87% din cetățenii europeni chestionați în cadrul campaniei Euromelanoma Day în 2016 declară că nu consultaseră niciodată un medic dermatolog.

„Ne îngrijorează să aflăm că un număr atât de mare de oameni nu au beneficiat niciodată de un consult al alunițelor. Totuși, înseamnă că ajungem, prin campania noastră, exact la oamenii care au nevoie de informații și consult”, declară prof. dr. Călin Giurcăneanu, preşedintele Societății Române de Dermatologie (SRD).

Cancerul de piele este cel mai comun tip de cancer, dar și cel mai ușor de tratat dacă este depistat la timp. Operațiile de extirpare a țesutului bolnav au o rată de succes de 90%.

„Aici lucrăm cu materialul clientului, spus neacademic”, explică dr. Alin Nicolescu, secretarul general al SRD, despre corelația dintre moștenirea genetică și expunerea îndelungată la soare. Persoanele cu pielea deschisă la culoare sunt mai sensibili și predispuși să dezvolte cancer de piele. Este foarte important să se folosească creme protectoare inclusiv când în oraș, nu doar în vacanțe.

„Din nefericire, prevalenţa cancerelor de piele creşte, motiv pentru care considerăm foarte utilă campania de faţă. Aceasta îşi propune depistarea precoce a leziunilor cu potențial malign sau a tumorilor maligne în stadiul incipient. În continuare, susţinem necesitatea educării populaţiei în legătură cu această problemă încercând să subliniem încă o dată importanţa măsurilor profilactice, a posibilităţile de depistarea precoce a leziunilor şi modalităţilor terapeutice existente în România şi la nivel mondial”, adaugă dr. Alin Nicolescu, secretarul general al SRD.

Campania Euromelanoma Day, ajunsă la a XII-a ediţie, va acorda consultaţii gratuite populaţiei aflate pe Litoralul Mării Negre, în staţiunile  Mangalia, Neptun şi Jupiter, şi elevilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Constanţa, Oradea şi Craiova, dar și în alte instituții precum fabrici, companii multinaționale etc. între 14 iulie și 20 august.

Astfel, în locuri special amenajate minimum 12 medici dermatologi din ţară, câte patru în fiecare staţiune, vor oferi consultaţii şi informaţii gratuite pacienţilor, dar şi turiştilor doritori de investigaţii de prevenţie.

Societatea Română de Dermatologie recomandă și folosirea noilor brățări, Sun Meter. Acestea sunt realizate din plastic și conțin o cerneală specială, care se evaporă odată cu expunerea la soare, și indică, prin schimbarea culorii, dacă persoana ar trebui să aplice mai multă cremă de protecție sau dacă este momentul să evite expunerea la soarele.