Primul heliport din judeţul Botoşani, realizat în baza unui proiect transfrontalier, a fost inaugurat în municipiul reşedinţă de judeţ, în urma unei investiţii de peste 1,5 milioane de lei din partea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.


„Acest heliport este important atât pentru judeţul Botoşani, cât şi pentru regiunea de nord a Moldovei, pentru că face parte dintr-o reţea mai mare de heliporturi care au fost construite în cadrul proiectului SMURD 2. Ele vor asigura o mai mare viteză de reacţie pentru transportul inter-clinic al bolnavilor care necesită tratament de specialitate în clinici care asigură mai mult decât asigură spitalul din Botoşani”, a afirmat colonelul Alin Maghiar, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.

Noul heliport va permite elicopterelor SMURD, dar şi altor elicoptere să aterizeze pe timp de noapte.

În cadrul acestui proiect transfrontalier, au fost realizate şapte heliporturi în România şi Republica Moldova, prin intermediul Programului Operaţional Comun 2014-2020 România- Republica Moldova.

În România, heliporturile au fost construite în municipiile Botoşani, Iaşi şi Galaţi, iar în Republica Moldova, în Chişinău - două şi câte unul la Bălţi şi Cahul.

Sursă foto: Facebook Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.

 

 

 

Medic