Din aceeași categorie
Gigantul farmaceutic GSK și Universitatea Oxford au anunțat debutul unei colaborări care se concentrează pe potențialul prevenirii apariției cancerului cu ajutorul vaccinării, informează publicația The independent.
Astfel, cele două entități lucrează la dezvoltarea unui vaccin care țintește celulele tumorale în stagiile precanceroase. Inițiativa este parte a unui program de imuno-prevenire a cancerului dezvoltat de GSK și Universitatea Oxford, în care compania farmaceutică și-a propus să investească până la 50 de milioane de lire sterline, pentru o perioadă de cel puțin trei ani, au informat reprezentanții GSK, într-un comunicat de presă.
„Programul GSK-Oxford de imuno-prevenire a cancerului a fost lansat pornind de la existența câtorva tehnologii și progrese științifice care au făcut posibil potențialul [dezvoltării] vaccinurilor precanceroase, a declarat prof. dr. Sarah Blagdon, de la Universitatea Oxford, pentru The Indipebdent.
„Suntem încântați să ne consolidăm relația cu Universitatea Oxford și să combinăm cunoștințele profunde ale celor de acolo cu cele ale oamenilor de știință de la GSK. Explorând biologia precanceroasă și bazându-ne pe expertiza GSK în știința sistemului imunitar, sperăm să generăm informații cheie pentru persoanele la risc de a face cancer”, a declarat Tony Wood, director științific la GSK.
„Acest parteneriat reprezintă un pas înainte în cercetarea oncologică. Lucrând cu GSK pentru a uni experți ai Oxford în studii clinice, imuno-oncologie, vaccinologie și cercetarea pre-cancerului, ne dorim să dezlănțuim potențialul vaccinurilor împotriva cancerului și să aducem speranță pacienților din lumea întreagă”, a adăugat și Irene Tracey, vice-cancelar la Universitatea Oxford.
Șapte din zece aparținători au încredere în protecția oferită de vaccinul antigripal copiilor
Trei sferturi dintre părinți și bunici cred că vaccinarea antigripală protejează copiii de gripă, arată rezultatele unui sondaj publicat recent.
...Campanie de informare despre importanța vaccinării ROR și în 2026
Vaccinul ROR are un rol important în prevenirea a trei boli infecțioase extrem de contagioase.
...Extinderea accesului la vaccinare prin implicarea farmaciștilor
România este departe de atingerea țintelor de vaccinare recomandate și asumate
...
