de 25 de centimetri pătraţi înspre care este trimisă unda luminoasă cu un nivel de energie prestabilit, în funcţie de afecţiunea pacientului.

„Este o alternativă non-farmaceutică, neinvazivă, fără a avea efectele adverse alte tratamentelor clasice care au un răspuns terapeutic variat, dar şi unele limitări. Terapiile clasice pot aduce cu ele o durere asociată injecţiei, atrofia pielii, o sensibilizare crescută, dar şi o scădere a imunităţii. Avantajul aparatului este acela că şedinţele de fototerapie durează doar câteva secunde. Mai mult, tratamentul nu presupune folosirea unor injecţii, a unor medicamente sau creme, ci se axează pe suprimarea celulelor T care sunt considerate ca fiind principala cauză a alopeciei areaţă. Rezultatul este creşterea unui fir de păr sănătos. Alopecia nu este o boală care să pună viaţa în pericol, dar are un efect major asupra calităţii acesteia, putând duce chiar la depresie”, precizează dr. Claudia Tîrziu.

Dispozitivul poate fi folosit şi în cazul altor boli autoimune de piele, printre care vitiligo sau psoriazis.





ORL