Transporturile aeriene către spitale din alte ţări au devenit o necesitate pentru mulţi pacienţi români cu afecţiuni medicale grave. De patru ani, Asociaţia Blondie sprijină copiii români să beneficieze de zboruri medicale gratuite către spitale din Europa.


Din 27 martie 2020, peste 700 de copii au beneficiat de 200 de zboruri medicale sprijinite de Asociaţia Blondie. Majoritatea micilor pacienţi, circa 80%, a avut vârsta de până la 1 an. Ei sufereau de malformaţii cardiace complexe, malformaţii digestive, renale, pulmonare, neurologice, afecţiuni oncologice, boli rare sau necesitau un transplant de organe, se arată într-un comunicat.

Cu peste 7 milioane de euro investiţi în organizarea zborurilor medicale, micuţii din România au ajuns în spitale din Italia, Germania, Franţa, Spania, Austria, Belgia, Marea Britanie, Finlanda, Turcia, Israel şi Elveţia.

„În patru ani, câţi au trecut de la primul zbor organizat de noi, nu am spus niciodată nu, chiar dacă lumea a fost în pandemie sau dacă la graniţă a fost război. De asta, azi am vrut să fie despre ei, despre copiii cu care am zburat, să le spunem numele şi să onorăm fiecare viaţă indiferent de greul cu care vine”, a spus Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie.

Totul a pornit de la Cristi, alintat Blondie, un băieţel singur şi blond într-un spital din Constanţa, pentru care nu s-a mai putut face nimic. Povestea a continuat cu Darius, Maya, Ionuţ, Daniel, Cosmin, Victoria şi s-a ajuns în prezent la Rebeca şi Tais, pe care cei din asociaţia îi vor duce la Milano, în cel de-al 200-lea zbor medical.

„Nu ne oprim aici. Obiectivul Asociaţiei Blondie este achiziţia unui avion – ambulanţă aeriană, dotată cu toate echipamentele medicale necesare fiecărei afecţiuni, cu o echipă de medici şi asistente, specializată să acorde îngrijire de urgenţă în aer şi, mai ales, gratuită pentru pacienţi”, se mai arată în comunicat. „Misiunea noastră este de a reduce mortalitatea şi de a creşte şansele la viaţă ale copiilor în risc social, cu afecţiuni grave”, se mai arată în comunicat.

 




Pediatru