Centrele de permanenţă pentru asigurarea asistenţei medicale primare din zonele rurale, zonele izolate şi oraşele mici vor putea funcţiona şi cu 5 sau 6 medici acolo unde este imposibilă constituirea unei echipe complete de 7 medici, potrivit unei ordonanţe pentru modificarea Legii nr.263/2004, aprobată de Guvern.


Ţinându-se cont că în centrele de permanenţă activitatea este desfăşurată preponderent de medici de familie, personalul medico-sanitar poate realiza şi vaccinarea împotriva COVID-19, se arată într-un comunicat, citat de Agerpres.

„Noile reglementări vizează îndeosebi procedura şi criteriile care stau la baza înfiinţării şi desfiinţării centrelor de permanenţă, astfel încât activitatea acestora să se desfăşoare exclusiv în locaţii fixe, cu anunţarea datelor de contact, astfel încât populaţia din localităţile arondate fiecărui centru să fie informată privind locaţia, programul şi serviciile oferite prin centrul de permanenţă. Pentru înfiinţarea centrelor de permanenţă a fost eliminată obligativitatea acordului consiliilor locale în cazul în care spaţiul şi dotarea centrelor respective sunt asigurate de către echipa medicală”, se arată în comunicatul Guvernului.

De asemenea, ţinând cont că zonele rurale, zonele izolate şi oraşele mici se confruntă cu un deficit de personal medical, actul normativ permite funcţionarea centrelor de permanenţă şi cu 5 sau 6 medici acolo unde este imposibilă constituirea unei echipe complete de 7 medici, cât este prevăzut în textul iniţial al Legii nr. 263/2004. A fost redus şi numărul de posturi de asistenţi medicali din aceste centre, de la 7 la 5.

O altă modificare adusă legii constă în diferenţierea criteriilor de înfiinţare a centrelor de permanenţă în mediul urban, faţă de cele aplicabile în mediul rural.

„Astfel, în mediul rural este prevăzută înfiinţarea unui centru de permanenţă la o populaţie de minim 5 mii de locuitori dacă în zonă nu există alte servicii de primire a urgenţelor. Prin excepţie, se pot înfiinţa centre de permanenţă cu prioritate în orice localitate rurală izolată, greu accesibilă, în care nu există acces la servicii de asistenţă medicală pentru populaţia din zonă. În mediul urban, noile reglementări prevăd existenţa unui centru de permanenţă în oraşele cu o populaţie sub 25 de mii de locuitori, iar în oraşele cu populaţie mai mare de 25 de mii de locuitori este prevăzută înfiinţarea câte unui centru de permanenţă la 25 de mii de locuitori”, se mai arată în comunicat.

Potrivit noilor reglementări, anual, comisii mixte formate din reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică şi ai casei de asigurări de sănătate, în funcţie de domeniul de competenţă, vor face verificări cu privire la respectarea obligaţiilor de asigurare a continuităţii asistenţei medicale, respectarea obligaţiilor de către personalul medical şi la eventuale disfuncţionalităţi în activitatea centrului de permanenţă.

 



Pediatru